Victor Cilincă

Victor Cilincă

FOTO / Cârpeala ca modă: Improvizaţia - carte gălăţeană de vizită

Vineri, 20 Septembrie 2013 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Precum un boschetar aciuat într-un luxos palat abandonat „repară” cu cartoane un vitraliu scump, edililor gălăţeni nu pare să le pese cum ne judecă lumea şi cârpesc şi ei în fugă chiar şi în zone foarte la vedere! Iată, de pildă, „soluţia” aleasă să înlocuiască o parte din parapetul distrus de la treptele monumentale de la Faleză: în locul unei singure plăci masive s-au montat mai multe plăcuţe, de culoare mai deschisă, lipite în stil sandviş! Parcă-i mai bi ...

FOTO / Jungla urcă spre centrul Galaţiului. Buruienile ne atacă şi pe strada Mihai Bravu

Vineri, 20 Septembrie 2013 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Ca să-i liniştim pe cei care spun „Frumos oraş, păcat că-i locuit!”, uite că, în unele locuri, urbea nici măcar nu pare locuită! Str. Mihai Bravu - pentru puţină vreme în mandatul trecut, fără succes, botezată str. Paul Păltănea, deşi e cam „în buricul târgului”, pare un tăpşan unde nu pasc nici măcar caprele, ca să reducă din înălţimea buruienilor. Deşi ne îndoim că bietele capre mănâncă astfel de buruieni. Poate lăstarii unui copac retezat acum câţi ...

Dunărea nu se predă. Încă e vreme de plimbare pe Faleză

Miercuri, 18 Septembrie 2013 18:00 | Publicat în SOCIETATE
În ciuda vremii mai ursuze, nu toţi gălăţenii au renunţat la mâneci scurte şi la promenada pe lângă Dunăre. Tineri şi vârstnici, copii şi pescari amatori, toţi încă mai caută aici relaxarea. Aşa arăta Faleza duminică seară, după o zi ploioasă şi cam rece - destul de animată. E clar că avem în continuare nevoie de aer şi de frumuseţe într-un oraş de beton, asfalt şi tablă! ...

Galaţiul călătoreşte în timp! O perpetuă Zi a Pompierilor

Joi, 19 Septembrie 2013 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Ne bucurăm că avem un oraş modern: chiar în centru, ceasul de la Hotel „Dunărea”, o fi el învechit, dar afişează nu numai urări de bine, ci şi evenimente. De pildă, Ziua Pompierilor, 13 Septembrie. Care era afişată însă… şi ieri, 18 septembrie! O fi din teamă de foc, ori a uitat cineva „să întoarcă ceasul”? O altă supoziţie: ne-om fi întors în timp. Căci, iată, şi rondoul din Ţiglina I s-a întors parcă la anii ´90, pe vremea când în locul imaginilor imp ...

Au început înscrierile: Toamna se numără cercurile la Palatul Copiilor

Miercuri, 18 Septembrie 2013 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Palatul Copiilor din Galaţi a deschis câteva cercuri noi: de judo, de aeromodele şi de management în afaceri - domeniu insolit pentru cei mici. „Septembrie este luna în care cei de la Palat îşi unesc eforturile pentru a pune în aplicare proiectele din Calendarul activităţilor extracurriculare naţionale, printre care amintim: România Europeană, Ucenici la Porţile Credinţei, Aripi Tinere etc.”, aflăm de la directorul instituţiei, prof. Camelia Mariana Nenu. „Tot acum ne desc ...

Capcane ca la Posada printre blocurile Galaţiului

Miercuri, 18 Septembrie 2013 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Ploile, chiar şi cele mai puţin îmbelşugate, întrerup circulaţia în tronsoanele dintre blocuri. Trebuie să ocolim mult sau... să ne udăm! Dacă mai e şi noapte, iar vreun nesimţit îşi aruncă gunoiul sau face… ceva, capcana dintre blocuri este perfectă. În cel mai bun caz, doar te uzi, în cel mai rău, te împiedici! Mai ales noaptea, pentru că trecerile nu sunt luminate. Gropile din aceste treceri, cu asfaltul nereparat de mai multe decenii, sunt adevărate curse cu obstacol ...

