Maria Fabian

Maria Fabian

La Înalta Curte: Timp de respiro pentru Marinela Dobrea, fosta directoare de la Protecţia Copilului

Joi, 29 August 2013 08:00 | Publicat în JURIDIC
Marinela Dobrea, fosta directoare de la Protecţia Copilului, se va judeca la Înalta Curte abia anul viitor, începând cu 23 ianuarie.Aceasta este ultima instanţă la care se mai poate schimba ceva în acest dosar de corupţie. Dacă Tribunalul i-a condamnat pe inculpaţi la pedepse cu suspendare, la amenzi, mergând într-un caz chiar şi pe achitare, Curtea de Apel Galaţi s-a dovedit a fi mult mai dură, Marinela Dobrea fiind condamnată la patru ani de puşcărie cu executare. Fiica sa, R ...

Mihai Dionisie - zece ani de temniţă comunistă: "Să nu ne răzbunaţi, dar să nu ne uitaţi!”

Marți, 13 August 2013 03:00 | Publicat în JURIDIC
Mihai Dionisie are aproape 80 de ani, din aceştia zece i-a petrecut în temniţele de iad ale comunismului. Viaţa l-a făcut să treacă prin multe încercări, dar nu l-a îngenuncheat niciodată. A suferit torturi inimaginabile şi totuşi nu crede că durerile lui au fost mai cumplite decât ale celorlalţi ca el. Astăzi, găseşte puterea să-şi ierte torţionarii, dar nu-i uită. În beciurile Securităţii, la 17 ani De-a lungul celor zece ani pe care i-a petrecut în temniţă, Miha ...

Fostul deputat Mihail Boldea rămâne în continuare în arest

Joi, 08 August 2013 10:18 | Publicat în JURIDIC
Fostul deputat gălăţean Mihail Boldea rămâne în arest! Asta au decis pentru a treia oară magistraţii Înaltei Curţi după o şedinţă maraton, care s-a finalizat în zorii acestei zile. După cum se ştie, Curtea de Apel Iaşi l-a pus în libertate, înlocuindu-i măsura arestării cu obligarea de a nu părăsi ţara. Odată ajuns la Curtea Supremă, judecătorii au amendat această decizie, respingându-i lui Boldea şi cererea de înlocuire a arestului. Reamintim că fostul parlament ...

Condamnări cu suspendare pentru ultraj în bătaia dintre poliţişti şi un grup de tineri

Joi, 08 August 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
În dosarul ultrajului comis împotriva unui poliţist s-au dat primele condamnări care sunt de doi ani, respectiv un an cu suspendare sub supraveghere. Mai exact, instanţa a impus nişte condiţii care nu pot fi încălcate, deoarece măsura suspendării ar putea fi revocată imediat. Termenele de încercare, adică acele perioade în care ei nu mai pot săvârşi alte fapte penale pentru că ar ajunge automat după gratii, sunt şi acestea destul de mari, patru ani, respectiv trei ani. La î ...

Un nou mandat de arestare pentru clanul Enache

Miercuri, 07 August 2013 03:00 | Publicat în JURIDIC
Fraţii Enache s-au judecat la Curtea de Apel pe măsura arestării, după ce Tribunalul le-a prelungit şederea în arest pentru încă o lună. Ei au atacat această decizie la Curte, iar magistraţii de aici le-au respins recursul. Astfel, Valerică Enache, Neculai Enache, Nicu Tecuceanu, Vasile Iacob şi Fănică Băleanu au fost mai puţin norocoşi decât Sorin Enache, care a ajuns în libertate după ce judecătorul a constatat că-i „expirase” mandatul de arestare. Toţi aceştia sun ...

Ciobanii din Scânteieşti, acuzaţi de omor, readuşi în faţa instanţei

Marți, 06 August 2013 12:00 | Publicat în JURIDIC
Deşi ar fi trebuit să dea o primă decizie în cel de-al doilea dosar de omor în care sunt judecaţi Pavel Covaci şi Ştefan Patriche, judecătorii Tribunalului au readus procesul în instanţă. După ce în şase rânduri, au amânat să dea o soluţie în acest caz, magistraţii au decis că latura civilă nu este lămurită, motiv pentru care i-au chemat în sala de judecata pe rudele mortului. Reamintim că în timp ce anchetau moartea lui Ion Olteanu, procurorii au descoperit că o pa ...

Un gălăţean vrea să fie liber după ce a accidentat doi poliţişti

Marți, 06 August 2013 09:00 | Publicat în JURIDIC
Vasile Ciochină, individul care s-a urcat la volanul unei maşini fără să aibă permis de conducere, accidentând doi poliţişti, s-a aflat joi (1 august), la Curtea de Apel, unde i s-a judecat recursul la decizia Tribunalului de a-i prelungi şederea în arest cu încă 30 de zile. Chiar dacă nu se poate face încă o schimbare a încadrării juridice, avocaţii lui Ciochină au solicitat instanţei să constate că nu sunt indicii şi probe care să ateste săvârşirea acestei infracţi ...

