Florin Radu

Florin Radu

Dorinel Munteanu, mulțumit de jucătorii săi, chiar dacă au pierdut

Duminică, 30 Iulie 2023 20:00 | Publicat în SPORT
Mult-așteptatul meci cu FCSB n-a fost de bun augur pentru gălățeni, care au avut parte de primul eșec din Superligă.Oțelul – FCSB era un meci primit cu mare entuziasm de publicul gălățean, care a umplut până la refuz arena din Țiglina. Au fost 12.897 de spectatori la meci, record pentru actuala ediție de campionat a Superligii. Dacă ar mai fi fost locuri încă pe atât și tot s-ar fi umplut.Din păcate, entuziasmul publicului n-a fost dublat și de un rezultat pozitiv al găl ...

TENIS. Trei românce, din nou în circuit

Duminică, 30 Iulie 2023 14:00 | Publicat în SPORT
Săptămâna aceasta la două turnee diferite vor participa trei jucătoare din România. La turneul Washington WTA (SUA) va lua startul Sorana Cîrstea (locul 32 WTA), care va juca împotriva croatei Petra Martic (locul 35) în primul tur. Alte două românce se află în Cehia, la Livesport Prague Open. Gălățeanca Patricia Țig, revenită în circuit, are de jucat cu Schmiedlova, iar Jaqueline Cristian o întâlnește pe localnica Marie Bouzkova (locul 29) – favorita numărul unu a compet ...

Atât s-a putut: Oțelul - FCSB, 0-2

Sâmbătă, 29 Iulie 2023 23:50 | Publicat în SPORT
Oțelul a pierdut meciul de pe teren propriu cu FCSB, scor 0-2, fără să fi arătat că se află încă în cea mai bună formă a sa. Cu toate acestea, șansele gălățenilor de a marca au ieșit la iveală spre finalul meciului, când diferența era de un singur gol pe tabelă. Intrați de pe bancă, Cîrjan și Ursu au nimerit bara, cu șuturi din afara careului. Deschiderea scorului a fost reușită în prima repriză, prin Octavian Popescu (min. 40), lăsat liber de la circa 20 de metri ...

Agresivitatea gălățenilor, dusă la extrem: Oțelul - FCSB

Vineri, 28 Iulie 2023 18:00 | Publicat în SPORT
Antrenorul Dorinel Munteanu și-a reiterat ideea de agresivitate dusă la extrem și înaintea meciului cu FCSB, în care și-a propus să câștige partida.Citește și Măsuri de ordine publică la meciul dintre Oțelul Galați și FCSB. Jandarmii şi poliţiştii, pregătiţi de orice                Curse suplimentare de transport pentru meciul de sâmbătă searaEtapa a treia a Superligii programează sâmbătă seară, la Galați, de la ora 21,30, partida Oțelul – FCSB, una de ...

Inaugurarea unui nou teren de sport în Galați

Joi, 27 Iulie 2023 14:32 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Orașul nostru beneficiază de un nou teren de sport, unul cu suprafață specială de baschet, ce a fost amenajat pe platoul din fața Stadionului ”Dunărea”. Acesta aparține de Academia de Baschet Phoenix Galați, care a organizat o strângere de fonduri pentru a finaliza demersul. Evenimentul de inaugurare efectivă a terenului are loc vineri dimineață, de la ora 10,00, fiind așteptați diverși invitați. Vor avea loc jocuri și concursuri de baschet pentru copii, la care pot lua par ...

Oțelul atrage cei mai mulți spectatori pe stadion

Joi, 27 Iulie 2023 17:46 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană se află în top când vine vorba de prezența în tribune a spectatorilor în acest start de sezonCitește și Curse suplimentare de transport pentru meciul de sâmbătă searaCu toate că la meciul de acasă cu UTA au fost doar 8.010 spectatori (puțin comparativ cu alte meciuri de nivel mai scăzut pe care le-a jucat Oțelul cu peste 10.000 de spectatori), formaţia gălățeană a fost pe teren la meciul din etapa a doua ce a strâns cei mai mulți spectatori, la part ...

Țintar stabilit pentru CSM Galați

Vineri, 28 Iulie 2023 08:30 | Publicat în SPORT
Echipa de baschet masculin a CSM Galați se pregătește de un nou sezon în Liga Națională, ce se anunță a fi mai competitiv ca niciodată. În afară de faptul că nivelul bugetelor a crescut enorm comparativ cu anii trecuți, va fi un sezon atipic, pentru că vor retrograda nu mai puțin de patru echipe. La fel ca în sezonul precedent, Liga Națională de baschet a fost împărțită în două grupe a câte nouă echipe, în baza clasamentului din ediția 2022-2023. Astfel, CSM Galați ...

Încă trei echipe în Conference League

Miercuri, 26 Iulie 2023 13:54 | Publicat în SPORT
Joi seară sunt programate alte trei echipe din România în turul al doilea al Conference League, după ce FCSB a deschis seria meciurilor din această competiție. Astfel, Farul, CFR Cluj și Sepsi au programate partide după următorul program: ȚSKA Sofia - Sepsi Sf. Gheorghe (ora 20,00, netelevizat), Farul – Urartu (ora 20,30, Digi Sport 2) și CFR Cluj – Adana Demirspor (ora 20,30, Digi Sport 1). Toate meciurile din retur se vor disputa joi, 3 august. În cazul unor calificări, se va ...

