Maria Măndiţă

Maria Măndiţă

Contestată în instanţă, lucrarea de pe Frunzei continuă

Joi, 15 Martie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
  Deşi abia astăzi Curtea de Apel Galaţi va decide dacă societăţile Tancrad şi Max Boegl Romania SRL au câştigat legal sau nu licitaţia pentru asfaltarea străzilor Oţelarilor, Stadionului, Frunzei, Asachi, angajaţii firmei Tancrad lucrează de zor pe strada Frunzei. Asta, în ciuda faptului că două firme care au participat la licitaţia pentru adjudecarea lucrării (publicată pe SEAP pe 14 septembrie 2011), SC Mari Vila Com SRL şi SC Compania de Construcţii Feroviare SA, ...

Ciumacenco cel nehotărât şi victoria de aur a lui Chebac

Joi, 15 Martie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Deşi încă, la nivel naţional, nu s-a semnat protocolul de colaborare dintre PDL şi UNPR, liderul progresiştilor gălăţeni, Dan Dobrea, spune că actualul preşedinte al CJ Galaţi va fi susţinut de ambele partide în campania electorală. O informaţie neîmpărtăşită, însă, de preşedintele PDL Galaţi, Mircea Toader. Pe de altă parte, chiar şi Dobrea a confirmat faptul că semnarea protocolului de colaborare cu PDL este condiţionată de aprobarea în Parlament a iniţiativei p ...

Mesaj de interes public

Joi, 15 Martie 2012 00:00 | Publicat în EDITORIAL
  "Bună dimineaţa, doamnă, bună dimineaţa, domnule! Nu vă speriaţi, nu s-a întâmplat mare lucru - doar că v-a dispărut trotuarul din faţa blocului. Dar nu este nici o problemă; până la urmă, trotuarul s-a dus cu tot cu borduri, aşa că nu este cine ştie ce greutate să mergeţi pe pământul reavăn, inhalaţi, vă rog, mirosul de pământ proaspăt... Minunat, nu? Atâta doar, când respiraţi adânc încercaţi să o faceţi înainte de a trece maşina aceea în viteză ...

Nu avem parcări, dar tupeu, cât cuprinde!

Joi, 15 Martie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Intersecţia străzii Eroilor cu strada Domnească. Zi de zi, de la primele ore ale dimnineţii, şoferii îşi parchează maşinile pe banda de mers către Domnească, ocupând aproape jumătate din culoarul gândit şi proiectat pentru o singură maşină. Cei care îşi lasă maşinile la bordură ignoră şi semnele de circulaţie cu "oprirea interzisă", dar chiar şi prevederea legală potrivit căreia este interzis să parchezi maşina la mai puţin de 25 de metri de trecerea de pietoni. ...

De ce să plăteşti comod, când te poţi enerva la coadă?

Joi, 15 Martie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Din cele 90.669 de plicuri cu numele şi parola cu ajutorul căreia se pot face plăţile on-line pentru taxele şi impozitele locale, numai 700 au fost ridicate, pe semnătură, de la sediul Primăriei (Domnească 38, marţea şi joia, de la 12.00 la 16.00). Din ei, doar 200 au efectuat plata on-line. În afară de a nu mai sta la coadă, plata on-line aduce şi alte avantaje: îţi calculează pe loc reducerea de zece la sută (dacă achiţi integral până pe 31 martie), nu plăteşti comisio ...

Sporuri ilegale, contestate de CJ

Joi, 15 Martie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
În raportul Curţii de Conturi pe 2010 se arată clar la "abateri financiar-contabile" că angajaţii CJ Galaţi au primit sporuri pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în valoarea de 1,027 milioane lei. Preşedintele instituţiei judeţene nu le recunoaşte însă, spunând că sporurile au fost acordate conform Contractului Colectiv de Muncă, prevederi confirmate chiar de instanţa de judecată. ...

Fluturaşi de anti-campanie electorală

Joi, 15 Martie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin cutiile poştale ale electoratului gălăţean au început deja să se insinueze fluturaşii electorali, sau mai exact, preelectorali, căci, după cum ne-a şi informat onor Guvernul Ungureanu, campania electorală va începe exact pe 11 mai, la ora 7.00 . Din păcate însă - pentru hârtia folosită şi, implicit, pentru banii cheltuiţi - primul fluturaş electoral apărut pe piaţa gălăţeană, cel al USL, face mai multe deservicii candidaţilor, de ai spune că autorul lor este vreu ...

