Gruparea gălățeană care a dominat futsalul românesc în ultimii ani, devenind multiplă campioană a României, câștigătoare a Cupei României și a Supercupei, dar și participantă constantă în grupele UEFA Futsal Champions League, se află la un pas de desființare. Principalul motiv îl reprezintă problemele financiare pe care United Galați le acumulează de mai mulți ani, generate de neplata la timp a obligațiilor către stat și de întârzierile salariale înregistrate faț ...
Într-o competiție națională de arte vizuale, în care au fost înscrise 220 de lucrări din întreaga țară, artiștii gălățeni Gheorghe Miron, Lucian Ilie Jităriuc şi Ana Maria Cocoș au câştigat trei dintre cele 19 premii acordate. O realizare remarcabilă și, totodată, un motiv de mândrie pentru noi, gălăţenii!Gheorghe Miron – Premiul I, Secțiunea Pictură, pentru lucrarea „Îngerul”. Lucian Ilie Jităriuc – Premiul I, Secțiunea Sculptură, pentru lucrarea în marm ...
Imobilizat și încătușat de polițiști, acesta a fost finalul „aventurii” unui şofer vârstă de 39 de ani, din comuna Smârdan, județul Galați. Bărbatul a condus haotic pe străzi, a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale poliţiştilor, iar în cele din urmă a coborât din mașină şi a încercat să scape cu fuga. Potrivit informaţiilor oficiale, pe 11 iulie, în jurul orei 00:35, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Galați a observat un autoturism care se depl ...
Greu de crezut că 11 iulie ar fi trecută în calendar drept ziua în care utilajele pot fi conduse fără permis de vreun fel ori în stare de ebrietate. Dar două asemenea situaţii au fost descoperite de poliţişti. Potrivit unui comunicat de presă, pe 11 iulie 2026, polițiștii din Târgu Bujor au oprit pentru control în trafic, pe DJ 242, pe raza comunei Fârțănești, un vehicul tip buldoexcavator condus de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din aceeași localitate. În urma veri ...

Carnet cultural gălăţean

Marți, 14 Iulie 2026 07:30 | Publicat în UNDE MERGEM
Expoziţii Muzeul „Casa Colecțiilor” - locul unde istoria și colecțiile inedite prind viață. Program: luni - vineri, 10:00 – 18:00. Muzeul de Istorie şi Lapidarium - vestigii de o valoare istorică inestimabilă. Program: luni - vineri, 10:00 - 18:00. Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine - Expoziția de etnografie „Ținutul pădurenilor. Memorii pentru viitor”. Expoziţie permanentă de icoane, cărţi vechi, veşminte liturgice ş.a. Program: marți - sâ ...
Pentru creșterea siguranței rutiere și fluidizarea traficului, sunt amenajate două noi sensuri giratorii, pe strada Nae Leonard. Unul dintre acestea este amplasat la intersecţia cu strada Podul Înalt, celălalt - la intersecţia cu strada Aviatorilor. Potrivit primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, aceste amenajări fac parte din amplul proiect de modernizare a cartierului Aurel Vlaicu: „Continuăm lucrările de refacere a străzilor, cum este și cazul acestei artere intens ...

S-a întâmplat pe 14 iulie

Marți, 14 Iulie 2026 07:00 | Publicat în CALENDAR
1789 - Căderea Bastiliei, care a marcat începutul Revoluției franceze. Din 1880, 14 iulie este Ziua națională a Franței. 1817 - Încetează din viaţă Madame de STAËL [ANNE MARIE LOUISE GERMAINE NECKER] (n. 1766), scriitoare franceză, baroană de Staël-Holstein. 1873 - Regele Carol I semnează Decretul pentru înființarea unei secţii de telegrafie în cadrul Batalionului de geniu al Armatei Române, marcând astfel apariţia transmisiunilor militare. 1918 - Se naşte INGMAR BERGMA ...