FCSB joacă prima în turul al doilea

Marți, 25 Iulie 2023 13:30 | Publicat în SPORT
Prima echipă românească ce va intra la joc din cele patru participante în turul al doilea preliminar din Conference League este FCSB. Vicecampioana României are de jucat miercuri, de la ora 20,30, în deplasare cu ȚSKA 1948 Sofia. Partida va fi transmisă în direct de Antena 1, iar manșa retur e programată pe 3 august, la București. În cazul în care va trece de echipa bulgară, FCSB va da în turul al doilea peste vicecampioana Danemarcei, FC Nordsjaelland. Iar între turul și retur ...

Ce l-a supărat pe Dorinel Munteanu

Miercuri, 26 Iulie 2023 07:00 | Publicat în SPORT
Oțelul vine după un 0-0 scos în deplasare cu CSU Craiova, dar antrenorul gălățenilor s-a declarat extrem de nemulțumit de anumite aspecte de joc Al doilea meci din Superligă pentru Oțelul a fost, într-o oarecare măsură, asemănător cu cel din prima rundă, cu UTA, când prima repriză a început cu trac și echipa a părut nesigură. Iar Craiova putea să profite la cele șase mari ocazii de gol din prima parte a jocului, dintre care trei bare, plus două situații de singur cu por ...
Pagina 118 din 293

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Posibile întârzieri în circulația mijloacelor de transport public

Societatea Transurb îşi informează călătorii despre posibile întârzieri temporare în circulaţia mijl ...

Dezinsecţie aeriană şi la sol, în municipiul Galaţi

Primăria municipiului Galați anunţă că joi, 6 august 2026, începând cu ora 06.00, se va desfășura o ...

OJFIR Galați: A fost publicat Ghidul pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Galați informează că pe pagina AFIR ...

De la Biserica „Mavromol” înspre Mănăstirea „Precista”. Pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului de la Adam

Începând cu 1 august 2026, Icoana Maicii Domnului de la Adam binecuvântează și cheamă la Vestea cea ...

Investiție de 17,3 milioane de lei | Pregătiri pentru turnarea structurii de bază a noului pavilion de la Spitalul de Boli Infecțioase

Pe șantierul noului pavilion medical al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul ”Casa Cuza ...

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

Restricţii de trafic şi trasee deviate şi în acest weekend

Vă reamintim că strada Domnească va fi pietonală şi în acest final de săptămână, însă doar pe tronso ...

Fabricant de ambalaje metalice ușoare, amendat și cu activitatea suspendată de către Garda de Mediu Galați

Un operator economic din comuna Munteni, județul Galați, din domeniul fabricării ambalajelor metalic ...

ANALIZĂ. Leul a început august cu o apreciere modestă

La sfârșitul săptămânii trecute, Fitch a menținut ratingul României la categoria BBB- cu perspectivă ...

Mamele pot ieși mai devreme la pensie. Cu cât se reduce vârsta, în funcție de numărul copiilor

Femeile care au crescut copii pot beneficia de o reducere a vârstei standard de pensionare, dacă înd ...

UMB a adus o macara-gigant de 700 de tone pentru podul peste Siret de pe Drumul Expres Brăila – Galați

O macara de mare capacitate (700 de tone) a fost adusă de constructorul UMB, controlat de omul de af ...

Etapa a doua în ”Cupa României” la fotbal

Pe 5 august sunt programate meciurile etapei a doua naționale a ”Cupei României”, în care vor evolua ...

Oțelul intră în elita fotbalului juvenil. Debutul este programat pe teren propriu

Oțelul Galați va evolua în noul sezon la cel mai înalt nivel al competițiilor naționale de juniori. ...

Maratonul fotbalului la Campionatul European Universitar

24 iulie - 2 august a fost perioada de desfășurare a Campionatului Mondial Universitar de fotbal, co ...

Schimbare de program pentru Oțelul. Când se joacă partida de la Ploiești

Programul meciului dintre Petrolul Ploiești și Oțelul Galați, din etapa a IV-a a Superligii, a fost ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale

Comisia Europeană a adoptat un nou set de reguli pentru programul de stagii „Cartea albastră”, care ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația ”Inimă de Copil” a organizat trei serii de tabără în ...

Mai puțină birocrație și acces mai ușor la servicii medicale. Ce schimbări pregătește CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparență decizională proiecte de ac ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Începe postul Adormirii Maicii Domnului

Mâine, 31 iulie, începe postul Adormirii Maicii Domnului (Uspenia, în slavă), o perioadă frumoasă și ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

George Nica, fotograful care vrea să lase Galațiului o moștenire în imagini

De mai bine de 20 de ani, Galațiul este privit prin obiectivul lui George Nica. Străzi, clădiri, oam ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...