Florin Radu

Florin Radu

Șanse importante de calificare pentru Oțelul în „Cupa României”

Miercuri, 03 Decembrie 2025 16:00 | Publicat în SPORT
Faza grupelor din "Cupa României" a continuat într-o notă pozitivă pentru gruparea roș-alb-albastră, după succesul de la Miercurea Ciuc, 2-1 cu FK Csikszereda. "Cupa României" a fost din start un obiectiv important pentru Oțelul, drept dovadă abordarea cu titularii a meciului din prima etapă a fazei grupelor, cu Sporting Liești (Liga a III-a). Chiar dacă socotelile n-au ieșit atunci pe măsura intențiilor, fiind obţinut doar un punct, scor 3-3, Oțelul a reintrat cu șanse impor ...

FK Csikszereda - Oțelul 1-2. Salvați de Bordun, la ultima fază a meciului

Marți, 02 Decembrie 2025 19:15 | Publicat în SPORT
Oțelul a reușit să câștige meciul din grupele "Cupei României", scor 2-1, cu FK Csikszereda, în deplasare, prin golul victoriei reușit la ultima fază de Bordun. Partida de la Miercurea Ciuc a avut un aer de joc amical la început, întrucât ambele formații sunt mult mai preocupate de campionat în acest moment. Ambii antrenori au menajat mai mulți titulari, dar gălățenii au dominat jocul încă din start, însă fără să-și creeze mari ocazii de gol. Meciul s-a aprins pe par ...

Amplă acțiune de pregătire pentru viitorii baschetbaliști

Miercuri, 03 Decembrie 2025 10:30 | Publicat în SPORT
Galațiul a fost gazda unui stagiu de pregătire centralizat pentru juniorii de 11 ani, remarcați ai baschetului din toată România. Federația Română de Baschet a încredințat orașului nostru misiunea de a mobiliza cele mai importante nume din rândul antrenorilor de baschet, pentru a selecta, pregăti și evalua cei mai de perspectivă juniori ai categoriei 11 ani. Acțiunea s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile, până marți, 2 decembrie, timp în care sportivii au fost integr ...

Oțelul țintește victoria la Miercurea Ciuc, în "Cupa României"

Marți, 02 Decembrie 2025 08:00 | Publicat în SPORT
Un eventual succes al formației gălățene cu FK Csikszereda ar aduce șanse reale de calificare în faza sferturilor de finală, cu o etapă înainte de finalul meciurilor din grupă. Programul Oțelului este extrem de solicitant în această perioadă, în care gălățenii au avut de jucat trei meciuri în șapte zile. Primul, cel cu Dinamo, n-a fost unul fericit pentru gruparea roș-alb-albastră, scor 0-1, așa că moralul trebuie refăcut într-o altă deplasare, de această dată din " ...

Multă frustrare la Oţelul, după trei meciuri consecutive fără victorie

Duminică, 30 Noiembrie 2025 16:30 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană a obținut doar două puncte în ultimele trei meciuri de campionat, la finalul fiecăruia având motive îndreptățite de nemulțumire. Oțelul a ajuns la al treilea meci consecutiv fără victorie în campionat, după 0-1, sâmbătă seara, în deplasare, cu Dinamo. Această serie negativă a îngreunat misiunea de a urca pe loc de play-off, iar frustrarea e și mai mare cu cât după fiecare din cele trei meciuri, inclusiv cel contra lui Dinamo, a rămas impresia că ...

Dinamo - Oțelul 1-0. Eșec în fața unui adversar cu abordare de echipă mică

Sâmbătă, 29 Noiembrie 2025 23:00 | Publicat în SPORT
Oțelul a pierdut meciul de sâmbătă seară, scor 0-1, pe Arena Națională, cu Dinamo, la capătul unui joc în care adversarul n-a fost superior ca evoluție pe teren. În prima parte a meciului, am urmărit un joc de la egal la egal între Dinamo, o pretendentă la titlu, și Oțelul, formație care urmărește calificarea în play-off. S-a jucat mult în dueluri la mijlocul terenului, fără ca portarii să fie prea mult solicitați. Iar la fazele în care ar fi trebuit să consemnăm per ...

