Atelier creativ de eco-mărțișoare

Duminică, 15 Februarie 2026 17:30 | Publicat în SOCIETATE
La Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, pregătirile pentru primăvară au început printr-o activitate educativă dedicată celor mici. Instituția a organizat atelierul „Eco-mărțișoare”, la care au participat 25 de elevi din clasa a II-a de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, însoțiți de profesoara Ioana Alexandra Văduva. Activitatea a fost coordonată de muzeograful Mihaela Rugină.   În cadrul atelierului, copiii au aflat legenda Mărți ...

Orar de iarnă la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Luni, 03 Noiembrie 2025 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Începând cu data de 1 noiembrie 2025, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați a trecut la programul de iarnă pentru toate secțiile.Astfel, Grădina Botanică și Muzeul vor fi deschise publicului de miercuri până duminică, între orele 9.00 și 17.00, fiind închise luni și marți.La Observatorul Astronomic, vizitatorii pot participa la observații de zi miercuri, joi și duminică, între orele 9.00 şi 17.00, iar la observații de noapte, vineri ș ...
Situațiile tensionate reclamate recent la Observatorul astronomic din Galați, dar și petițiile prin care comunitatea locală de astronomie cerea redeschiderea pentru activități nocturne cu public, au determinat Consiliul Județean să efectueze un audit la Complexul Muzeal de Științele Naturii. Constatările și măsurile recomandate în urma auditului ne-au fost comunicate de către Consiliul Județean. „Observatorul din Galați, redeschis doar parțial. Comunitatea locală de astron ...
„Armurile vieţuitoarelor marine”, „Spectacolul Dunării la Galaţi” şi „Fasmidele” - insecte care se camuflează în frunze sau ramuri, fauna pădurilor din judeţul Galaţi, dar şi ambientul rural tradiţional din satul Vlădeşti sunt expoziţiile pe care gălăţenii le pot vizita începând de sâmbătă, 20 septembrie 2025, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii. Clădirea principală a complexului muzeal, care găzduieşte acvariul şi observatorul astronomic, își rede ...
„Cum s-a format Sistemul Solar?”, „Care sunt fazele Lunii?”, „Ce știm despre Soare?”, „Misiuni spațiale celebre” sunt doar câteva din subiectele ce vor fi abordate la Școala de Vară de Astronomie „Micul astronom prin Univers” - ediția a V-a. Coordonată de muzeografa Iuliana Cantoneanu, şcoala se va desfăşura în perioadele 2-4 iulie și 6-8 august 2025, la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”. Activitatea se adresează copiilor pasionaț ...
Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” din Galați a intrat, cel puțin teoretic, în ultimele luni de șantier. Sunt în plină desfășurare lucrările la eficientizarea energetică a clădirii, programate a se finaliza la sfârșitul acestui an. Cu o finanțare de trei milioane de euro din fonduri europene atrase de Consiliul Județean Galați prin PNRR, lucrările la cel mai vizitat muzeu al Galațiului au ca scop reducerea la jumătate a consumului de energie și ...
Echipa Observatorului Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" din Galați a descoperit o stea tânără variabilă în regiunea nebuloasei IC 1396, o zonă activă de formare stelară, situată în constelația Cefeu, la aproximativ 2.400 de ani-lumină de Pământ. Descoperirea a avut loc în cadrul unui survey fotometric realizat de echipa observatorului, formată din Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului, și Gabriel Neagu, membru al Astrocl ...

Crizantemele fac încă spectacol la Grădina Botanică (foto)

