Liviu Ghinea

Liviu Ghinea

Istoria celor două REVOLUŢII ale gălăţenilor. Vlad Vasiliu şi Marian Băilă, despre evenimentele din DECEMBRIE '89

Luni, 22 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* "Am ieşit în stradă cu sufletul curat. Vroiam libertate", îşi aminteşte actorul Vlad Vasiliu * "Nu-mi vine să cred că aveam atâta tupeu în mine. Eram student, eram angajat, aşa a început detaşamentul Dunărea, pe care l-am şi condus", povesteşte Marian Băilă În decembrie 1989, Galaţiul a avut parte de două revoluţii: cea a celor care au rămas în oraş şi cea a Detaşamentului Dunărea, plecat la Bucureşti pentru a apăra Revoluţia română. Pentru a rememora acele ...

Nu plânge... Mircea

Luni, 22 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Prima ştire din acet calup vine de la Serviciul de Protecţie şi Pază. Băieţii ce se ocupă cu paza demnitarilor români au ales să salveze ultima conferinţă de presă a lui Traian Băsescu în calitate de preşedinte, interzicându-i lui Mircea Badea să intre la eveniment. "Sunt la Cotroceni. Nu mă lasă să intru pentru că, spun ei, nu am acreditare. Doar că Antena1 mi-a făcut acreditare încă de ieri. Acum aştept să se ia o decizie. Revin", a scris el pe pagina personală d ...

VEŞTI PROASTE pentru 800 de FAMILII gălăţene: Încă 11 ASOCIAŢII au fost BLINDATE

Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Aproape 800 de familii vor rămâne în frig, după ce Apaterm a luat măsura de a blinda 11 asociaţii de proprietari, din cauza datoriilor şi restanţelor acumulate. Cele 11 asociaţii sunt: 212 şi 224 din Ţiglina I, 272 din Aurel Vlaicu, 302 din Micro 16, 417, din Micro 19, 509, 534 şi 596 din Micro 20, 750 din Micro 14, 371 bis din Micro 17 şi 550 bis, din Micro 21. "Precizăm că, dacă în asociaţiile nominalizate sunt scări de bloc/ blocuri ai căror locatari sunt fiecare în par ...

Gălăţenii vor avea CĂLDURĂ până în ianuarie. CONDIŢIILE puse de cei de la Electrocentrale

Sâmbătă, 20 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în EVENIMENT
* Municipalitatea va controla fluxul de bani dintre Apaterm şi Electrocentrale Primăria Galaţi şi Apaterm pe de o parte şi Electrocentrale pe cealaltă parte au semnat vineri, 19 decembrie, o convenţie ce le va permite gălăţenilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare să beneficieze de apă caldă şi căldură, cel puţin puţin până pe data de 22 ianuarie. Această convenţie însă are mai multe clauze, care, în cazul în care nu vor fi respectate de părţi, pot d ...

GĂLĂŢENII vor avea CĂLDURĂ şi APĂ CALDĂ până în ianuarie

Vineri, 19 Decembrie 2014 15:30 | Publicat în EVENIMENT
În cursul zilei de astăzi, 19 decembrie, a fost semnată o convenţie în trei, între Primărie, Electrocentrale şi Apaterm, care le va permite gălăţenilor să aibă căldură şi apă caldă până pe 22 ianuarie. În ediţia de sâmbătă (20 decembrie) a ziarului veţi putea citi pe larg, detaliile acestei convenţii, dar şi condiţiile puse de cei de la Electrocentrale, pentru a menţine parametrii de furnizare ai aburului. Citeşte şi: Apaterm acceptă DEBRANŞAREA INDIVIDUALĂ ...

Cât mai costă virginitatea

Vineri, 19 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* O nouă dilemă etică a apărut în showbiz-ul românesc. Aparent, Denisa Manelista, cea de pe urmă virgină a scenei a primit de la iubitul său un bolid în valoare de 30.000 de euro. Întrebarea este dacă celebra vocalistă a primit respectivul automobil ca plată în avans pentru virginitate sau ca mulţumire pentru himen. Numai ea ne poate lămuri. “Iubitul meu mi-a dăruit maşina. Deşi nu sunt un şofer foarte bun o să mă străduiesc să nu o avariez. Sunt fercită! Relaţia mea ...

CĂLDURA REVINE, dar cu CONDIŢII. Ping-pong pe nervii gălăţenilor

Miercuri, 17 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în SOCIETATE
După ce întreg Galaţiul a rămas în frig încă de luni, Primăria a găsit o soluţie de compromis cu Apaterm şi Electrocentrale, cel puţin pe termen scurt. Reamintim că luni, , Electrocentrale a redus drastic parametrii la care furnizau aburul ce permite funcţionarea sistemului de termoficare din oraş. Aceste măsuri au fost luate după ce, potrivit conducerii Electrocentrale, Apaterm nu a reuşit să plătească nici măcar factura curentă către Electrocentrale, care, la rândul ei ...

