Teodora Miron

Teodora Miron

UPDATE Zeci de amenzi după razia de vineri seară

Sâmbătă, 04 Iulie 2020 15:00 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE, sâmbătă, 4 iulie 2020 | Ca urmare a creșterii accentuate a numărului persoanelor infectate cu noul virus SARS COV 2 la nivel național, dar și local, pe fondul nerespectării măsurilor sanitare preventive dispuse pentru starea de alertă, începând din 3 iulie, timp de două săptămâni, IPJ Galați în colaborare cu Poliția Locală, Inspectoratul Județean de Jandarmi și Inspectoratul pentru Situații de Urgență, acționează, cu efective mărite, a pe întreg teritoriul j ...

Pacient cu coronavirus, transferat de la Târgoviște la Galați

Sâmbătă, 04 Iulie 2020 00:05 | Publicat în SOCIETATE
Situații din ce în ce mai dramatice în spitalele din România din cauza coronavirusului. Multe unități medicale nu mai au locuri pe secțiile de terapie intensivă, motiv pentru care pacienții infectați cu coronavirus trebuie transferați la spitale din alte județe. Un astfel de transfer a avut loc vineri seară, 3 iulie 2020, la Galați, unde a ajuns un pacient de la Târgoviște. În vârstă de 71 de ani, pacientul a fost transferat, cu elicopterul MAI, între cele două unități me ...

Fast-food fără autorizaţie

Vineri, 03 Iulie 2020 20:30 | Publicat în SOCIETATE
În urma unui control efectuat la o societate comercială cu punct de lucru în Galaţi, pe strada Portului, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale au constatat că în locaţia respectivă se desfăşura activitate comercială de tip fast-food, fără a fi deţinute autorizaţiile necesare eliberate de către Autoritatea Publică Locală. Persoana juridică a fost sancţionată contravenţional, cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor ...

Bani pentru refacerea drumurilor afectate de inundaţii

Vineri, 03 Iulie 2020 18:15 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În săptămâna 17-23 iunie, judeţul Galaţi a fost vizat de mai multe avertizări de vreme severă. În urma acestora, mai multe localităţi din judeţ au fost afectate de ploi, vijelii şi căderi de grindină. Tocmai de aceea, prin Ordin al Prefectului, au fost constituite trei comisii de evaluare a pagubelor înregistrate la infrastructura rutieră, locuinţe şi terenuri agricole. În urma evaluărilor, s-a stabilit că au fost afectate structura rutieră, patru locuinţe şi terenuri a ...

COVID-19 UPDATE BILANȚ județul Galați | 71 de infectări și trei decese, în weekend

Duminică, 05 Iulie 2020 20:37 | Publicat în SOCIETATE
UPDATE, duminică, 5 iulie 2020 | Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Galaţi a primit, în weekend, încă 71 de rezultate pozitive în urma testărilor pentru depistarea noului coronavirus. Astfel, numărul total al îmbolnăvirilor a depășit, la nivelul judeţului Galaţi, 1.000, cifra totală a infectărilor fiind de 1.040. Dintre persoanele infectate cu noul coronavirus, 625, cu 31 mai mult faţă de raportarea de vineri, au fost declarate vindecate şi au fost externate din spitale ...

Discuţii şi analize despre menţinerea stării de alertă, după 15 iulie

Vineri, 03 Iulie 2020 18:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, vineri, 3 iulie 2020, că la acest moment numărul de locuri în terapie intensivă în Bucureşti este scăzut, că mergem spre o rată de transmitere a COVID-19 de 1,4, care s-a dublat în ultimele trei săptămâni, precizând că avem în continuare focare. El a anunţat că Guvernul pregăteşte un proiect de lege pentru a se conforma recomandărilor Curtii Constituţionale şi a defini mai clar noţiunile de boală transmisibilă, carantin ...

S-a promulgat legea care dă acces la educația online

Vineri, 03 Iulie 2020 19:33 | Publicat în EDUCAŢIE
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, 3 iulie 2020, decretul de promulgare a legii care modifică Legea Educaţiai Naţionale, potrivit căreia se dă acces la educaţia online. Actul normativ modifică şi completează articolul 70 şi articolul 94 alineatul (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011. "Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură elevilor si profesorilor infrastructura necesara, constând în dispozitive şi acces la internet, pentru accesarea Bibliotecii Şcola ...