O asfaltare care începe cu scoaterea bordurilor

Joi, 15 Martie 2012 00:00 | Publicat în EVENIMENT
  Pe strada Basarabiei, exact de la intersecţia cu Traian, de câteva zile, echipele de muncitori ai SC Vega au început să lucreze la scosul bordurilor. Şoferii care fac zilnic drumul pe Basarabiei au aflat deja despre obstacol - căci "frontul de lucru" îngreunează evident circulaţia rutieră în zonă -, cei care nu fac zilnic drumul pe acolo, au parte doar de surprize. Potrivit datelor Primăriei municipiului Galaţi, din martie şi până la sfârşitul lunii aprilie, SC Vega va ...

Ambiţii politice de cel puţin 12 procente

Joi, 15 Martie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
  Preşedintele UNPR Galaţi, Dan Dobrea, a declarat că formaţiunea politică din care face parte va merge în alegerile locale pe liste proprii. Dobrea a spus, că după doi ani de la înfiinţare, UNPR Galaţi are organizaţii constituite în toate cele 65 de localităţi ale judeţului, are circa 7.000 de membri şi de aceea îşi permite să meargă singur în alegeri. Dobrea şi-a propus ca partidul să obţină 12 la sută în alegerile locale, scor care, dacă nu va fi atins, va a ...

CJ amendat cu peste 700.000 de lei

Miercuri, 14 Martie 2012 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Consiliul Judeţean are de înapoiat 779.000 de lei, reprezentând corecţia de 5 la sută din valoarea totală a proiectului de asfaltare a 767 de km din DJ 253 Cudalbi-Băleni (realizată de Vega), desfăşurat pe Axa 2 POR. Potrivit declaraţiilor secretarului de stat Răzvan Murgeanu, "corecţiile au fost aplicate peste tot în ţară, din cauza anumitor proceduri nerespectate". Totuşi, preşedintele CJ Galaţi a precizat că "nu vom plăti banii, căci am contestat decizia în instanţă, ...
Pagina 28 din 235

Via Dobrogeana prinde contur. Unde şi când va fi marcată Borna Zero în municipiul Galaţi

„Via Dobrogeana”, drumul care continuă unirea, pornind din Galați – despre care aţi putut afla din z ...

Regionala ANAF Galați, un milion de euro pentru servicii de pază și transport valori

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Galați a lansat o licitație publică pentru ...

Nepot arestat preventiv după ce a incendiat casa mătuşii lui din Iveşti

Un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din localitatea Ivești, județul Galați, a fost arestat preventiv, ...

Bariera Traian: Incendiu din cauza unei ţigări aruncate la întâmplare

În această după-amiază de marţi, 1 septembrie, pompierii gălăţeni au intervenit pentru stingerea unu ...

A început programul „Litoralul pentru toți”. Tarife de cazare de la 39 de lei de persoană pe noapte

Ediția de toamnă 2026 a programului social „Litoralul pentru toți” debutează marți și se derulează p ...

Bacurile Navrom, suspendate temporar între Isaccea și Orlivka. Punctul de frontieră ucrainean, distrus de drone

Traficul vamal dintre România și Ucraina, între punctele Isaccea și Orlivka, este suspendat temporar ...

Polițiștii gălățeni, în dialog cu cetățenii din Băneasa

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați a continuat seria întâlnirilor dedicate cetățenilor d ...

Duminică a fost ultima zi la Plaja Dunărea. Sezonul estival s-a încheiat

Duminică, 30 august, a fost ultima zi în care Plaja Dunărea a avut porțile deschise în acest sezon e ...

Tarifele pentru utilizarea parcării de la Spitalul Judeţean, la votul aleşilor

Consilierii judeţeni vor aproba în şedinţa de luni, 31 august, tarifele şi gratuităţile pentru utili ...

Poza zilei. Cât au costat noile jardiniere din Centrul Galaţiului

N-au fost tocmai ieftine! Ba chiar putem spune că, dintre toate ghivecele şi jardinierele stradale p ...

UPDATE. Când se întoarce Transurb din „vacanţă”

După cum am anticipat, Transurb revine la programul obişnuit de transport începând de marţi. „Socie ...

Motorina a scăzut sub 10 lei/litru. Deocamdată, numai la Petrom

Ministerul Finanțelor a majorat cu încă 5 puncte procentuale, de la 20 la 25%, reducerea temporară a ...

Asociația Prosumatorilor contestă criteriile din programul AFM pentru baterii

După programele concentrate pe instalarea panourilor, autoritățile pregătesc o schemă dedicată exclu ...

ANALIZĂ. Revenirea PSD la butoane îngrijorează piața

Vestea pozitivă venită la sfârșitul lui august din partea Finanțelor este aceea că deficitul bugetar ...

Regulamentul pentru vânzarea Liberty prin negociere directă, gata să fie prezentat creditorilor și Comitetului interministerial

Două licitații eșuate, la care nu s-a prezentat nimeni, un an și jumătate de concordat preventiv, tr ...

