Zile dedicate primului episcop al Dunării de Jos
Foto: Arhiva ADJ

Zile dedicate primului episcop al Dunării de Jos
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Astăzi, 18 mai, este ultima zi din cele trei dedicate, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, omagierii lui Melchisedec Ştefănescu, fost episcop al locului şi al Romanului şi om de cultură, care a trecut la cele veşnice în urmă cu 125 de ani.

Acţiunile au debutat marţi, când, "Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a săvârşit o slujbă de pomenire pentru episcopul Melchisedec Ştefănescu, la care au participat toţi elevii seminarişti, însoţiţi de profesorii lor, preoţi şi mireni, studenţii şi masteranzii Departamentului Teologic însoţiţi de preoţii-profesori şi preoţi misionari, din Protoieria Galaţi. La finalul slujbei, Chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt în care a fost evidenţiată personalitatea marelui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, care în 1864 a înfiinţat Eparhia Dunării de Jos şi a păstorit-o timp de 14 ani", se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Au început, apoi, lucrările ştiinţifice. Tot potrivit Arhiepiscopiei Dunării de Jos, "În aula "Episcop Melchisedec Ştefănescu" (sala AS011) din incinta Facultăţii de Istorie, Filozofie şi Teologie, au fost prezentate câteva repere privind slujirea jertfelnică, lucrarea de cercetare academică şi viaţa de sfinţenie ale ierarhului evocat. La această întâlnire au participat elevii seminarişti din clasele a X-a şi a XI-a Pastorală, însoţiţi de profesori-preoţi, studenţii şi masteranzii Departamentului Teologic, însoţiţi de preoţii-profesori, profesori de Religie, preoţi cu activitate misionară bogată şi reprezentanţi ai centrelor sociale eparhiale şi parohiale din oraş".

Miercuri, 17 mai, lucrările au continuat la Seminarul Teologic "Sfântul Apostol Andrei", unde elevii au susţinut "un proiect de prezentare a vieţii, operei, slujirii şi lucrării de excepţie ale ierarhului evocat, printr-un program power-point elaborat de o echipă de elevi, sub îndrumarea profesorilor lor, la care au luat parte toţi elevii seminarişti, elevi invitaţi din alte licee şi cadrele didactice ale Seminarului".

Astăzi, 18 mai, cu începere de la ora 10,00, este rândul studenţilor să îl omagieze pe Melchisedec Sţefănescu. În sala care poartă numele ierarhului de la Dunărea de Jos, studenţi şi masteranzi vor susţine lucrări ştiinţifice pe teme legate de viaţa şi opera lui Melchisedec.

Cine a fost Melchisedec Ştefănescu

La naştere, în judeţul Neamţ, cel care avea să devină Melchisedec primise numele Mihai. A făcut şcoală primară, seminar teologic şi a ajuns învăţător la Şerbeşti, în judeţul natal. La 19 de ani, este iarăşi elev la seminar (se reformase învăţământul), iar la 20 de ani devine profesor pentru ceilalţi seminarişti şi se călugăreşte. Îşi continuă şi studiile, dar şi cariera didactică, începând să fie recunoscut pentru calităţile sale de mentor. Va ajunge rector la Seminarul Teologic din Huşi şi va câştiga chiar şi un loc în divanul ad-hoc. Ascensiunea profesională a lui Melchisedec nu se va termina însă aici. În timpul lui Mihail Kogălniceanu, ajunge chiar ministru al Cultelor. După aceea, drumul lui Melchisedec se întoarce la Huşi, unde va fi locotenent de episcopie. Alexandru Ioan Cuza va semna decretul prin care lui Melchisedec i se va încredinţa administrarea noii episcopii de la Dunărea de Jos. Rămâne episcop al Dunării de Jos vreme de 14 ani şi abia apoi este ales episcop de Roman, unde se va şi strămuta. În paralel cu activitate clericală, cea administrativă şi cea didactică, Melchisedec Ştefănescu a şi scris. S-au păstrat circa 20 de titluri.

Administrativ, eparhia pe care a condus-o Melchisedec a fost diferită faţă de cea pe care o ştim astăzi. Scaunul episcopal era la Ismail, iar protoieriile erau cele ale judeţelor: Ismail, Bolograd, Covurlui (din care făcea parte şi oraşul Galaţi) şi Brăila. A trăit 69 de ani, dintre care 27 a fost episcop, fie la Ismail, fie la Roman.

Citit 2234 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Mai 2017 18:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.