Maria Fabian

Maria Fabian

Ionel Petrea, repus director al ITM/ Instanţa a suspendat definitiv Ordinul prin care a fost concediat

Marți, 24 Septembrie 2013 07:00 | Publicat în JURIDIC
Ionel Petrea a câştigat în instanţă, definitiv, suspendarea Ordinului prin care a fost demis, după ce magistraţii Curţii de Apel au respins recursul Ministerului Muncii.Imediat după destituirea din fruntea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Ionel Petrea a ajuns la Tribunal. El a cerut suspendarea Ordinului ministerului, anularea acestuia, reîncadrarea pe funcţia deţinută sau pe una corespunzătoare, acordarea veniturilor neîncasate de la momentul demiterii şi până la re ...

D'ale Justiţiei/ Pagube de milioane de lei, rămase nerecuperate

Marți, 24 Septembrie 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
Înşelăciunile de orice fel ar fi produc găuri care de cele mai multe ori nu mai pot fi acoperite odată cu trecerea timpului, fie că vorbim de stat, fie că vorbim de persoane fizice. Chiar dacă dosarele se finalizează cu condamnarea la închisoare a inculpaţilor, recuperarea pagubelor rămâne în grija victimelor, care, prin procese civile, încearcă să reducă o parte din pierderi, acolo unde mai pot. Astăzi vă dăm trei exemple de dosare penale care au produs pagube de aproape pa ...

Magistraţii Curţii confirmă: Încă o lună de arest preventiv în dosarul "Stâna morţii"

Luni, 23 Septembrie 2013 10:00 | Publicat în JURIDIC
Inculpaţii din dosarul supranumit „Stâna morţii” rămân după gratii încă o lună de zile. Decizia a fost dată de Tribunal, iar magistraţii Curţii au păstrat-o, vineri, după ce inculpaţii rămaşi după gratii, cinci la număr, au atacat-o cu recurs.Procurorii DIICOT au trimis în judecată nouă persoane după ce la stânele fraţilor Enache din Tămăoani au fost găsite mai mulţi angajaţi despre care anchetatorii au reţinut că erau ţinuţi cu forţa acolo. La cererea DIIC ...

Fetiţe accidentate pe o trecerea de pietoni din Tecuci

Luni, 23 Septembrie 2013 03:00 | Publicat în EVENIMENT
La Tecuci, un şofer a accidentat două fetiţe care se aflau pe trecerea de pietoni. Cei de la Poliţia Rutieră au făcut cunoscut că incidentul s-a petrecut vineri, bărbatul alegându-se cu dosar penal, sub acuzaţia de vătămare corporală din culpă. Cele două fetiţe, în vârstă de 11 ani fiecare, au fost accidentate uşor. ...

Mihail Boldea, "eliberat" a patra oară! Decizia magistraţilor ieşeni este supusă recursului

Sâmbătă, 21 Septembrie 2013 04:00 | Publicat în JURIDIC
Curtea de Apel Iaşi a dispus, ieri, pentru a patra oară, eliberarea lui Mihail Boldea. Ca de fiecare dată, decizia magistraţilor ieşeni este supusă recursului, astfel că acum rămâne de văzut ce va decide Curtea Supremă.Odată cu Boldea, un alt inculpat, Alexandru Boza, le-a solicitat judecătorilor să-i revoce măsura prin care i se interzice să părăsească ţara, Curtea de Apel Iaşi admiţând şi această cerere.De câteva termene, asistăm la o scenă repetitivă: instanţa ie ...

Procuror pus sub învinuire în "Dosarul Aviasan" / Afacere de 40 de milioane de euro

Vineri, 20 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Fostul prim procuror al Parchetului Judecătoriei, Costache Roşca, este învinuit oficial în „dosarul Aviasan”. De curând, Roşca a fost chemat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), unde procurorii gălăţeni i-au adus la cunoştinţă învinuirile care i se aduc: abuz în serviciu contra intereselor publice şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani.După cum se ştie, fostul parlamentar Mihail Boldea este cercetat în „dosarul Aviasan”, alături de Matei Oprea, V ...

Fostul parlamentar Mihail Boldea află vineri dacă va fi eliberat

Joi, 19 Septembrie 2013 03:00 | Publicat în JURIDIC
Fostul parlamentar Mihail Boldea a avut la Iaşi un alt termen în dosarul în care a fost cercetat de procurorii DIICOT. Acuzat de constituire de grup organizat, Boldea, care a rămas singurul arestat în acest caz, îşi doreşte în continuare să fie eliberat. Magistratul ieşean a amânat pentru vineri pronunţarea pe măsura arestării. Alexandru Boza, inculpat şi el, a solicitat să i se ridice restricţia de a nu părăsi ţara, pentru a avea posibilitatea să plece peste hotare cu afac ...