Şi-a abandonat gunoiul pe domeniul public

Duminică, 05 Iulie 2020 07:00 | Publicat în EVENIMENT
În timpul verificărilor efectuate în vederea soluţionării unei sesizări, poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că, pe domeniul public aferent străzii Garofiţei, o societate comercială a abandonat deşeuri menajere şi reciclabile, ocupând o suprafaţă de aproximativ cinci metri pătraţi. Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional, cu o amendă în valoare de 1.000 de lei, conform prevederilor HCL 260/2018. După ce a fost san ...

Şeful Poliţiei Constanţa, demis după "hora turiştilor"

Joi, 02 Iulie 2020 17:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, joi, 2 iulie 2020, că, în urma apariţiei imaginilor cu turiştii care s-au prins în horă la Mamaia, o comisie din cadrul Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne a evaluat măsurile dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov2, în staţiunea Mamaia. "În urma controlului, şefului I.P.J. Constanţa i-a fost întreruptă menţinerea în serviciu, după împlinirea vârstei standard d ...

CCR, despre internarea obligatorie a pacienţilor Covid-19: privare de libertate

Joi, 02 Iulie 2020 18:35 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Judecătorii Curţii Constituţionale au redactat motivarea deciziei potrivit căreia internarea şi carantinarea obligatorie a pacienţilor Covid-19, prin ordin de ministru, sunt neconstituţionale. Judecătorii susţin că aceasta este o "veritabilă privare de libertate". În document, judecătorii spun că ministrul Sănătăţii a impus noi condiţii pentru internare, fapt ce a generat reguli cu „caracter imprevizibil, incert şi dificil de anticipat” şi fără să respecte limite. Cu ...
Pagina 47 din 761

Două profesoare din Galați, implicate într-un proiect internațional ce vizează modernizarea predării istoriei

În perioada 1-3 septembrie, la Paris, a avut loc reuniunea transnațională a reprezentanților profeso ...

Doi gălățeni, reținuți după ce ar fi furat ochelari de 3.500 de lei

Ochelari de soare furați dintr-un magazin din zona portuară a Galațiului, apoi vânduți mai departe. ...

Ce riscă șoferii care opresc sau depășesc pe banda de urgență

Banda de urgență nu este o variantă pentru șoferii care vor să "fenteze" traficul și nici un loc în ...

Triplă lansare de carte la Salonul cultural „Armonii de toamnă”

O triplă lansare de carte marchează miercuri, 23 septembrie, ora 11:00, deschiderea sesiunii de toam ...

Liceenii din România, invitați de Samsung să creeze soluții pentru probleme reale

Samsung România a lansat cea de-a șasea ediție a competiției naționale „Solve for Tomorrow”, adresat ...

Cenaclul „Noduri și Semne”: Toxicitatea iubirii sau despre seducția creației

Vineri, 11 septembrie, Cenaclul „Noduri și Semne” de pe lângă USR – Filiala S-E și-a reînceput activ ...

Casa AUSCHNITT, actualul AÚRIA PALACE ia conturul unui palat cultural al Galațiului

Pe Strada Domnească din Galați, într-una dintre clădirile care păstrează memoria orașului de la înce ...

Galaţiul se „aliniază” la tarifele practicate de alte municipii… pentru concesiunea locurilor de înhumare

„Societatea Gospodărire Urbană propune majorarea tarifului de concesiune a locurilor de înhumare, o ...

Echipa PSD, pe minus în Consiliul Local Galaţi

Reuniţi în şedinţă extraordinară, aleşii locali ai municipiului Galaţi au luat act de o demisie din ...

Pozele zilei. În câte locuri s-a surpat Galaţiul după ploile abundente

În Galaţi, expresia „au răsărit precum ciupercile după ploaie” ar putea fi actualizată în varianta „ ...

În plină toamnă, o nouă dezinsecţie în Galaţi

Luni, 14 septembrie 2026, în intervalul orar 06:00 – 12;00, se va desfășura acțiunea de larvicidare ...

O nouă plată parțială, de 1.000 de lei, la Liberty. Salariile de la Laminorul de Țevi Sudate, achitate prin Fondul de garantare

Conducerea Combinatului Siderurgic Liberty Galați a anunțat, miercuri, 16 septembrie, începerea tran ...

CFR Călători, 257 de zile fără buget. „Circulația trenurilor s-ar putea opri complet”

CFR Călători funcționează de mai bine de opt luni fără un buget de venituri și cheltuieli aprobat pe ...

ANALIZĂ. Euro a depășit cota 5,26 lei

Au trecut 4 luni și o săptămână de când cursul euro a fost ținut sub pragul de 5,26 lei. Marțea acea ...

