Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Zile dedicate primului episcop al Dunării de Jos

Joi, 18 Mai 2017 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Astăzi, 18 mai, este ultima zi din cele trei dedicate, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, omagierii lui Melchisedec Ştefănescu, fost episcop al locului şi al Romanului şi om de cultură, care a trecut la cele veşnice în urmă cu 125 de ani. Acţiunile au debutat marţi, când, "Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a săvârşit o slujbă de pomenire pentru episcopul Melchisedec Ştefănescu, la care au participat toţi elevii seminarişti, însoţiţi de profesorii lor, preoţi şi ...

Câţi gălăţeni au fost muşcaţi de maidanezi

Luni, 15 Mai 2017 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Sute de gălăţeni sunt muşcaţi, anual, de câinii comunitari. Parte dintre ei, adică aceia care înţeleg cât de rău ar putea ajunge dacă nu cer ajutor, se duc la Urgenţe, iar de acolo ajung la Spitalul de Boli Infecţioase. Anul trecut, nu mai puţin de 751 de gălăţeni muşcaţi ei au mers la medic. De la începutul acestui an, au mai venit încă 121.În aceste condiţii, degeaba mai vorbim cu patos despre dragoste de câini şi despre cum ar trebui ei ocrotiţi şi lăsaţi să tr ...

Galaţiul n-are mari corupţi

Luni, 08 Mai 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Nu ştiu alţii cum sunt, dar mie - când îi văd la ştirile naţionale pe politicieni şi pe marii oameni de afaceri ai ţării ăsteia cum se perindă pe la uşile procurorilor anticorupţie – simt cum mi se umple inima de bucurie. Mă cuprinde aşa, un soi de împăcare cu viaţa, ori de câte ori aflu că s-a umplut, iarăşi, „beciul domnesc”, după cum frumos numea Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, arestul poliţiei în care ajunseseră să se îngrămădească tot soiul ...

Apartamentele s-au SCUMPIT. Ne întoarcem la preţurile din 2008?

Luni, 08 Mai 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Preţurile apartamentelor au continuat să crească, în primul trimestru al lui 2017. În medie, la 1 aprilie apartamentele erau cu patru la sută mai scumpe decât la începutul anului, potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro. Sigur că, odată cu creşterea preţurilor, cresc şi dificultăţile pe care le întâmpină cumpărătorii, indiferent de modalitatea în care îşi achită locuinţa. Iar dacă cei care locuiesc în oraşe unde se pot câştiga mai mulţi bani tot mai au o ...

IMOBILIARE | Nu suntem primii în Europa la scumpiri

Sâmbătă, 06 Mai 2017 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Locuinţele s-au scumpit, în ultimele trei luni ale anului trecut, cu 1,7 la sută, comparativ cu trimestrul precedent. A fost, potrivit, Oficiului European de Statistică (Eurostat) a noua cea mai accentuată creştere de preţ, în respectivul interval de timp, din Uniunea Europeană. Cele mai mari creşteri de preţuri la locuinţe au fost raportate, în ultimul trimestru al anului trecut, în: Malta (6 la sută), Cehia (4,7 la sută), Olanda (3,2 la sută), Cipru (3,1 la sută), Irlanda (2, ...

MAȘINI vechi pe şoselele gălăţene

Vineri, 05 Mai 2017 13:00 | Publicat în UTILE
Se bucură gălăţeanul de faptul că Guvenul Grindeanu a eliminat taxa de mediu. Şi de ce nu s-ar bucura atâta timp cât, fără taxă, îşi permite să îşi cumpere, din străinătate, o maşină mai bună, la mâna a doua! Apetitul crescut pentru cumpărături auto s-a făcut deja simţit! Din februarie până la finele lunii trecute s-au înmatriculat de două ori mai multe maşini, atât la nivel naţional, cât şi în Galaţi, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele ma ...

Fotografie documentară „Constantin Brâncuşi”, la Muzeul Eparhial

Joi, 04 Mai 2017 07:30 | Publicat în SOCIETATE
Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii de la Dunărea de Jos anunţă că astăzi, la ora 14,00, se va vernisa în sala „Sergiu Dumitrescu” o expoziţie cu fotografii documentare „Constantin Brâncuşi”.„Expoziția face parte din Programul naţional - 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brancuşi, inițiat de Ministerul Culturii și propune o selecţie de tiraje moderne după clișeele realizate de Brâncuşi la Paris, alături de colecția fotografică a in ...

Sărbătoarea unui sfânt care a trăit (şi) la Galaţi

Joi, 04 Mai 2017 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Creştinii ortodocşi îl prăznuiesc anual, pe data de 2 mai, pe Sfântul Atanasie Patelarie. La Galaţi, prilejul de sărbătoare este cu atât mai mare cu când Atanasie a trăit şi aici, în oraş, în prima parte a secolului al XVII-lea. Ca şi în anii trecuţi, la biserica de pe strada Oltului, al cărei ocrotitor spiritual este Sfântul Atanasie, a slujit Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Cel care avea să devină sfântul Atanasie a fost grec. S-a ...