Dinamo - Oțelul, provocare importantă pentru gălățeni

Sâmbătă, 29 Noiembrie 2025 12:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană are o misiune dificilă în lupta pentru clasarea între primele șase, având programat un meci în deplasare, pe terenul uneia dintre cele mai bune echipe ale actualului sezon. Adevărata provocare peste care Oțelul are de trecut cu brio este deplasarea de la București, cu Dinamo, de sâmbătă seară. Gălățenii vor întâlni o pretendentă la titlu, formație care a arătat o formă bună, având o singură înfrângere în ultimele 15 partide oficiale disputate. ...

Noutăți în lotul Oțelului pentru perioada următoare

Vineri, 28 Noiembrie 2025 08:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană se poate bucura de revenirea unui jucător după accidentare, dar pregătește deja și campania de achiziții din iarnă, pentru întărirea echipei. Rezultatele bune din actualul sezon responsabilizează clubul pentru a face tot posibilul pentru a accede în play-off, fază care ar garanta un surplus financiar consistent din drepturile de televizare. Astfel, Oțelul se orientează deja pentru a se întări din iarnă, chiar dacă există și posibilitatea de a vinde anu ...

Fosta campioană, abia pe locul al patrulea

Miercuri, 26 Noiembrie 2025 13:30 | Publicat în SPORT
United Galați a pierdut surprinzător, marți seară, meciul din Liga I de futsal, din deplasare, cu West Deva. Gălățenii au cedat, scor 2-4, după ce au fost conduși cu două goluri încă de la pauză (0-2). Golurile celor de la United au fost semnate de Cojocaru și Andre Sasse. Antrenorul Marius Cozma a început jocul în formula: Mihalache - Alan Sasse, Andre Sasse, Cojocaru, Crăciun. Rezerve: Cârdei, Toniță, O. Cireș, Crișan, Nastai, A. Cireș, Tudor, David. Efectele acestui r ...

Două puncte pierdute aiurea de Oțelul în meciul cu Farul

Luni, 24 Noiembrie 2025 16:00 | Publicat în SPORT
După partida de la Ploiești din etapa trecută, scor 0-0, când senzația era că se putea mai mult, de această dată, la 2-2 cu Farul, Oțelul a fost clar echipa mai bună și ar fi trebuit să gestioneze mult mai bine finalul de meci. Egalul de acasă cu Farul, 2-2, de duminică seară, n-ar trebui, cel puțin teoretic, să sune ca un aspect negativ. Doar că la final se simțea precum o înfrângere în sufletele "oțelarilor", după ce echipa roș-alb-albastră i-a avut în mână, cum s ...
Pagina 22 din 294

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Galaţiul se întoarce sub Cod galben. Soarele ne dogoreşte până pe 24 august

Din 20 august, ora 10,00, şi până pe 21 august, ora 10,00, Galaţiul se va afla sub o avertizare Cod ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

ANUNŢ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ

  A N U N Ţ referitor la elaborarea unui proiect de act administrativ cu caracter normativ     ...

15 elevi au construit robotul fermier care poate să îngrijească grădina

Un robot care poate să ude grădina, să pună semințele în pământ, să scoată buruienile și să urmăreas ...

Amenzi de peste 246.000 de lei și zeci de permise reținute, în weekend, la Galați

Polițiștii gălățeni au avut un weekend aglomerat, cu sute de intervenții și sancțiuni aplicate pentr ...

Marți, două Coduri galbene la Galați. Caniculă „asezonată” cu rafale de vânt

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale v ...

Galaţiul nu face economie la iluminat. Licitaţie pentru luminiţe de sărbători

În timp ce unele administraţii locale au luat decizia de a reduce intensitatea iluminatului public, ...

Garda de Mediu Galați, în control neplanificat pe Faleză, în urma a peste 30 de sesizări primite

Garda de Mediu Galați anunță, printr-o postare pe pagina de Facebook a instituției, cele șapte măsur ...

Poza zilei. Stație de încărcare pentru mașini electrice pusă la pământ, lângă Palatul Justiției

După bănci și coșuri de gunoi rupte sau smulse din pământ, gunoaie aruncate peste tot sau stații de ...

Protest pașnic pentru pădurea urbană de pe Faleza Dunării

„Haideți să nu-i lăsăm să ne șteargă patrimoniul verde al falezei inferioare așa cum au făcut cu tei ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

ANALIZĂ. Euro rămâne peste pragul de 5,24 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată la începutul acestei săptămâni de re ...