Conducerea Liberty a anunțat repornirea Laminorului de Țevi Sudate

Conducerea Combinatului Liberty Galați a anunțat, printr-o notă internă către salariați, că luni, 14 ...

Echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal vor victorii în etapa următoare

Echipele gălățene de fotbal din ligile inferioare (a treia, a patra și a cincea) sunt pregătite de a ...

Voleibaliștii „tricolori” au învins campionii olimpici

VOLEI. Miercuri s-au încheiat meciurile din grupa de la Cluj Napoca a Campionatului European de vole ...

Scoruri-record în liga a patra de fotbal

Liga a IV-a de fotbal ne-a oferit câteva meciuri cu scoruri-record, atingând cifra de 28 de goluri î ...

Oțelul a ajuns pe loc de baraj. Bookmakerii anticipează o luptă grea pentru evitarea retrogradării

Începutul de sezon este sub așteptări pentru Oțelul Galați. După disputarea primelor nouă etape din ...

70 de absolvenți ai fostului Liceu Pedagogic, revedere după 55 de ani

Ziua de 8 septembrie a fost una memorabilă pentru promoția 1971 a fostului Liceu Pedagogic. Absolven ...

Peste 2.500 de calculatoare pentru școli și ONG-uri. Au început înscrierile

Școlile, ONG-urile și instituțiile sociale care au nevoie de calculatoare se pot înscrie, începând d ...

Cum arată Grădinița Nr. 36, modernizată cu fonduri europene

Grădinița cu program prelungit Nr. 36, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Dublă investiţie la o şcoală din Ţiglina I

Școala Gimnazială „Gheorghe Marinescu”, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

Banii n-au miros, dar toaletele publice…

Probabil că ar trebui să încep cu un avertisment: acest articol nu este recomandat persoanelor cu st ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Încă o generație de miri de aur, premiată la Teatrul „Nae Leonard”

Nu mai puțin de 168 de cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie au fost premiate în cadrul une ...

Poza zilei. Câtă nesimţire poate încăpea într-o toaletă publică... înfundată

Articolul „Banii n-au miros, dar toaletele publice…”, publicat în „Viaţa liberă” atât în ediţia tipă ...

Echipa IPA Regiunea Galați, locul doi la ultramaratonul Autism 24h Marea Neagră

Echipa IPA Regiunea Galați s-a clasat din nou pe podium la ultramaratonul caritabil Autism 24h Marea ...

Cât costă asigurarea de sănătate pentru cei fără venituri, în 2026

Persoanele care nu au venituri și vor să fie asigurate în sistemul public de sănătate trebuie să plă ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

UPDATE. Cât costă biletele la Festivalul Național de Comedie de la Galați

Nu mai puțin de 200 de lei costă cel mai scump bilet de spectacol la Festivalul Național de Comedie ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Dosare penale pentru un comandant și un mecanic, după un control pe Dunăre, la Galați

Un control făcut marți, 15 septembrie, pe Dunăre, la Galați, s-a lăsat cu dosare penale. Polițiștii ...

Cinci gălățeni, arestați preventiv după o petrecere încheiată cu bătaie

O petrecere din Tulucești s-a terminat cu pumni, jigniri și amenințări, iar pentru cinci dintre part ...

UPDATE: Arest preventiv pentru șoferul beat care s-a răsturnat cu mașina pe Centură

UPDATE: Șoferul de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior Judecătoria Galați a disp ...

Ucigașul care și-a omorât tatăl în Micro 40 a fost trimis în judecată

George Bineață, bărbatul acuzat că și-a ucis tatăl cu un cuțit, într-un apartament din Micro 40, a f ...

Breşă de securitate la Revolut. Datele compromise includ numere de telefon, e-mailuri, acte de identitate

Compania britanică de tehnologie financiară Revolut a confirmat că informaţii sensibile ale clienţil ...

Ziua Inginerului Român, sărbătorită la Galați prin povești de familie

Ziua Inginerului Român va fi sărbătorită luni, 14 septembrie, la Galați, printr-un eveniment dedicat ...

Pozele zilei. Istorie pe patru roţi - maşini retro pe strada Domnească

Galați Auto Show (GAS), salonul auto care se desfăşoară pe Faleza Superioară, are parte de concurenţ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Plaja Macao, Saona sau Frontón: cele mai frumoase țărmuri din Republica Dominicană se aleg după drumul până la ele

Când cauți cele mai frumoase plaje din Republica Dominicană, fotografia cu nisip alb și apă turcoaz ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...