Bani pentru asfaltare câștigați la Braniștea

Joi, 11 Aprilie 2024 14:38 | Publicat în SOCIETATE
Proiectul de asfaltare a 2 km de drumuri locale în comuna Braniștea, în valoare de două milioane de lei, a fost declarat eligibil. Fondurile necesare provin de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). "După depunerea dosarului, a urmat vizita în teren a inspectorilor, ni s-a cerut documentația, s-au executat măsurători la fața locului, s-a verificat încadrarea în condițiile de finanțare, am trimis documentația solicitată pentru completarea dosarului, iar proi ...

Sute de proiectile au fost distruse lângă Galați

Joi, 28 Martie 2024 20:39 | Publicat în Regional
Timp de două zile, echipa pirotehnică a ISU Galați a distrus aproape 300 de elemente de muniție, "recoltate" de pe teritoriul județului în ultimele luni, acestea fiind proiectile rămase neexplodate din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și descoperite la lucrările agricole sau în construcții. Un total de 297 de elemente de muniţie, din care 112 proiectile explozive, 90 proiectile perforante si 95 alte elemente de muniție au explodat controlat la poligonul "Râpa Galbenă" de ...

Cursele morţii pe şoselele Galaţiului

Sâmbătă, 17 Februarie 2024 00:01 | Publicat în EDITORIAL
O altă persoană, o mamă de 40 de ani, şi-a pierdut viaţa, iar soţul ei se luptă să supravieţuiască, după ce un şofer băut şi cu permisul suspendat i-a spulberat de pe şosea, la intrarea pe podul din localitatea Traian, între Șendreni și Braniștea, în seara zilei de joi. Numai de la începutul anului, cel puţin alte patru persoane şi-au pierdut viaţa pe şoselele din Galaţi, pe 6 şi 28 ianuarie doi pietoni din Buceşti au fost spulberaţi de maşini după ce traversaseră ...

Beat-mort, a rupt mașina pe pod

Luni, 12 Februarie 2024 18:16 | Publicat în EVENIMENT
Un șofer de 34 de ani, din Braniștea, riscă să rămână pieton și să se aleagă și cu cazier după ce, aflat în pragul comei alcoolice, s-a urcat la volanul mașinii și a pornit la plimbare prin sat. Înainte ca vreun om să aibă neșansa de a-i apărea în cale, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat într-un podeț, avariindu-și mașina. Polițiștii au concluzionat că șoferul avea o alcoolemie în aerul expirat de 1,23 la mie și l-au dus la spital pentru a-i fi pr ...
În perioada 27-28 ianuarie 2024, polițiștii de la Poliția Galați, Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Primăriei Braniștea și în colaborare cu Asociația ”Sava’s Safe Haven” și voluntari, au desfășurat o campanie pentru informarea și educarea deținătorilor de câini, despre obligativitatea sterilizării câinilor de rasă comună, cât și a identificării acestora prin microcipare. Oamenii legii spun că acțiunea de verificare este în confo ...

Lieștiul și Braniștea, la startul pregătirilor

Sâmbătă, 13 Ianuarie 2024 13:00 | Publicat în SPORT
Echipele gălățene din cel de-al treilea eșalon fotbalistic parcurg ultimele zile ale vacanței competiționale de iarnă Oficial, vacanța se va încheia săptămâna viitoare, când atât Unirea Braniștea, cât și Sporting Liești, îşi vor relua pregătirile. Cele două formații luptă cot la cot între ele, dar și cu CSM Rm. Sărat și Dacia Unirea Brăila, pentru ocuparea locurilor 3-4 la finele sezonului regulat - ceea ce înseamnă clasarea în play-off. Ambiții mari la Braniște ...
Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au fost implicate într-un accident rutier deosebit de grav, produs în această seară în județul Galați.În timp ce se deplasa pe DN 25 Galaţi - Tecuci, conducătorul unui autoturism marca Opel a încercat să depășească o altă maşină. În momentul în care a revenit pe banda sa de mers, a acroșat și a răsturnat o căruță în care se aflau șapte persoane, cinci adulți și doi copii, care din fericire au suferit doar r ...

Egalitate în derbiul gălățean: Liești - Braniștea 1-1

Luni, 13 Noiembrie 2023 11:00 | Publicat în SPORT
Etapa a treia a returului Ligii a III-a de fotbal a programat derbiul echipelor gălățene Sporting Liești și Unirea Braniștea. A fost un meci între două grupări care nu mai au secrete una față de cealaltă. Chiar dacă ambele și-au dorit victoria, până la urmă scorul a fost egal, 1-1 (1-0).Sporting, din postura de echipă gazdă, a deschis scorul repede: în urma unui corner s-a produs o înghesuială în careu, iar mingea a ajuns la Costea… pentru 1-0. Jocul a continuat cu atacu ...