Aceste fete minunate şi replicile lor geniale

Miercuri, 17 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
Stand-up comedy cu fosta şi actuala prietenă a fostului fotbalist Nicolae Mitea. Andreea Tonciu şi noua achiziţie a fotbaliatorului, Gabriela, s-au înjurat ca la uşa cortului, la Wowbiz. Gabriela, noua duduie, a acuzat-o pe proaspăt operata Tonciu că ar avea tarif pentru fiecare partidă de sex. “Pe mine mă deranjează că această domnişoară se leagă de numele meu. Eu am vrut să fiu o fată educată şi să nu mă iau de ea. Cred că e fuck friend (prieten cu beneficii, n.r.). L ...

UPDATE/ Doar bun-platnicii au primit CĂLDURĂ. Asociaţiile BLINDATE rămân ÎN FRIG. Primăria CERE datornicilor ACHITAREA RESTANŢELOR

Marți, 16 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE/ În urma unor discuţii aprinse ce au avut loc luni seară, municipalitatea a găsit o soluţie temporară pentru a furniza căldură şi apă caldă asociaţiilor de proprietari bun-platnice. "Nu vor primi nici apă caldă, nici căldură asociațiile care sunt blindate din cauza datoriilor foarte mari", se arată în comunicatul remis de Primăria Galaţi. "Primarul municipiului Galați, Marius Stan, reia apelul către populație să își plătească lunar  factura la termoficare, ...

Playback cu chiloţii la vedere

Marți, 16 Decembrie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Fără puţin sex, nu avem parte de audienţe. O ştiu cât se poate de bine şi cei de la X-Factor, din Marea Britanie. Finala ediţiei britanice a show-ului X Factor a avut loc duminică, iar telespectatorii au avut parte de un moment neaşteptat. Conform obiceiului, toţi artiştii care s-au aflat în competiţie au urcat pe scenă pentru a cânta o piesă împreună. Printre ei, şi trupa Blonde Electra, formată din surorile Jazzy şi Ruby King. Fetele au vrut să se asigure că toată lu ...
Pagina 8 din 64

Profesorii spun „NU” noii legi a salarizării

Un „NU” categoric! Acesta este mesajul pe care cadrele didactice îl transmit actualului guvern, după ...

Lucrări finalizate la Sala Sporturilor

Primăria municipiului Galaţi anunţă finalizarea lucrărilor de renovare a Sălii Sporturilor. Clădirea ...

Conductă de gaze din Șendreni, avariată de un „Dorel”. 121 de clienți casnici afectați

Ca urmare a unor lucrări de săpătură mecanizată realizate de un terț pe strada Crângului din localit ...

PSD a reparat eroarea legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care e ...

Zoo Park România ajunge în Smârdan: singurul loc din țară unde copiii pot hrăni un elefant

După oprirea de la Bacău, caravana Zoo Park România ajunge în comuna Smârdan, județul Tulcea, cu pes ...

UPDATE - concurs organizat de Viața liberă

Dragi cititori şi stimaţi candidaţi,        Vă mulțumim pentru interesul deosebit manifestat față ...

Rechizite pentru un început de școală cu șanse egale. „Primul Clopoțel” dedicat copiilor din Hanu Conachi

Fundația Dicor Academy a lansat campania „Primul Clopoțel”, prin care strânge fonduri și rechizite p ...

Legendara Dolly Parton s-a stins din viaţă

Dolly Parton, una dintre cele mai mari cântărețe și compozitoare din muzica country, apreciată și pe ...

Când vor fi puse în funcţiune semafoarele de pe strada Oţelarilor

Aceasta este întrebarea pe care am primit-o din partea gălăţenilor după evenimentul rutier – cerceta ...

Când va putea ateriza elicopterul SMURD pe heliportul de la Spitalul Judeţean Galaţi

„Primul elicopter va ateriza aici când Ministerul Sănătății ne va emite avizul. Dacă atunci când am ...

Care vor fi tarifele de închiriere a Sălii Sporturilor (abia) renovate

Renovarea Sălii Sporturilor a ajuns la final. Au dispărut schelele de şantier, iar pe zidul clădirii ...

UPDATE. Care vor fi tarifele de utilizare a parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean Galaţi

Parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean a fost deschisă luni, 24 august, după patru ani de luc ...

Siderurgiștii din Liberty intră, curând, în a cincea lună fără salarii. Mesajul conducerii: „Perioadă de o dificultate fără precedent”

Pe 1 septembrie, cei aproximativ 2.200 de salariați care au mai rămas în Combinatul siderurgic Liber ...