Cum a rămas Galaţiul fără PIAȚA DE PĂSĂRI

Miercuri, 03 Mai 2017 00:00 | Publicat în ECONOMIE
Reprezentanţi ai Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici Galaţi au protestat, ieri, timp de două ore, vizavi de Prefectură, în încercarea de a convinge autorităţile gălăţene să le permită din nou să folosească spaţiul cunoscut drept „piaţa de păsări” din Piaţa Centrală. Vânzarea de păsări şi animale mici se suspendase, acolo, încă din iarnă, inclusiv pe fondul diagnosticării, în judeţ, a mai multor păsări sălbatice cu gripă aviară. Săptăm ...

La Galați, PROTEST al crescătorilor de păsări şi animale mici

Marți, 02 Mai 2017 11:40 | Publicat în EVENIMENT
Mai mulţi membri ai Asociaţiei Columbofile Păsări şi Animale Mici Galaţi protestează, în acest moment, vizavi de Prefectură, solicitând autorităţilor redeschiderea pieţei de păsări din Piaţa Centrală a oraşului. Potrivit informaţiilor care ne-au fost oferite de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Galaţi, într-un răspuns scris, legislaţia sanitară-veterinară nu mai prevede existenţa a ceea ce se numeşte ”piaţă de păsări ...
Pagina 16 din 423

Caz de infecție cu virusul West Nile confirmat la Galaţi. Recomandările Direcției de Sănătate Publică

Un caz de meningită cu virus West Nile a fost confirmat la Galaţi pe 21 august 2026. Potrivit Lilian ...

Oțelul – FC Argeș, la Galați. Nevoia de revanșă în fața propriilor suporteri

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri, după eliminarea dureroasă din Cupa României. Form ...

50 de ghiozdane complet utilate, donații pentru copii fără posibilități din județ

Momentul începerii unui nou an școlar ar trebui să fie, pentru orice copil, un moment de bucurie și ...

Transport public suplimentat pentru suporterii care vor fi prezenți la meciul Oțelul – FC Argeș

Primăria municipiului Galați anunță că vine în sprijinul suporterilor echipei Oțelul și că va modifi ...

Șofer de 64 de ani, prins beat la volan

Un bărbat de 64 de ani din Drăgănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins beat la volan pe ...

UNIC în România. Heliport SMURD, acces direct către UPU și o parcare supraetajată cu peste 460 de locuri, la Spitalul Județean Galați

Consiliul Județean Galați a dat astăzi în folosință parcarea supraetajată de la Spitalul Județean Cl ...

Întâlnire între polițiștii gălățeni și locuitorii din Cudalbi

PrevenţieDuminică, 23 august, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, în colaborare cu Primă ...

37 de ani de când troleibuzele circulă în Galaţi

„Troleibuzul, pus în funcţiune în zilele premergătoare marii noastre sărbători naţionale. Începând d ...

Licitaţie pentru primul centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din municipiul Galaţi

Dacă va obţine finanţări europene în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, Galaţiul a putea avea do ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

Ce evenimente închid traficul rutier pe strada Domnească şi deviază traseele de transport public

Strada Domnească va fi din nou pietonală în acest weekend. Traficul rutier va fi restricţionat pe se ...

ANALIZĂ. Gramul de aur a crescut de la începutul lunii cu 68 de lei

După câteva luni în care a cochetat cu scăderea consistentă sub pragul suport de 4.000 dolari/uncie, ...

Poza zilei „se întoarce”. Prinde Tesla, scoate-i... banii!

Povestea stației de încărcare pentru mașini electrice de la blocul A8 de pe strada Brăilei, care a f ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Tenis. Zile de neuitat la Bursaspor pentru un grup de sportive de la Clubul Dacia

Un grup de sportive de la Clubul Dacia, însoțite de antrenorul Mircea Basarab și părinți, au petrecu ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Echipa mobilă a DGASPC Galați vine în sprijinul copiilor cu dizabilități din mediul rural

Copiii cu dizabilități din județul Galați pot beneficia de servicii de recuperare și consiliere mai ...

Plaja „Dunărea” îşi schimbă iar programul şi promoţiile

Unii ar spune că Plaja „Dunărea” schimbă ziua de mentenanţă şi ofertele… mai des decât ar trebui să ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Detectoare de fum gratuite montate de pompierii gălățeni în 500 de case din județ

Detectoarele de fum și monoxid de carbon reprezintă un mijloc simplu, dar extrem de important de pro ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Eclipsă de Lună, la sfârșit de august. Listă de înscrieri la Observatorul Astronomic din Galați

Gălățenii pasionați de astronomie, dar și cei care vor să vadă un fenomen spectaculos pe cer sunt in ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...