Din sportul gălățean. Medalie de bronz la volei pe plajă pentru Sorina Răileanu și Diana Milea

VOLEI. Sezonul de volei pe plajă s-a încheiat în weekend, odată cu turneul final al Campionatului Na ...

Apărarea, principala problemă a Oțelului înaintea următoarelor meciuri

Oțelul a obținut un punct pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-2, după o partidă în care a fo ...

Sporting Liești, victorie în derbiul gălățean. Oțelul II a debutat cu stângul

În etapa de debut, două dintre echipele gălățene s-au întâlnit chiar în derbiul local. Sporting Lieș ...

Cinci meciuri tari pentru voleibaliștii ”tricolori”. Patru jucători de la Arcada, în lot

Selecționata României se află în febra pregătirilor în vederea participării la jocurile Campionatulu ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

500 de lei pentru rechizite și haine de școală. Cine poate primi banii în noul an școlar

Copiii din familii cu venituri mici pot primi și în anul școlar 2026-2027 un sprijin de 500 de lei p ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Harta cabinetelor stomatologice din Galați. Unde sunt dentiștii când ai nevoie de ei

Ați observat că, de cele mai multe ori, durerea de dinți pare să te lovească mai ales în weekend, câ ...

A început Campionatul Reciclării în Galați și Brăila, cu premii totale de 10.000 de lei

Ai în casă echipamente electrice și electrocasnice – unele chiar grele, gen frigider sau mașină de s ...

O nouă platformă pentru beneficiarii de asistență socială

Solicitarea unor beneficii de asistență socială, cum ar fi alocația de stat pentru copii, indemnizaț ...

3.300 de ghiozdane complet echipate pentru copiii din Galaţi şi Brăila. Sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar

Nu mai puţin de 3.300 de ghiozdane complet echipate cu rechizite şcolare (caiete, penare, stilouri, ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Expoziția „Culorile verii”, o manifestare a diversității genurilor picturii, la Muzeul Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos

Deschisă în prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, expoziția personală „ ...

Gălăţeanul Grigoraş Moisă, din nou pe scena Festivalului „Mamaia”

Tânărul solist gălățean Grigorie Moisă – Grigoraș, așa cum îi spune mai toată lumea – va urca din no ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Pieton imprudent și cu alcool „la bord”, acroșat de o mașină pe bulevardul Henri Coandă

Joi după-amiază, 27 august, o șoferiță de 20 de ani din Vrancea, care circula pe bulevardul Henri Co ...

Un biciclist prins beat și amenzi de 20.000 de lei în 24 de ore, la Galați

Nici mai mult, nici mai puțin de 160 de sancțiuni, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, au fost ...

Cetăţean spaniol cu permis emis în Columbia, oprit la frontiera gălățeană

În dimineața zilei de 25 august, în jurul orei 6,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Galați s-a p ...

UPDATE. Arest la domiciliu pentru minorul de 15 ani care a înjunghiat un tânăr în Micro 20

UPDATE: Minorul de 15 ani, care a înjunghiat un tânăr într-un parc din Micro 20, a fost plasat în ar ...

Brăileanul Cristian Ciauşu, abonat la Premiul al II-lea la Mamaia

Pentru al doilea an la rând, brăileanul Cristian Ciauşu a câştigat Premiul al II-lea la secţiunea So ...

Trafic intens la frontiera Galațiului. Poliția de Frontieră ia măsuri pentru evitarea cozilor

Sfârșitul sezonului estival vine cu trafic mai intens la granița de est, iar polițiștii de frontieră ...

Înghețată „made in Galați”, la Nibiru

Krantz, producătorul de îngheţată artizanală din Galaţi, şi-a deschis primul sau spaţiu fizic în Nib ...

UPDATE. Observațiile astronomice din Galați ale eclipsei de Lună din noaptea aceasta, anulate

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, printr-o postare pe pagin ...

Ce primești și ce riști într-o poliță care investește o parte din prima ta

O asigurare de viață cu componentă de investiție face două lucruri cu aceeași primă lunară: menține ...

Mitul ascuns despre jocurile video ca hobby solitar

Stereotipul gamerului izolat este deja unul cunoscut, însă nu surprinde felul în care se desfășoară ...

Grătare de grădină: cum alegi modelul potrivit

Un grătar bine ales poate transforma o terasă, o pensiune sau o zonă de evenimente într-un spațiu de ...

Papuci de interior copii – siguranță și confort pentru pașii celor mici

Pașii mici pe care îi fac copiii noștri prin casă sunt un spectacol plin de energie, dar și o respon ...