Marius Chiriliuc

Marius Chiriliuc

Dan Voiculescu, la ieşirea de la DNA: Mi s-a spus că sunt complice

Luni, 29 Iulie 2013 13:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Dan Voiculescu a declarat luni, după ce a fost audiat în dosarul de şantaj în care sunt cercetaţi, printe alţii, fiica acestuia, Camelia Voiculescu, şi directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, că anchetatorii i-au comunicat, cu acest prilej, că este complice. "Mi s-a adus la cunoştinţă că aş fi complice. Deci am fost, spun ei că sunt complice. Eu nu am nicio treabă cu dosarul ăsta de niciun fel, ca atare lucrurile sunt puţin complicate. Părerea mea este urm ...

Cod galben de caniculă la Galaţi

Luni, 29 Iulie 2013 10:17 | Publicat în EVENIMENT
Judeţul Galaţi se va afla marţi (30 iulie) sub avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, „valul de căldură va persista marţi în sudul şi sud-estul ţării. Temperaturile maxime vor înregistra valori de 36 - 38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic”. Meteorologii notează, însă, că începând din seara zilei de marţi ...

Cel puţin 36 de morţi într-un accident rutier produs în Italia

Luni, 29 Iulie 2013 08:59 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cel puţin 36 de persoane au murit şi alte aproximativ zece au fost grav rănite, duminică seara, într-un accident de autocar care transporta pelerini în apropiere de Avellino, în regiunea Napoli (sud), relatează AFP. Este vorba despre unul dintre cele mai sângeroase accidente rutiere înregistrate în Europa în ultimii ani, ultimul având loc în martie 2012 în Elveţia, unde au murit 28 de persoane, inclusiv 22 de copii. La ora 01.45 (02.45 ora României), fuseseră recuperate de c ...

Premiul cel mare la Loto 6/49, de peste un milion de euro, nu a fost câştigat

Luni, 29 Iulie 2013 08:57 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premiul cel mare la Loto 6/49 pus în joc duminică, de peste un milion de euro, nu a fost câştigat, niciun jucător nereuşind să ghicească toate şase numere extrase, respectiv 41, 11, 9, 45, 42 şi 19, potrivit site-ului Loteriei Române. Reportul categoriei I la Loto 6/49 a ajuns astfel la 4.449.445,98 lei, potrivit loto.ro. La categoria a II-a (cinci numere ghicite din şase) s-au înregistrat şapte câştiguri a câte 38.336,13 lei. Cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49, de apr ...

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu s-a căsătorit pentru a cincea oară

Joi, 25 Iulie 2013 13:55 | Publicat în MAGAZIN
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu s-a căsătorit, joi, pentru a cincea oară, la ceremonia de la starea civilă participând doar apropiaţii. Călin Popescu Tăriceanu s-a căsătorit cu Loredana Moise, artist plastic. Ceremonia a avut loc la Casa de căsătorii a Sectorului 1, iar la aceasta au participat doar apropiaţi ai celor doi, între care şi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman. Călin Popescu Tăriceanu şi Loredana Moise au venit la braţ la Casa de căsătorii. Ceremoni ...

Fostul primar din Cluj-Napoca, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Joi, 25 Iulie 2013 13:38 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat, joi, de Curtea de Apel Târgu Mureş, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracţiuni de corupţie, soţia acestuia - la trei ani de închisoare cu suspendare, iar omul de afaceri Călin Stoia a fost achitat. Sentinţa în procesul în care fostul primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, soţia acestuia, Monica Apostu, şi omul de afaceri Călin Stoia au fost judecaţi pentru mai multe fapte de corupţ ...

Preţul gazelor naturale va creşte cu 2-3 la sută pentru consumatorii noncasnici, de la 1 octombrie

Joi, 25 Iulie 2013 14:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Preţul gazelor naturale va avea o creştere de 2-3 la sută pentru consumatorii noncasnici de la 1 octombrie, a anunţat, joi, Niculae Havrileţ, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)."În sectorul gazelor naturale, cantităţile consumate anual de România nu pot fi asigurate din producţia proprie, o parte din consum se asigură prin import. Import dintr-o sursă unică care stabileşte preţurile unilateral. Liberalizarea preţului la gaze n ...

Ministrul Constantin Niţă: Factura la energie va scădea cu până la 7 - 10 procente

Joi, 25 Iulie 2013 12:41 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Factura la energie va scădea cu până la 7 - 10 procente până la sfârşitul anului, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă."Unele măsuri pe care le-am luat mai ales în domeniul certificatelor verzi nu au fost foarte bine primite sau prietenoase mai ales în partea investitorilor în acest domeniu dar asta ne aduce o scădere a facturii începând de la 1 iulie, desigur, după calculele estimative primare, cele pe care ni ...

Antena 3, urmărită penal pentru complicitate la şantaj

Joi, 25 Iulie 2013 11:59 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Societatea Antena 3 SA este urmărită penal pentru complicitate la şantaj, directorului firmei, Mihai Gâdea, fiindu-i aduse la cunoştinţă învinuirile, în calitate de reprezentant al societăţii, potrivit unor surse judiciare. Procurorii au extins cercetările în dosarul în care directorul general al Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, este acuzat de şantaj şi au dispus începerea urmăririi penale pentru SC Antena 3 SA, în calitate de persoană juridică, pentru complicitate la ...