Un vecin în spital, celălalt acuzat de tentativă de omor, dintr-un motiv banal

Marți, 06 August 2013 04:00 | Publicat în JURIDIC
De la o banală ceartă, un individ a ajuns să bată sălile de judecată fiind trimis în instanţă sub acuzaţia de tentativă la omor. Potrivit rechizitoriului Parchetului Tribunalului, Trandafir Năstase şi Gheorghe Rarinca au terenuri agricole învecinate în apropierea localităţii Matca. De-a lungul timpului, au avut mai multe discuţii aprinse care porneau de la animalele ultimului, ce intrau pe tarlaua lui Năstase. Niciuna dintre certuri nu a fost atât de aprigă precum cea din iu ...

Tentativă de omor pentru un apel telefonic: A primit o bâtă în cap pentru că a dat mobilul cui nu trebuia

Marți, 06 August 2013 02:00 | Publicat în JURIDIC
A primit o bâtă în cap de la un stăpân de stână din cauză că a avut îndrăzneala să-i dea telefonul mobil unui cioban pentru ca acesta să sune acasă.Cosmin Petrică Ionescu s-a împrietenit cu un cioban, Ionuţ Leonte, care lucra la stâna din localitatea Chiraftei, ce-i aparţinea lui Vasile Felea. Aşa a aflat că Leonte era nemulţumit de traiul pe care-l ducea la stâna lui Felea. Anul acesta, pe 13 februarie, Ionescu i-a dat telefonul mobil angajatului ca să sune acasă. Aşa ...

Amânare la Înalta Curte: Eliberarea lui Mihail Boldea se va decide pe 7 august

Vineri, 02 August 2013 18:00 | Publicat în JURIDIC
Deşi ar fi trebuit să se judece pe 2 august, recursul declarat de procurorii DIICOT la eliberarea lui Mihail Boldea va fi dezbătut la Înalta Curte abia pe 7 august. De altfel, dosarul era singurul de pe lista şedinţei Secţiei Penale de astăzi. Cei de la Biroul de Presă ne-au comunicat doar faptul că termenul a fost preschimbat pentru 7 august.Este a treia oară când magistratul care judecă dosarul înregistrat la Curtea de Apel Iaşi l-a pus în libertate pe Boldea. Până acum, recu ...
Pagina 58 din 133

Peste 20.000 tone de mărfuri, operate în porturile gălățene de nave sub pavilioane „exotice”

Peste 20.000 de tone de mărfuri diverse, de la rapiță și până la fier vechi, erau operate, miercuri, ...

Accident șocant la Chiraftei. O gălățeancă de 83 de ani a fost lovită de tren

Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs astăzi, în zona localității Chiraftei. O octog ...

Galațiul are nevoie de 30 de voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați

Asociația "Ajungem MARI" caută 30 de oameni care să petreacă trei ore pe săptămână alături de copiii ...

Sporting Liești primește vizita liderului Superligii, Dinamo

Eveniment deosebit în viața echipei Sporting Liești, formație care evoluează în Liga a III-a. Califi ...

O hartă istorică a Județului Tecuci, exponatul lunii la Muzeul „Teodor Cincu”

Pe 1 septembrie, Tecuciul a împlinit 591 de ani de la prima atestare documentară. Deloc întâmplător, ...

A început programul „Litoralul pentru toți”. Tarife de cazare de la 39 de lei de persoană pe noapte

Ediția de toamnă 2026 a programului social „Litoralul pentru toți” debutează marți și se derulează p ...

Bacurile Navrom, suspendate temporar între Isaccea și Orlivka. Punctul de frontieră ucrainean, distrus de drone

Traficul vamal dintre România și Ucraina, între punctele Isaccea și Orlivka, este suspendat temporar ...

Duminică a fost ultima zi la Plaja Dunărea. Sezonul estival s-a încheiat

Duminică, 30 august, a fost ultima zi în care Plaja Dunărea a avut porțile deschise în acest sezon e ...

Tarifele pentru utilizarea parcării de la Spitalul Judeţean, la votul aleşilor

Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa de luni, 31 august, tarifele şi gratuităţile pentru utili ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

UPDATE. Când se întoarce Transurb din „vacanţă”

După cum am anticipat, Transurb revine la programul obişnuit de transport începând de marţi. „Socie ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Asociația Prosumatorilor contestă criteriile din programul AFM pentru baterii

După programele concentrate pe instalarea panourilor, autoritățile pregătesc o schemă dedicată exclu ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

Regulamentul pentru vânzarea Liberty prin negociere directă, gata să fie prezentat creditorilor și Comitetului interministerial

Două licitații eșuate, la care nu s-a prezentat nimeni, un an și jumătate de concordat preventiv, tr ...

Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea

VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Na ...

Apărarea, principala problemă a Oțelului înaintea următoarelor meciuri

Oțelul a obținut un punct pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-2, după o partidă în care a fo ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Schimbă decalajul de conservare modul în care jucătorii redescoperă jocurile clasice?

Revenirea recentă a jocurilor retro a schimbat primul pas în redescoperirea titlurilor mai vechi. O ...

Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta

O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...