Rezultatele înregistrate sâmbătă, 28 octombrie, în sportul gălăţean

Sâmbătă, 28 Octombrie 2023 21:28 | Publicat în SPORT
Rezultatele înregistrate sâmbătă, 28 octombrie 2023, de echipele gălăţene prezente în competiţiile interne şi internaţionale: În Liga I de fotbal: Oţelul Galaţi - Hermannstadt 1-1 (0-0) În Liga Campionilor la futsal, Grupa 4: United Galaţi - Etoile Lavalloise (Franţa) 4-10 (2-4) În Divizia A1 de volei masculin: CSM Arcada Galaţi - Steaua Bucureşti 3-2 (-23, 20, 22, -16, 10) În Liga Naţională de baschet masculin, Grupa A: Corona Brașov - CSM Galați 88-82 (34-40) În ...
  Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”   Începere proiect Comuna Braniștea, Județul Galați, în calitate de beneficiar, a demarat implementarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente a Școlii Gimnaziale ”Unirea” Braniștea” - cod F-PNRR-Dotari-2023-5293, ca urmare a semnării contractului de finanțare cu numărul 1021 DOT/2023 din 09 august 2023. Finanțarea este acordată prin Unitatea Executivă ...
Pagina 7 din 8

Hoață de buzunare, la Tecuci. A furat banii unui american și a încercat să smulgă lanțul unei femei de la gât

O femeie de 37 de ani, din Tecuci, este cercetată pentru furt calificat și tentativă la tâlhărie cal ...

Pictorul Neluș Oană, la a șaptea expoziție personală deschisă la Galați. Poeme cromatice aduse „acasă”

Stabilit din 1989 în Australia, la Melbourne, dar prezent din 2003 aproape în fiecare vacanță de var ...

Poza zilei. Girafa din Micro 13

Simpatică, foc! Aşa ni s-a părut girafa care, în mod sigur, le va atrage atenţia prichindeilor care ...

Ștefania vine la Galați. Concert cu intrare gratuită, pe terasa Shopping City

Gălățenii sunt așteptați joi, 13 august, pe terasa Shopping City Galați, unde Ștefania va susține un ...

Sporting Liești joacă la CSM Adjud, în Cupa României

Astăzi, 12 august, este zi pentru meciurile de fotbal din Cupa României. Sunt meciurile turului al t ...

Concurs Redactor: Start la vot! Cititorii decid câștigătorul

Dragi cititori,   Pentru că v-am ținut cu sufletul la gură atâta timp...a venit momentul mult aște ...

Peste 1,5 milioane de euro pentru prevenţie împotriva dezastrelor. Cooperare Galaţi - Hînceşti

Graţie unui proiect de „Prevenţie împotriva dezastrelor”, Consiliul Judeţean Galaţi va achiziționa u ...

Păduri urbane la Galați: Aproape 196.000 de puieți plantați pentru un oraș mai verde

Galațiul își extinde zi de zi suprafețele verzi. Patru păduri, cu aproape 196.000 de puieți planta ...

Cât de repede au început lucrările de modernizare la şcoala pentru care s-au bătut zece ofertanţi

Concurenţă, nu glumă, pentru un contract cu o valoare estimată de 9.566.102 de lei fără TVA! Nu mai ...

Casa Artelor devine (şi) centru de informare turistică. Galaţiul, promovat ca destinaţie atractivă pentru vizitatori

Cu votul aleşilor locali, Casa Artelor a fost preluată din administrarea Teatrului Național de Operă ...

Contract atribuit în iunie, lucrări demarate în august. Investiţie în Valea Oraşului

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, pe 18 iunie 2026, a fost atribuit contractul de ...

„Arta cinematografică”, sub schele. Cum se lucrează la viitorul sediu al Teatrului „Gulliver”

„Arta cinematografică” - decoraţiunea murală de pe frontonul fostului Cinematograf „Ţiglina” - a fos ...

ANALIZĂ. BNR a menținut rata de referință la 6,50%

Banca Națională a decis, luni, să mențină dobânda de politică monetară la 6,50%/an, valoare identică ...

Ziua cu cei mai puțini necalificați la AJOFM Galați

În ultimele luni, a devenit o regulă nescrisă ca oferta locurilor de muncă declarate vacante la AJOF ...

Petiție publică inițiată din Galați, pentru reintegrarea pe piața muncii a persoanelor peste 50 de ani

O inițiativă civică lansată de gălățeanca Ramona C., sub forma unei petiții publice pe platforma Dec ...

Investiția strategică a Apă Canal pentru protejarea alimentării orașului, accelerată de situația excepțională de pe Dunăre

O investiție strategică a operatorului regional Apă Canal, care în mod normal ar fi trebuit să aibă ...

