Tatiana Dumitru

Tatiana Dumitru

Concurs de biciclete pentru copii şi adolescenţi, la Smârdan

Miercuri, 02 Iulie 2025 13:00 | Publicat în SOCIETATE
Primăria comunei Smârdan dă startul unei vacanțe active cu un eveniment dedicat celor mai tineri membri ai comunității. Concursul de biciclete „Pedalează în vacanță” este programat pentru data de 12 iulie 2025, începând cu ora 09,00, în zona special amenajată din localitate. Evenimentul are ca scop promovarea mișcării, a spiritului de competiție și a activităților în aer liber, adresându-se copiilor și adolescenților cu vârste între 4 și 18 ani. Participanții vo ...

Testare și informare în cadrul unei campanii pentru prevenirea consumului de alcool

Miercuri, 02 Iulie 2025 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Direcția de Sănătate Publică Galați, prin Compartimentul Promovarea Sănătății, a derulat, în lunile mai și iunie, o serie amplă de activități educative și evaluări medicale pentru prevenirea consumului problematic de alcool, în cadrul unei campanii naționale coordonate de Ministerul Sănătății. Județul Galați se numără printre fruntașii acestei inițiative, cu 43 de puncte de testare organizate în comunități și unități medicale. Activitățile s-au desfășurat ...

Lecții de viață și vocație pentru adolescenți, în Tabăra Urbană de Vară

Miercuri, 02 Iulie 2025 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
După succesul evenimentului caritabil ”Balul Iei”, Asociația Femeilor Întreprinzătoare din România - Galați și-a îndeplinit promisiunea: a lansat prima ediție a Taberei Urbane de Vară pentru Adolescenți, un program inedit dedicat dezvoltării personale și profesionale a tinerilor. „Avem 18 tineri curajoși și curioși, deschiși și dispuși să experimenteze tot ce le-am pregătit noi, mentorii, membre ale asociației și colaboratori”, au transmis organizatorii, pe pagina ...

Copiii din Galați redescoperă arta populară la Tabăra de creație din Pădurea Gârboavele

Miercuri, 02 Iulie 2025 08:00 | Publicat în Regional
Tabăra de creație de la Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele revine și în acest an, deschizând celor mici o poartă către lumea fascinantă a artei populare și a tradițiilor românești. Organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” din Galați, evenimentul ajuns la ediția cu numărul 14 se va desfășura în două serii - între 7 și 11 iulie, respectiv, între 14 și 18 iulie - și este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani. Într-un cadru natural și a ...

Buget dezechilibrat în Sănătate. Cheltuielile salariale, mai mari decât costul tratamentelor

Marți, 01 Iulie 2025 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Pentru prima dată în sistemul sanitar românesc, cheltuielile cu salariile personalului medical din spitale au depășit sumele alocate tratării pacienților, conform Digi24. Această realitate îngrijorătoare a determinat Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și Ministerul Sănătății să finalizeze un plan de reformă care urmează să fie analizat în ședința Guvernului, în perioada imediat următoare.   Documentul face parte din prevederile Ordonanței de Urgență ...

Indemnizații de 180.000 de lei pentru judecătorii CCR, în ciuda restricțiilor

Miercuri, 02 Iulie 2025 10:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În plin context de austeritate bugetară, Curtea Constituțională a României (CCR) pregătește plata unor indemnizații de câte 180.000 de lei pentru fiecare dintre cei trei judecători care își încheie mandatul în iulie, în pofida interdicțiilor impuse de Guvern prin Ordonanța de Urgență nr. 156/2024. Potrivit informațiilor G4Media, beneficiarii acestor sume consistente sunt judecătorii Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga, care se retrag din funcție. Indemnizația ec ...

Scumpiri moderate ale poliţelor RCA, de la 1 iulie

Marți, 01 Iulie 2025 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
De la 1 iulie 2025, prețurile polițelor RCA vor suferi creșteri, însă fără riscuri de explozie bruscă a tarifelor, dau asigurări Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și principalii jucători din piață, informează Mediafax. Sorin Mititelu, vicepreședinte ASF, precizează că noile tarife de referință RCA, care vor fi publicate curând, indică o creștere medie de 5,4% pentru următoarele șase luni. Mai pesimist, Viorel Vasile, CEO Safety Broker, estimează o majorare ...

Stagii de practică pentru tineri în instituții publice

Marți, 01 Iulie 2025 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul României a lansat a XII-a ediție a Programului de Internship, în cadrul căruia 150 de tineri vor desfășura stagii de practică în 26 de instituții publice centrale, în perioada 1 iulie - 29 august 2025, potrivit Agerpres. Ceremonia de deschidere a avut loc la Palatul Victoria, unde oficialii guvernamentali i-au încurajat pe participanți să fie activi și implicați. Premierul Ilie Bolojan a transmis că „România are nevoie de oameni care pot construi.” Programul ofer ...

„Bateria alimentară” din Galaţi care va reprezenta România în Europa

Marți, 01 Iulie 2025 19:00 | Publicat în VIAŢĂ SĂNĂTOASA
O echipă interdisciplinară de studenți și profesori de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va reprezenta România la prestigioasa competiție europeană Ecotrophelia, dedicată inovației în industria alimentară. Cu un produs inedit, ambalat sub forma unei baterii, tinerii cercetători propun o gustare funcțională care poate înlocui o masă completă - „Foodcel - Rather food than snack!” La baza rețetei stă un concept simplu, dar extrem de valoros din punct de vede ...