ANALIZĂ. Leul a pierdut peste 3,1% de la începutul anului

Euro a atins în data de 6 mai un maxim istoric de 5,2688 lei, la scurt timp după votarea în Parlamen ...

Prețul mediu al carburanților în Galați, în marja mediei naționale

Conform datelor publicate de site-ul PretCarburant.ro, media prețurilor carburanților în Galați era, ...

ITM Galați, campanie pentru combaterea hărțuirii la locul de muncă. Ce trebuie să știi dacă ești victimă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați anunță că desfășoară, până la finalul acestui an, o c ...

Oțelul a câștigat cu FC Argeș și privește cu încredere spre următoarele meciuri

Oțelul Galați și-a confirmat forma bună de pe teren propriu, după ce a învins-o, luni seară, pe FC A ...

Fotbal gălăţean. Sporting Liești, primul meci cu Dinamo

Sporting Lieşti şi-a aflat adversarii din grupa pentru Cupa României. În primul joc va întâlni Dinam ...

Oțelul și-a regăsit forța. Victorie meritată cu FC Argeș

Oțelul Galați a câștigat cu 1-0 partida cu FC Argeș, disputată luni seară, pe teren propriu, în etap ...

Oțelul – FC Argeș, la Galați. Nevoia de revanșă în fața propriilor suporteri

Oțelul Galați revine în fața propriilor suporteri, după eliminarea dureroasă din Cupa României. Form ...

„Micul naturalist”. Trei zile de joacă și descoperiri la Complexul Muzeal de Științele Naturii

25 de copii au fost, pentru trei zile, mici naturaliști la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ră ...

Vrei să ajuți un copil să înceapă școala cu ghiozdanul pregătit? A revenit „Clopoțelul Prieteniei”

O mie de copii care au nevoie de rechizite și alte lucruri necesare pentru școală ar putea primi aju ...

Început de an școlar cu unități de învățământ fără autorizație de funcționare, la Galaţi

Așa cum se întâmplă la începutul fiecărui an școlar, mai multe unități de învățământ din municipiu ș ...

Bonurile „Euro 200” ajung la elevi și studenți. Când pot fi cumpărate calculatoarele

Peste 2.300 de elevi și studenți cu venituri reduse vor primi, în acest an, sprijinul de 200 de euro ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Nereguli la malul gălățean al Dunării, descoperite de Garda Forestieră

Reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au constatat, în urma unui control efectuat pe 17 august, m ...

Ați văzut-o pe Maia? Stăpânii cer ajutorul gălățenilor

O familie din Galați încă își caută cățelușa, la șase luni după dispariția acesteia. Maia, o metisă ...

Caz de infecție cu virusul West Nile confirmat la Galaţi. Recomandările Direcției de Sănătate Publică

Un caz de meningită cu virus West Nile a fost confirmat la Galaţi pe 21 august 2026. Potrivit Lilian ...

Întâlnire între polițiștii gălățeni și locuitorii din Cudalbi

PrevenţieDuminică, 23 august, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați, în colaborare cu Primă ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

Vernisaj: Ambient cotidian din prima jumătate a secolului al XX-lea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" Galați, organizează miercuri, 26 august, începând de la ora 11.00, ...

Expoziția „Acasă” a lui Neluș Oană, o sărbătoare a culorii

Plasticianul româno-australian Neluș Oană, noul expozant de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, pr ...

Tezaurul monetar de la Buciumeni, clasat în patrimoniul cultural național

La inițiativa Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” din Tecuci, tezaurul monetar de la Buciumeni a fost ...

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Dosar penal pentru un tânăr prins la volanul unei mașini cu numere expirate

Un gălățean de 24 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști, duminică seară, ...

Gălățean beat criţă și fără permis, prins la volan de polițiști

Un bărbat de 36 de ani din Drăgușeni a fost oprit în trafic vineri, 21 august, pe raza localității, ...

Prins pe moped fără permis, pe o stradă din Galați

Un tânăr de 24 de ani din Galați s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp c ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

Peste 80 de tineri din comunele gălățene au participat la Festivalul MATCATHON

Peste 80 de tineri din mediul rural gălățean s-au întâlnit, în perioada 14-16 august, la Matca, pent ...

Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc

„Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului” era titlul ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Prima monedă dreptunghiulară lansată de BNR, dedicată pictorului Nicolae Tonitza

Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic, luni, 24 august, o monedă din argint di ...

Discret sau expresiv, mic sau amplu: cum compari modele de tatuaje pentru bărbați după stil și amplasare

Când compari modele de tatuaje pentru bărbați, diferența importantă nu este doar între un desen care ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...