La Palatul Copiilor: Părinţi şi copii cu inimi mari, în ajutorul sinistraţilor

Marți, 17 Septembrie 2013 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Palatul Copiilor, Consiliul Judeţean al Elevilor - preşedinte Marlena Panait - şi Asociaţia Părinţilor Casa Robescu - preşedinte Marcel Miloi şi-au unit forţele pentru a veni în ajutorul sinistraţilor din judeţ. Din câte am aflat ieri, de la prof. Nenu Camelia Mariana, directoarea Palatului Copiilor, începând de vineri s-a desfăşurat o campanie umanitară, strângându-se, de la părinţii copiilor care activează în cercurile de aici şi nu numai, alimente, hăinuţe, prosoape ...

Pe străzile Domnească şi Cuza: Imobile "istorice" pe drumul reabilitării

Marți, 17 Septembrie 2013 00:00 | Publicat în CULTURA
Pe Domnească, principala arteră „istorică” a Galaţiului, dar şi pe strada Cuza, se văd nişte semne bune. Au început lucrările la imobilul de la nr. 95, în staţia auto de la Liceul de Artă „D. Cuclin”. Corpurile de la stradă unde au funcţionat până acum câţiva ani atelierele liceului fuseseră retrocedate, dar câţiva ani proprietarul nu avusese fonduri să înceapă lucrările, faţadele de la stradă fiind un real pericol pentru trecători. Acum, lucrările au începu ...

Casa memorială Negri a fost evacuată. Nămolul a pătruns în muzeu

Vineri, 13 Septembrie 2013 19:00 | Publicat în CULTURA
Inundaţiile puternice au lovit, pentru prima dată în istorie, şi conacul boieresc al pârcălabului Costache Negri de la Mânjina! În Casa memorială „Costache Negri”, filială expoziţională a Muzeului de Istorie „Paul Păltănea”, puhoaiele au adus apa şi mâlul, punând astfel în pericol comorile de istorie. Din câte am aflat de la directorul muzeului, prof. Cristian Căldăraru, ieri, ca şi alaltăieri, personalul instituţiei, convocat în muzeul din comună, a muncit din ...

Povestea monumentului din curtea Bisericii Catolice: Comoară franciscană, pe o "insulă" italiană

Sâmbătă, 14 Septembrie 2013 04:00 | Publicat în CULTURA
Superbul monument al Sfântului Francisc de Assisi, din curtea Bisericii catolice, a fost inaugurat, în prezenţa autorităţilor laice şi catolice, printre care monseniorul Mihai Robu, episcopul catolic de Iaşi, consulii generali ai Italiei şi Belgiei şi soţia celui francez, şefii Poliţiei şi Siguranţei etc., cu steaguri româneşti fâlfâind, cu Manipol - gardă de onoare a tinerilor fascişti italieni paramilitari, abia creaţi - şi fanfara Regimentului 11 Siret, în 3 octombrie 1 ...
Pagina 319 din 499

Breşă de securitate la Revolut. Datele compromise includ numere de telefon, e-mailuri, acte de identitate

Compania britanică de tehnologie financiară Revolut a confirmat că informaţii sensibile ale clienţil ...

Echipa IPA Regiunea Galați, locul doi la ultramaratonul Autism 24h Marea Neagră

Echipa IPA Regiunea Galați s-a clasat din nou pe podium la ultramaratonul caritabil Autism 24h Marea ...

Atenţionare hidrologică pentru judeţele Galaţi şi Vaslui

O atenţionare hidrologică privind fenomene imediate a fost emisă pentru judeţele Galaţi şi Vaslui şi ...

Două transporturi agabaritice, cu lungimi de peste 80 de metri, spre Tulucești

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, începând cu după-amia ...

Bărbat din Toflea arestat după ce și-a sechestrat și bătut iubita, când era beat

Un bărbat din Toflea a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut și sechest ...