Vineri, 08 Noiembrie 2024 10:30 | Publicat în EVENIMENT
Dacă nu aveţi idei ce să mai faceţi la sfârşit de săptămână, vă doriţi un moment de relaxare în aer liber înainte să se strice de tot vremea şi vă plac florile de toamnă, este momentul să faceţi o plimbare în Grădina Botanică, unde a XX-a ediţie a expoziţiei "Regina Toamnei, Crizantema" vă aşteaptă cu toată nebunia ei de culori şi arome.Grădina Botanică este deschisă spre vizitare de miercuri până duminică, între orele 9,00 şi 17,00, iar un bilet de acces co ...
La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Răsvan Angheluţă" din Galaţi se va deschide, de joi, 24 octombrie, expoziţia temporară "Regina Toamnei, Crizantema", manifestare ajunsă la cea de-a XX-a ediție. În zona adiacentă Grădinii Japoneze, vizitatorii vor putea admira peste 2.500 de exemplare de crizanteme din diferite soiuri moderne, ce au îmbogățit colecția speciilor Chrysanthemum grandiflorum şi Chrysanthemum indicum. Un element de noutate al acestei ediţii este faptul c ...
La Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" au început noi etape în ceea ce privește lucrările la cele două mari proiecte aflate în derulare - sediul principal al muzeului și sera de plante exotice - informează Consiliul Județean (CJ) Galați. Clădirea Complexului Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluţă" Galaţi a intrat într-un amplu proces de reabilitare termică și energetică în cursul anului trecut, însă proiectul este unul mult mai ambițios ...
Pagina 2 din 3

Biserica Greacă – prin obiectivul unuia dintre cei mai importanți fotografi ai Galațiului

O imagine-simbol a artei fotografice, realizată în 1906 de renumitul fotograf gălățean George Maksay ...

Restricţii de trafic şi trasee deviate şi în acest weekend

Vă reamintim că strada Domnească va fi pietonală şi în acest final de săptămână, însă doar pe tronso ...

Primăria anunţă ultimul weekend cu acces liber pe Faleză, înainte de şantier. Gălăţenii strâng semnături pentru revizuirea proiectului de modernizare

În vreme ce Primăria a anunţat că acesta este ultimul weekend cu acces liber pe Faleza Dunării, pent ...

Când şi unde poposeşte Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam

Procesiunea cu Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam este deja o tradiţ ...

Peste 130 de copii cu dizabilități din Galați vor beneficia de terapii și servicii de recuperare printr-un nou proiect

Un nou proiect destinat copiilor cu dizabilități din județul Galați își propune să aducă mai aproape ...

Creierul e o prioritate. Paturi ATI cu funcții inteligente pentru îngrijirea pacienților cu AVC, la Spitalul Județean Galați

Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Județean Galați a fost dotată cu 8 paturi pentru terapie i ...

UPDATE. Sanitas anunţă că a suspendat greva, dar nu a închis conflictul de muncă

„Greva din sănătate a fost suspendată, însă conflictul colectiv de muncă nu a încetat” - este mesaju ...

„Cartierul celor 10” devine Almira Urban Village. Cum a evoluat proiectul în doar două săptămâni

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

Două asocieri de firme îşi dispută Valea Ţiglinei

„Cel mai bun raport calitate – preţ” va da câştig de cauză uneia dintre cele două oferte depuse pent ...

UPDATE. Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, votate de aleşii locali

Aleşii locali au aprobat noile tarife cerute de administratorul Plajei „Dunărea”, societatea Gospodă ...

Licitaţii. Interes scăzut, concurenţă mică pentru locuri de parcare

„Jumătate dintre cererile pentru locuri de parcare rezidenţiale au fost, din nou, respinse”, aflaţi ...

Faleza Dunării, „debarasată” de bănci şi coşuri de gunoi. Lucrări pregătitoare pentru viitorul şantier

Faleza Inferioară a Dunării va deveni, în curând, şantier. Pregătirile pentru începerea lucrărilor d ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Șahiști gălățeni la Brașov și Alba Iulia

O parte dintre șahiștii CSM Galați se află la concursul ce se desfășoară la Brașov. Este un turneu i ...

Asociația Suporter Club Oțelul, aceeași conducere și pentru următorii doi ani

Asociația Suporter Club Oțelul Galați va avea aceeași conducere și în următorii doi ani, după ce pro ...

A păcălit-o Luan Campos pe Oțelul? A marcat deja pentru noua echipă

Brazilianul Luan Campos și-a găsit rapid echipă după despărțirea de Oțelul, semnând cu Hapoel Ramat ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

Reducere de 50% la transport pentru pensionari. Cum se folosesc taloanele de călătorie

Pensionarii din România au dreptul, în fiecare an, la șase călătorii interne cu reducere de 50% la t ...

Ziua Imnului Național va fi marcată în Piața Tricolorului din Galați

Gălățenii sunt invitați miercuri, 29 iulie, de la ora 10,00, în Piața Tricolorului din Grădina Publi ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...