GUVERNUL A DECIS\ La Galați va funcționa unul din cele opt centre regionale de administrare fiscală

Joi, 25 Iulie 2013 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, cele opt sedii ale direcţiilor financiare regionale, precum şi sediile regionale a Direcţiei Antifraudă a ANAF, a anunţat premierul Victor Ponta, care a arătat că sediile regionale ANAF au fost stabilite în funcţie de cel mai mare număr de contribuabili. Decizia a fost adoptată de Guvern printr-o hotărâre de reorganizare a ANAF. "Toate cele opt sedii ale direcţiilor finanţelor publice regionale şi antifraudă au fost aprobate. Prin ...
Pagina 14 din 225

Oportunitățile de pe piața locală a muncii, prezentate gălățenilor din diaspora

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați și compartimentul EURES au organiza ...

15 august, Adormirea Maicii Domnului

După două săptămâni de post și rugăciune, după puterea fiecăruia, credincioșii din Arhiepiscopia Dun ...

Prefectura Galați are alte numere de contact pentru cetățeni

Instituția Prefectului – Județul Galați informează cetățenii că au fost modificate numerele de telef ...

Peste 150 de jandarmi, la datorie de Sfânta Maria și de Ziua Marinei

În contextul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului și Zilei Marinei Române, în acest weekend, Janda ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Specialist din Galați la un seminar belgian de Kyokushin Budokai

La începutul acestei luni a avut loc, în orașul Blankenberge (din Belgia) un seminar internațional d ...

Street FOOD Festival revine la Galați cu o ediție aniversară de 10 ani din 13 în 16 august, în Grădina Publică!

Între 13 și 16 august, Grădina Publică din Galați se transformă într-un adevărat punct de întâlnire ...

Cine vrea să modernizeze cele mai năpăstuite străzi din Galaţi. Contract de aproape 14 milioane de lei

Cinci asocieri de firme îşi dispută un contract, cu o valoare estimată de 13.968.449 de lei fără TVA ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care v ...

Centru de îngrijiri paliative, în construcţie la Spitalul „Buna Vestire”. Investiţie cu bani europeni

Lucrările pentru înființarea unei secții moderne de îngrijiri paliative la Spitalul Clinic de Obstet ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

Analiza financiară. Leul a profitat de scăderea inflației

Faptul că rata anuală a inflaţiei a scăzut în iulie, conform INS, la 8,2%, de la 10,4% în iunie, a f ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Ziua cu cei mai puțini necalificați la AJOFM Galați

În ultimele luni, a devenit o regulă nescrisă ca oferta locurilor de muncă declarate vacante la AJOF ...

Petiție publică inițiată din Galați, pentru reintegrarea pe piața muncii a persoanelor peste 50 de ani

O inițiativă civică lansată de gălățeanca Ramona C., sub forma unei petiții publice pe platforma Dec ...

FOTBAL. Noi transferuri pentru Oțelul II

Oțelul II își completează lotul pentru noul sezon al Ligii a III-a de fotbal, principala noutate fii ...

Juniorii gălățeni, medaliați la ”Naționalele” de kaiac-canoe

Baza nautică de la Bascov a găzduit, zilele trecute, ultimele două competiții de kaiac-canoe din ace ...

Din sportul gălăţean. Atleții gălățeni au dominat „Naționalele” veteranilor

ATLETISM. Întrecerile Campionatului Național de pistă ale atleților veterani au fost dominate de spo ...

Fost atacant al Oțelului, gol marcat în preliminariile Champions League

Foștii jucători ai Oțelului Galați au fost implicați, marți seară, în meciurile din preliminariile c ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Blocarea sistemului informatic al CNAS, un carusel al frustrărilor

„Nu pot să vin zilnic la farmacie să văd dacă pot să îmi iau medicamentele!”, ne-a spus, luni, o găl ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Muzeul „Teodor Cincu” din Tecuci şi-a stins luminile arhitecturale

Deşi luminile arhitecturale pun în valoare şi adaugă farmec monumentalei clădiri a Muzeului de Istor ...

PORTRET. Adevărat ospăț vizual oferit de Vasile Trandafir, un acuarelist redutabil

Cu creația plasticianului Vasile Trandafir gălățenii s-au întâlnit în octombrie – noiembrie 2025, câ ...

Descoperire arheologică la Băleni. Ritualuri funerare de acum 5.000 de ani

„O cercetare arheologică preventivă desfășurată la Băleni, județul Galați, în punctul Movila/Kurganu ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Scandal la băutură, pe o terasă din Drăgănești. Un bărbat a fost tăiat pe față de un consătean

Un scandal a degenerat duminică seară, la o terasa din Drăgănești, și s-a încheiat cu un tânăr de 26 ...

Căutați pentru furt și înșelăciune, doi tineri au ajuns în arest la Galați

Doi tineri, unul de 20 de ani și celălalt de 18 ani, pe numele cărora instanțele au emis mandate de ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

Premieră la vecini. 128 de treceri de pietoni, iluminate de LED-uri alimentate cu sisteme autonome

128 de treceri de pietoni de pe drumurile județene din Brăila au fost echipate cu sisteme dedicate d ...

Un trofeu şi o pleiadă de premii câştigate de artiştii „Voces” din Galaţi la „RIMINI FEST”, în Italia

Trofeul la secţiunea Grupuri şi o pleiadă de premii I, II şi III cucerite la International Competiti ...

Duminică, petrecem româneşte şi greceşte în Centrul Galaţiului

Dacă n-aveţi deja planuri pentru duminică seară, ce spuneţi de o petrecere pe ritmuri tradiţionale r ...

Poza zilei. Un porumbel cu mult… tupeu

Adevărul este că porumbeii care au „cucerit” zone importate din Galaţi au devenit tot mai curajoşi. ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Colebil și Panzcebil dispar temporar de pe rafturile farmaciilor

Două dintre medicamentele utilizate frecvent pentru afecțiuni digestive nu mai pot fi comercializate ...