Nu avem parcări, dar tupeu, cât cuprinde!

Nu avem parcări, dar tupeu, cât cuprinde!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Intersecţia străzii Eroilor cu strada Domnească. Zi de zi, de la primele ore ale dimnineţii, şoferii îşi parchează maşinile pe banda de mers către Domnească, ocupând aproape jumătate din culoarul gândit şi proiectat pentru o singură maşină. Cei care îşi lasă maşinile la bordură ignoră şi semnele de circulaţie cu "oprirea interzisă", dar chiar şi prevederea legală potrivit căreia este interzis să parchezi maşina la mai puţin de 25 de metri de trecerea de pietoni.

Din contră, maşinile stau înghesuite, una după alta, lipite aproape de stâlpul cu semafor de la intersecţie. Din cauza coloanei de maşini parcate, şoferii care vor să circule nu au altă soluţie decât să încalce linia continuă de la semafor şi să treacă pe celălalt sens, producând nervi şi nemulţumire conducătorilor auto care vin dinspre Domnească spre Eroilor. Că parcări publice în centrul vechi al oraşului nu sunt, este adevărat.

Asta, deşi există cel puţin o potenţială parcare chiar în curtea sediului PSD de pe Eroilor, suprafaţă degajată de Primărie de clădirea care o ocupa dar care, ulterior, a rămas într-un soi de încremenire inexplicabilă - nici nu se construieşte ceva pe ea, dar nici nu se renunţă la gardul care o împrejmuieşte, caz în care toate maşinile care ocupă strada ar avea unde să fie parcate. Pe de altă parte, unii ar putea argumenta cu faptul că pe stradă a fost punctată o linie care ar însemna că este "voie de la stăpânire" să laşi maşina pe banda de mers. Trecând peste faptul că linia punctată nu există, dacă ea ar fi existat vreodată, ar fi trebui tras la răspundere isteţul care a măsurat lăţimea benzii de mers şi care a realizat imposibilul: să înghesui două maşini, una lângă alta, pe o bandă cu un singur sens!

Dincolo de toate acestea, nici agenţii de la Poliţia Locală şi nici Poliţia Rutieră nu sunt văzuţi vreodată la această intersecţie, deşi toţi sunt abilitaţi să facă ordine în astfel de cazuri. În schimb, patrulele rutiere ale Poliţiei Locale şi-au făcut un obicei din a sta doar pe strada Gării, acolo unde oricum sensul unic de mers face ca parcarea "la bordură" a maşinilor să nu sufoce traficul, aşa cum se întâmplă pe Eroilor...

Citit 2563 ori Ultima modificare Joi, 15 Martie 2012 00:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.