Beatrice Dumitriu

Beatrice Dumitriu

Au început înscrierile pentru admiterea la instituțiile de învățământ superior ale MAI

Marți, 07 Iulie 2026 08:30 | Publicat în CARIERE
Tinerii din județul Galați care își doresc o carieră în Poliție sau în alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne se pot înscrie la concursurile de admitere pentru instituțiile de învățământ universitar ale Ministerului Afacerilor Interne. Recrutarea este organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Galați, iar înscrierile se fac până pe 24 iulie. Campania se adresează atât femeilor, cât și bărbaților care îndeplinesc condițiile de admitere și vor să u ...

Șase gălățeni, reținuți după ce ar fi încasat bani cu promisiunea construirii unor case modulare

Luni, 06 Iulie 2026 18:30 | Publicat în JURIDIC
Șase gălățeni sunt acuzați că au păcălit mai mulți oameni din alte județe din țară cu promisiunea construirii unor case modulare, au încasat bani în avans și apoi au lăsat lucrările neterminate. Prejudiciul din dosar este de aproximativ 88.000 de euro. Toți au fost reținuți în urma unor percheziții făcute în comuna Munteni. Cazul a fost instrumentat de polițiștii Secției 1 Poliție Craiova, împreună cu procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, i ...

Beți la volan sau fără permis, s-au ales cu dosare penale

Luni, 06 Iulie 2026 20:15 | Publicat în EVENIMENT
Trei șoferi beți au fost prinși de polițiști pe drumurile din județul Galați, iar doi dintre ei nici măcar nu aveau permis de conducere. Un conducător auto a provocat un accident pe Drumul de Centură din Galați, iar altul conducea un moped neînmatriculat și a refuzat recoltarea probelor biologice. Toți sunt cercetați în dosare penale. Primul caz a fost înregistrat în seara zilei de sâmbătă, 4 iulie, în jurul orei 21.00, pe Drumul de Centură, unde polițiștii au interveni ...

Atenție la fraudele online în perioada concediilor! Riscurile rezervărilor online şi ale conexiunilor la internet din spații publice

Marți, 07 Iulie 2026 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Sezonul concediilor nu aduce doar relaxare, ci și un risc mai mare de fraude online și furt de date personale. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) le recomandă românilor să fie atenți atunci când fac rezervări pe internet, când folosesc rețele Wi-Fi publice sau își accesează conturile în timpul vacanței, pentru a evita incidentele cibernetice.Specialiștii atrag atenția că, în această perioadă, infractorii cibernetici profită de faptul că tot mai multe ...

Amenzi de peste 320.000 de lei și zeci de permise reținute, după controalele din weekend

Marți, 07 Iulie 2026 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Sute de șoferi au fost sancționați, iar câteva zeci au rămas fără permis sau cu mașinile trase pe dreapta în urma acțiunilor desfășurate de polițiștii gălățeni în weekend. În doar trei zile, în perioada 3-5 iulie, oamenii legii au aplicat 600 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 320.000 de lei, și au intervenit la 153 de solicitări, cele mai multe primite prin numărul unic de urgență 112.Controalele s-au concentrat în special pe depistarea șoferilor ca ...

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 07 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Echipajele poliţiştilor sunt la datorie și în această săptămână.Marți, 7 iulie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Marea Unire, Combinatului și Calea Prutului.În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251 la Smârdan și Matca, iar pe DN 25, la Tudor Vladimirescu și Independența. Pe DN 26, radarele se vor afla la Vânători ș ...

Unde acționează astăzi Poliția Locală

Marți, 07 Iulie 2026 06:00 | Publicat în UTILE
Marți, 7 iulie, echipajele Serviciului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale Galați vor fi prezente în următoarele zone: strada Brăilei tronsonul rutier între zona Patiseria Dana și McDonald’s; strada 1 Decembrie 1918 (General) și bulevardul Milcov; bulevardul Henri Coandă între bulevardul Traian Vuia și bulevardul George Coșbuc; strada Gheorghe Doja între strada Nae Leonard și strada Anghel Saligny; strada Brăilei între strada Traian și bulevardul Siderurgiștilor; ...

Predică despre vindecare și puterea rugăciunii, la Catedrala Arhiepiscopală din Galați

Duminică, 05 Iulie 2026 18:00 | Publicat în Regional
Credincioșii care au participat duminică, 5 iulie, la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Arhiepiscopală din Galați au fost îndemnați de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Părinte Casian, să se roage pentru sănătatea lor și a celor aflați în suferință. În predica rostită în Duminica a V-a după Rusalii, Arhiepiscopul Dunării de Jos a vorbit despre puterea vindecătoare a lui Hristos și despre rolul Bisericii în sprijinirea celor încercați de boală ș ...

Unde sunt amplasate radarele

Luni, 06 Iulie 2026 00:00 | Publicat în UTILE
Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural! Luni, 6 iulie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Drumul de Centură, Brăilei și Traian. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DJ 251 la Schela și Slobozia Conachi, iar pe DN 25, la Independența și Tudor Vladimirescu. Pe Dn 26 un radar va fi prezent la Aviasan (4 benzi). ...

UPDATE: Două case au fost grav afectate în urma incendiului de pe strada Cristofor Columb

Duminică, 05 Iulie 2026 12:19 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE 16.20: Incendiul izbucnit pe strada Cristofor Columb a fost lichidat, iar bilanțul arată pagube importante. Flăcările au afectat un imobil format din două locuințe cu perete comun, distrugând parțial acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 220 de metri pătrați. În total, șase camere au fost avariate, iar numeroase bunuri din ambele locuințe au fost distruse. Două persoane au fost evacuate după ce au inhalat fum. Acestea au fost evaluate la fața locului de echipajele ...
Pagina 12 din 136

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Galaţiul petrece din 20 august cu Loredana, Vlăduța Lupău, Raluka și Elena Gheorghe

Vlăduţa Lupău, Loredana & Banda Agurida, Raluka & Band şi Elena Gheorghe, alături de Ansambl ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Consilierii locali ai PNL Galaţi: „Votul acordat proiectului de modernizare a Falezei nu reprezintă un cec în alb”

Proiectul de modernizare a Falezei Dunării – aflat deja în execuţie cu fonduri europene atrase de Pr ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

ANALIZĂ. Cotațiile euro au urcat la 5,277 lei

Cu o zi înainte de decizia agenției Moody's privind ratingul suveran al României, dealerii bancari a ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

Baschetbaliștii de la CSM Galați și-au aflat programul din Liga Națională

Formația masculină de baschet CSM Galați și-a aflat programul pentru ediția 2026-2027 a Ligii Națion ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Atenție la apelurile false! Escrocii folosesc numărul SRI pentru a cere date și bani

Serviciul Român de Informații (SRI) avertizează asupra unei noi metode de înșelăciune prin telefon. ...

Posibile întârzieri în circulația mijloacelor de transport public

Societatea Transurb îşi informează călătorii despre posibile întârzieri temporare în circulaţia mijl ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Caz cutremurător la Frumușița. Un gălățean și-a omorât în bătaie tatăl de 83 de ani

O tragedie greu de imaginat s-a petrecut în comuna gălățeană Frumușița, unde un bătrân de 83 de ani ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...