Lucrări de modernizare pe centura Tecuciului

Astăzi, 17 august, începând cu ora 08:00, sunt programate lucrări pentru modernizarea intersecției d ...

ANALIZĂ. Euro s-a ancorat la pragul de 5,24 lei

Ultima săptămână a fost dominată de ședința de politică monetară a BNR și prezentarea Raportului asu ...

Din sportul gălățean. Voleibaliștii tricolori, două ”amicale” în Grecia

VOLEI. Selecționata masculină de volei, aflată în pregătiri în vederea participării la Campionatul E ...

Stjepan Tomas, mulțumit de reacția Oțelului: „Cu același spirit și aceeași mentalitate putem obține rezultate pozitive”

Oțelul a rămas neînvinsă pe teren propriu după remiza, scor 1-1, cu Universitatea Craiova, iar antre ...

Oțelul - CSU Craiova 1-1. Gălățenii rămân neînvinși acasă

Oțelul Galați și CSU Craiova au încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată duminică seară, î ...

Duminică, în Superligă. Oțelul – CSU Craiova, duel cu campioana la Galați

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri pentru unul dintre cele mai dificile meciuri din d ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Gălățeanul Rareș-Andrei Neculau, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Informatică

Un gălățean scrie istorie pentru România la una dintre cele mai importante competiții internaționale ...

Școala de Vară „Micul naturalist”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Copiii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați, în perioada 19-21 august, să descopere lumea vie î ...

Cum vor primi note elevii în noul an școlar

Chiar dacă vacanța de vară este în toi, mai marii Educației pun la punct schimbări privind modul de ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Accidentele din Galați cu vehicule pe două roți, tot mai multe. Poliția intensifică acțiunile

În luna august, când bicicletele, trotinetele, mopedele și motocicletele sunt tot mai prezente pe st ...

15 august, Adormirea Maicii Domnului

După două săptămâni de post și rugăciune, după puterea fiecăruia, credincioșii din Arhiepiscopia Dun ...

S-a dat startul programărilor pentru sterilizarea și microciparea gratuită a câinilor, la Galați

Gălățenii care au câini de rasă comună sau metiși își pot programa animalele pentru sterilizare și m ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Proiecţie la final de expoziţie, în Muzeul de Artă Vizuală

Expoziția „Idel Ianchelevici. Linia și volumul” se încheie duminică, 16 august, la Muzeul de Artă Vi ...

Spaţiu permanent, dedicat sculptorului Ovidiu Maitec

Muzeul de Artă Vizuală Galați readuce în atenția publicului creația unui sculptor care a conferit le ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandalagii sancționați de jandarmii gălățeni, în minivacanța de Sf. Maria și Ziua Marinei

În perioada minivacanței de Adormirea Maicii Domnului și Ziua Marinei Române, jandarmii gălățeni au ...

UPDATE: Accidentul de pe Oțelarilor, anchetat ca tentativă de omor. Șoferul care și-ar fi lovit soția cu mașina a fost reținut

UPDATE: Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit soția cu mașina, a fost reținut pentru 24 de ore. ...

Alcool la volan, dosar penal la final pentru un șofer de 50 de ani

A băut bine înainte să urce la volan, iar rezultatul etilotestului a arătat cât de neinspirată a fos ...

Bărbatul care a supus doi frați din Piscu la tratamente inumane a fost trimis în judecată. Unul dintre ei a murit

Bărbatul de 37 de ani care, acum două luni, a schingiuit doi frați din Piscu până ce i-a băgat pe un ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

„Ecosisteme naturale din România”, o nouă expoziție la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Începând de vineri, 14 august, la secția Muzeu din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „R ...

Poliția ar putea fi invizibilă pe aplicația Waze

Șoferii din Uniunea Europeană ar putea să nu mai vadă în aplicația Waze anumite alerte privind preze ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...

Tradiție și funcționalitate: Ce face ca un ceas japonez să fie o alegere inspirată?

În cultura japoneză a obiectelor bine proiectate, timpul nu este tratat doar ca măsură, ci ca discip ...

Prețul motorinei a scăzut după reducerea accizei. Unde găsești cel mai ieftin combustibil

Șoferii au parte de o ieftinire importantă la pompă. Prețul motorinei a coborât sub pragul de 10 lei ...