Joacă și învățare, în timpul verii, la Școala Nr. 22

Marți, 01 Iulie 2025 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Școala Gimnazială Nr. 22 Galați vine în sprijinul părinților și al elevilor cu o inițiativă educativă și recreativă pe durata vacanței de vară. În perioada 26 iunie - 31 iulie, de luni până vineri, între orele 9,00 și 12,00, porțile școlii se deschid pentru un program special: „Școala de Vară”, sub genericul ”Creștem, zâmbim, descoperim”. Copiii vor avea parte de ateliere creative, lectură interactivă, jocuri de echipă, știință distractivă, teatru, activi ...
Pagina 195 din 212

Un bărbat a fost găsit mort în zona Drumului de Centură din Galați

Un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost găsit fără viață, marți după-amiază, în spatele unui depoz ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

UPDATE: Un minor de 15 ani a ajuns la spital după ce a intrat în stâlp cu o mașină furată

UPDATE: Polițiștii au stabilit că mașina ar fi fost luată fără acordul proprietarului de tânărul de ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

OJFIR Galați: A fost publicat Ghidul pentru investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice

Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Galați informează că pe pagina AFIR ...

De la Biserica „Mavromol” înspre Mănăstirea „Precista”. Pelerinaj cu Icoana Maicii Domnului de la Adam

Începând cu 1 august 2026, Icoana Maicii Domnului de la Adam binecuvântează și cheamă la Vestea cea ...

Investiție de 17,3 milioane de lei | Pregătiri pentru turnarea structurii de bază a noului pavilion de la Spitalul de Boli Infecțioase

Pe șantierul noului pavilion medical al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din ...

Pozele zilei. Copacii Falezei „strigă” după ajutor

Imaginile pe care le-am considerat potrivite pentru rubrica „Poza zilei” au fost surprinse astăzi, 2 ...

Competiţii naţionale de gimnastică, în Sala Sporturilor. Proiectul „Nadia 10” ajunge şi în Galaţi

Galaţiul a fost selectat între cele zece oraşe din ţară în care Federaţia Română de Gimnastică şi Co ...

Stradă blocată pentru câteva ore, în Centrul Galaţiului

Circulația autovehiculelor pe strada Alexandru Ioan Cuza, tronsonul cuprins între Muzeul ”Casa Cuza ...

Cu ce „scor” s-au votat finanţările nerambursabile pentru cluburi sportive

Câte 32 de voturi „pentru” şi o abţinere, acesta a fost, de patru ori la rând, „scorul” cu care au f ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Cartel ALFA cere ca DNA și DIICOT să verifice modul în care s-au închis centralele pe bază de cărbune

Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel ALFA semnalează, printr-un comunicat de presă, că, în ...

Alertă la Priza Dunării. Alimentarea cu apă a unei jumătăţi din populaţia Galațiului stă într-un singur grătar de admisie

Marți, 4 august 2026, cota Dunării la Galați era de 28 cm, potrivit datelor de pe site-ul Administra ...

Fabricant de ambalaje metalice ușoare, amendat și cu activitatea suspendată de către Garda de Mediu Galați

Un operator economic din comuna Munteni, județul Galați, din domeniul fabricării ambalajelor metalic ...

Cine este noul director al Clubului Sportiv Municipal Galaţi

Cu 78 de puncte la proba scrisă şi 80 la interviu, Dragoș George Axente a fost declarat admis la con ...

Etapa a doua în ”Cupa României” la fotbal

Pe 5 august sunt programate meciurile etapei a doua naționale a ”Cupei României”, în care vor evolua ...

Oțelul intră în elita fotbalului juvenil. Debutul este programat pe teren propriu

Oțelul Galați va evolua în noul sezon la cel mai înalt nivel al competițiilor naționale de juniori. ...

Maratonul fotbalului la Campionatul European Universitar

24 iulie - 2 august a fost perioada de desfășurare a Campionatului Mondial Universitar de fotbal, co ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Programul de stagii „Cartea albastră”, deschis și absolvenților de școli profesionale

Comisia Europeană a adoptat un nou set de reguli pentru programul de stagii „Cartea albastră”, care ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mai mult socializare decât protest. Viitorul Falezei a mobilizat, la Elice, aproximativ 200 de gălăţeni

„Mobilizare pentru viitorul Falezei”, evenimentul creat pe Facebook de PACT pentru Galaţi, a adunat ...

Când copilăria urcă pe munte. Povestea taberelor „Inimă de Copil”

Ca în fiecare an, și în această vară, Fundația ”Inimă de Copil” a organizat trei serii de tabără în ...

Mai puțină birocrație și acces mai ușor la servicii medicale. Ce schimbări pregătește CNAS

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat în transparență decizională proiecte de ac ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

George Nica, fotograful care vrea să lase Galațiului o moștenire în imagini

De mai bine de 20 de ani, Galațiul este privit prin obiectivul lui George Nica. Străzi, clădiri, oam ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...