REVINE „ACASĂ”. Miguel Silva, din nou jucătorul Oțelului

Oțelul Galați a oficializat revenirea fundașului stânga Miguel Silva, unul dintre cei mai apreciați ...

Meciuri de Cupă, meciuri amicale. Din fotbalul gălățean

Echipele gălățene din Liga a III-a de fotbal se află în plină campanie de pregătiri, dar și la prime ...

Stjepan Tomas, semnal de alarmă după eșecul cu Petrolul. Cere întăriri și o altă atitudine din partea jucătorilor actuali

Oțelul a suferit prima înfrângere din actuala ediție a Superligii, scor 0-1, pe terenul Petrolului P ...

Petrolul - Oțelul 1-0. Primul eșec al sezonului, la capătul unui joc slab al gălățenilor

Oțelul Galați a suferit primul eșec din actuala ediție a Superligii, fiind învinsă cu scorul de 1-0 ...

„Micul Astronom prin Univers” revine la Galați

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea ...

Echipa „Vox Machina” a elevilor de la CNMK, premiată la Festivalul Boovie 2026

Echipa „Vox Machina” de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” Galați a obținut Locul I - catego ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

O familie din Galați își plânge câinele mort în chinuri. Proprietarii susțin că animalul ar fi fost otrăvit în curtea casei

Pentru o familie din Galați, curtea casei a devenit locul unei amintiri dureroase. Proprietarii pove ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Pilda vindecării lunaticului. Rugăciune, credință și post la Dunărea de Jos

În a X-a duminică de la Rusalii, la Sfânta Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală din Galați, și nu ...

Dezinsecţie la sol, trei nopţi la rând. Primăria ne recomandă să închidem ferestrele

Primăria municipiului Galați a anunţat că, în perioada 10 – 12 august 2026, între orele 22.00 și 06. ...

Poza zilei. Trece vara… băncile din Ţiglina I, tot lipsă la apel

„Potrivit autorităţilor locale, sunt patru bănci care lipsesc. «Vor fi montate bănci noi și le vom r ...

Centrul de zi al Asociației „Sfântul Antonie cel Mare”. Vacanță în pridvorul bisericii pentru 100 de copii

Ateliere de artă, jocuri interactive, poezii şi cântece religioase le-au oferit copiilor participanţ ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Trecutul trăiește și prin cartea de istorie. Cronica unei cărți-document despre Galațiul de odinioară

Recent, sub prestigioasa semnătură a autoarelor Violeta Ionescu (cunoscută și reputată jurnalistă, a ...

Biserica Greacă – prin obiectivul unuia dintre cei mai importanți fotografi ai Galațiului

O imagine-simbol a artei fotografice, realizată în 1906 de renumitul fotograf gălățean George Maksay ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Un bărbat a băut până și-a omorât tatăl, cu un cuțit, în Micro 40. Ucigașul este recidivist

Un conflict între un tată și fiul său s-a terminat tragic, într-un apartament din Micro 40. Fiul, af ...

Acuzat de tentativă de omor după o bătaie soră cu moartea, la Galați. Victima a fost lovită cu bâta în cap

Un bărbat din Galați este acuzat de tentativă de omor, după ce, în urma unui scandal, ar fi pus mâna ...

CHESTIONAR. Curtea de Apel Galați evaluează satisfacția... clienților

Curtea de Apel Galați informează că, începând din 7 august, pe portalul său poate fi completată form ...

Victorie în instanță pentru Valentin Boldea. Fostul director al DSP Galați revine în instituție și primește drepturile salariale

La aproape zece ani de când a fost suspendat din funcție și la trei ani după ce a fost achitat defin ...

Poza zilei. Un porumbel cu mult… tupeu

Adevărul este că porumbeii care au „cucerit” zone importate din Galaţi au devenit tot mai curajoşi. ...

Programul de sprijin pentru fertilizări in vitro dă startul înscrierilor. Care sunt condițiile de eligibilitate

Cuplurile căsătorite sau necăsătorite, dar și femeile singure care își doresc un copil vor putea sol ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Laptop gaming sau ultrabook pentru liceu: diferența se vede după orele de curs

Un laptop poate rula jocurile preferate și totuși să fie o alegere obositoare pentru școală. Îl cari ...

Dyson Airwrap vs. Ondulator ceramic: de ce structura firului de păr este singurul detaliu care contează cu adevărat

Dacă buclele dispar înainte să ieși din casă, iar părul rămâne aspru după fiecare sesiune de coafat, ...

Cum alegi laptopul potrivit pentru muncă fără să plătești pentru specificații inutile

Cauți un laptop pentru muncă și ajungi să compari procesoare, nuclee, memorie RAM și denumiri care p ...

Credit online fără blocaje - pașii care scurtează cererea și întârzierile

Când ai nevoie de bani pentru o reparație, o factură sau o cheltuială neașteptată, ultimul lucru pe ...