DNA a trimis în judecată un tecucean / A încercat să ia de la UE un milion de lei cu acte false

Joi, 19 Septembrie 2013 06:00 | Publicat în JURIDIC
Procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au trimis în judecată un afacerist tecucean care a încercat să ia fonduri europene cu acte false. Cei de la DNA au reţinut în dosarul care a ajuns la Tribunal că George Petculescu împreună cu Mirela Şerb, fostă Baba, şi Marian Radu au folosit date mincinoase pentru a lua un milion de lei, bani europeni.Suma, dacă ar fi fost aprobată, ar fi trebuit să fie luată prin societatea Famelis SRL Tecuci, administrată de ...

Crima din Piaţa Ancora a ajuns pe masa judecătorilor. Primul termen, pe 4 octombrie

Marți, 17 Septembrie 2013 09:30 | Publicat în JURIDIC
Bătaia din zona Pieţii Ancora, petrecută în luna iulie, care s-a soldat cu moartea victimei, a ajunspe masa magistraţilor Tribunalului Galaţi. Cinci inculpaţi vor trebui să răspundă pentru rezultatul acţiunilor lor: Anghel Pătraşcu, zis „Gheghe”, Marian Pătraşcu, zis „Moartea”, Manole Pătraşcu, zis „Adrian”, Costel Pătraşcu şi Doru Munteanu.Odată cu trimiterea în judecată, magistraţii au stabilit că măsura arestării inculpaţilor este legală, prelungind-o ...

"Afacerea apartamentul" toacă bani publici de 11 ani

Marți, 17 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în JURIDIC
Scandalul dintre Consiliul Judeţului şi chiriaşii care cer cumpărarea locuinţelor durează de 11 ani După ce judecătorii şi funcţionarii publici au solicitat strămutarea dosarului apartamentelor, a venit rândul Consiliului Judeţului (CJ) să ceară acelaşi lucru, dar într-un alt caz, care are legătură cu primul. Cei 33 de petenţi au sesizat Judecătoria Galaţi că autorităţile îndrituite să pună în aplicare o decizie judecătorească întârzie să o facă, motiv pentru ...
Pagina 56 din 133

Un gălățean s-a dus peste fosta iubită cu un cuțit și a atacat-o

Un bărbat de 30 de ani, din Frumușița, a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar f ...

Accident șocant la Chiraftei. O gălățeancă de 83 de ani a fost lovită de tren

Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs astăzi, în zona localității Chiraftei. O octog ...

Galațiul are nevoie de 30 de voluntari pentru copiii și tinerii instituționalizați

Asociația "Ajungem MARI" caută 30 de oameni care să petreacă trei ore pe săptămână alături de copiii ...

Sporting Liești primește vizita liderului Superligii, Dinamo

Eveniment deosebit în viața echipei Sporting Liești, formație care evoluează în Liga a III-a. Califi ...

O hartă istorică a Județului Tecuci, exponatul lunii la Muzeul „Teodor Cincu”

Pe 1 septembrie, Tecuciul a împlinit 591 de ani de la prima atestare documentară. Deloc întâmplător, ...

A început programul „Litoralul pentru toți”. Tarife de cazare de la 39 de lei de persoană pe noapte

Ediția de toamnă 2026 a programului social „Litoralul pentru toți” debutează marți și se derulează p ...

Primăria Galaţi caută specialist în comunicare pentru Compartimentul Documente Secrete

Da, chiar aşa se numeşte: Compartiment Documente Secrete, Agendă Primar, Raport Primar, Transparență ...

Duminică a fost ultima zi la Plaja Dunărea. Sezonul estival s-a încheiat

Duminică, 30 august, a fost ultima zi în care Plaja Dunărea a avut porțile deschise în acest sezon e ...

Tarifele pentru utilizarea parcării de la Spitalul Judeţean, la votul aleşilor

Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa de luni, 31 august, tarifele şi gratuităţile pentru utili ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

Ecologizare pe calea ferată din Regionala Galați, de ziua „Let's Do It, Romania!”

19 septembrie 2026 este ziua în care românii se mobilizează în cadrul Campaniei Naționale de Curățen ...

Ce soluții are agricultura românească pentru a ieși din criza de lichiditate

Agricultura locală trece printr-o criză de lichiditate de durată, care s-a acutizat în ultimii ani. ...

Regionala ANAF Galați, un milion de euro pentru servicii de pază și transport valori

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați a lansat o licitație publică pentru ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea

VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Na ...

Apărarea, principala problemă a Oțelului înaintea următoarelor meciuri

Oțelul a obținut un punct pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-2, după o partidă în care a fo ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Dramaticul gălăţean aniversează 71 de ani

Cu monumentalul sediu proaspăt eliberat din schele, Dramaticul gălăţean are un motiv în plus de sărb ...

UPDATE. Trei actriţe din Galaţi, la Gala HOP

Gala HOP - Gala Tânărului Actor îşi va desemna câştigătorii în această seară de duminică, 30 august ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Hoț brăilean, prins și încarcerat de polițiști în Galați

Vineri, 28 august, n-a fost o zi cu noroc pentru un tânăr brăilean de 21 de ani pe numele căruia Jud ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Schimbă decalajul de conservare modul în care jucătorii redescoperă jocurile clasice?

Revenirea recentă a jocurilor retro a schimbat primul pas în redescoperirea titlurilor mai vechi. O ...

Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta

O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...