Nuntă în lumea politică. Alexandru Nazare s-a căsătorit

„Mulțumim tuturor pentru urări şi gândurile bune! Duminică binecuvântată!”, acesta este mesajul pe c ...

Zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară, în toată țara, între 14 și 25 septembrie

Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14-25 septembrie, exercițiul militar „Burebista 26”, ...

Summitul Național al Porumbului, încheiat cu concursul „Mămăliga de Aur”

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR) organizează, pe 22 septemb ...

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a re ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

Analiza săptămânii. Scăderea inflației nu a influențat parcursul leului

În urmă cu circa o lună, BNR și-a revizuit prognoza referitoare la creșterea prețurilor pentru final ...

Ce urmează după PNRR. Viitorul sectorului construcțiilor, „radiografiat” la Galați

Patronatul Societăților din Construcții (PSC) Filiala Galați organizează, luni, 14 septembrie, o con ...

Licență de exploatare pentru parcul eolian din Galați care are contract cu Apple

Parcul eolian Green Breeze din județul Galați a primit licența de exploatare comercială de la ANRE, ...

„Angajații Liberty muncesc fără salarii. Statul nu mai poate privi pasiv”. Cartel ALFA cere intervenția de urgență a Guvernului

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA solicită Guvernului României să intervină de urgență pe ...

Câți bani publici primește Oțelul în comparație cu rivalele din Superligă

Finanțarea cluburilor profesioniste din bani publici continuă să producă diferențe importante între ...

Weekend plin de fotbal pentru echipele gălățene

Acest sfârșit de săptămână aduce noi meciuri pentru echipele gălățene. Programul competițional cupri ...

31 de goluri în etapa de debut a Ligii a IV-a la fotbal

Campionatul Județean de fotbal a debutat cu meciurile Ligii a IV-a, în care s-au înregistrat rezulta ...

Rugbiștii gălățeni, la startul returului

Echipele participante în Divizia Națională de seniori (al doilea eșalon de rugby) se întorc la meciu ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Loggia di Galazzi”, prima lojă masonică din spațiul românesc. Aspecte istorice ale francmasoneriei la Dunărea de Jos

Dintr-o perspectivă ştiinţifică, francmasoneria reprezintă și acum o latură a istoriei autohtone și ...

Din Jorăşti, la performanţa sportivă şi şcolară. Povestea de succes a Larisei şi a lui Roberto Tufă

„Larisa Tufă este o tânără handbalistă care a fost remarcată pentru calitățile sale la nivel naționa ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Poza zilei. Gălăţenii, aşteptaţi sub cupola circului

Începând din 11 septembrie, gălăţenii sunt aşteptaţi sub cupola Circului Espinol, la spectacolul „Ev ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Castraveți gratis la Matca. Cum a ajuns un fermier să-și dea marfa pe nimic celor care vin la cules

Un fermier din Matca, județul Galați, a ajuns să ofere gratis castraveții din solar, după ce prețul ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Câştigătoarele Galei HOP, invitate la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” continuă tradiţia de a aduce pe scena Festivalului Național de Comed ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Șofer prins beat criță la volan, pe DJ 252

Un bărbat de 43 de ani, din Furcenii Vechi, a fost prins beat criță la volan, pe DJ 252. Bărbatul a ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări d ...

Gălățean reținut după postări rasiste și antisemite pe rețelele sociale

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Independența, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi publ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...

Informații online false, despre alimente retrase și boli la animale

Informații false despre presupuse retrageri sau rechemări de produse alimentare, dar și despre focar ...

Boom-ul delivery-ului transformă industria ambalajelor din România

Comenzile de mâncare livrată la domiciliu au crescut constant în ultimii ani în România, iar acest t ...

Presiunea diferită între punți, detaliul care încurcă anvelopele de iarnă între sezoane

Schimbi roțile, pleci din vulcanizare și mașina pare brusc mai rigidă sau mai nesigură în viraje. De ...