Doar patru romi din Galați, angajați prin AJOFM în patru luni

Miercuri, 15 Iulie 2026 11:19 | Publicat în ECONOMIE
La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele AJOFM Galați figurau 795 de cetățeni de etnie romă, din care 278 erau femei. Pe parcursul primelor patru luni ale anului, 41 dintre ei (din care 18 femei) au intrat în măsuri active oferite de agenție, dar fără prea mare succes. La sfârșitul celor patru luni, doar patru dintre acești cetățeni de etnie romă, printre care o femeie, au reușit să se angajeze cu sprijinul AJOFM Galați. Aceste date figurează într-un raport al AJOF ...
Pe lângă cursurile de formare profesională clasice, cum ar fi cele pentru agent de securitate, bucătar, barman etc., pe care le organizează în fiecare an, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați are în programul acestui an și câteva oferte mai... exotice, dacă le putem spune așa. Probabil că este una dintre modalitățile prin care agenția gălățeană încearcă să se adapteze la tendințele pieței muncii. Astfel, AJOFM le propune șomerilor găl ...
O firmă din județul Galați va construi un parc fotovoltaic pentru o primărie din județul Bistrița-Năsăud. Conform site-ului bistritabusiness.ro, firma Docerom Sistem a câștigat licitația pentru construirea parcului fotovoltaic din comuna Chiochiș, proiect al primăriei locale care va asigura independența energetică a clădirilor publice și a iluminatului public din localitate. Contractul are o valoare de 1,99 milioane lei și este finanțat prin Fondul pentru Modernizare. Confor ...
Pagina 77 din 4101

Plaja „Dunărea” îşi schimbă iar programul şi promoţiile

Unii ar spune că Plaja „Dunărea” schimbă ziua de mentenanţă şi ofertele… mai des decât ar trebui să ...

Licitaţie pentru primul centru de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor din municipiul Galaţi

Dacă va obţine finanţări europene în cadrul Programului Sănătate 2021-2027, Galaţiul a putea avea do ...

Cine şi de ce lasă luminile aprinse în miezul zilei

Luminile „uitate” sau lăsate aprinse în miezul zilei, în diverse cartiere sau zone ale oraşului cons ...

Peste 22.000 de români s-au înscris la „Ziua de Curățenie Națională”. Galațiul, invitat să se alăture

Mai este o lună până la cea mai mare acțiune de voluntariat pentru mediu din România. Peste 22.000 d ...

Apel umanitar. Casiana are nevoie de noi pentru a putea continua terapiile salvatoare

Casiana este o adolescentă de 17 ani, pentru care viața a însemnat o luptă permanentă pentru supravi ...

Gălățean beat criţă și fără permis, prins la volan de polițiști

Un bărbat de 36 de ani din Drăgușeni a fost oprit în trafic vineri, 21 august, pe raza localității, ...

O sută de jandarmi vor fi alături de gălățeni în acest weekend

Aproximativ o sută de jandarmi gălăţeni se vor afla, și în acest weekend, la datorie, pentru a se as ...

Tenis. Zile de neuitat la Bursaspor pentru un grup de sportive de la Clubul Dacia

Un grup de sportive de la Clubul Dacia, însoțite de antrenorul Mircea Basarab și părinți, au petrecu ...

Operatorii de jocuri de noroc, aşteptaţi cu dosarele şi banii la Primăria Galaţi

După cum au decis aleşii locali, pentru desfășurarea activităților de jocuri de noroc, pe raza munic ...

Speranţe pentru „Păpădia” abandonată. Contract de proiectare pentru reparaţiile de care are nevoie arteziana

Veşti bune pentru gălăţenii care încă nu şi-au pierdut speranţa că, una dintre cele mai îndrăgite fâ ...

Galaţiul, reprezentat la un eveniment de anvergură în China. Cine şi de ce merge la „fraţii” din Wuhan

Potrivit datelor din portalul achiziţiilor publice, Primăria municipiului Galaţi tocmai a cumpărat t ...

Oțelul Galați, „partea leului” de la bugetul local. Bani pentru cluburile sportive de seniori

Din cele 5 milioane de lei alocate de la bugetul local pentru finanţarea cluburilor sportive de seni ...

Fraudă transfrontalieră cu mașini second-hand, cu implicații și la Galați

În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Cota Dunării la Galați, la minimul ultimilor 30 de ani. Cât este diferența față de nivelul mării

Cota Dunării la Galați, conform datelor publicate pe site-ul Administrației Fluviale a Dunării de Jo ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

Sporting Liești continuă parcursul excelent în Cupa României

Parcursul excelent din sezonul trecut al echipei Sporting Liești în Cupa României continuă și în act ...

Din sportul gălățean. Gălățeni la „Europenele” de badminton

BADMINTON. În această perioadă (18-27 august), orașul ungar Tatabanya găzduiește o importantă compet ...

Lipsa banilor și folosirea tinerilor, invocate după Concordia – Oțelul 5-1

Oțelul a părăsit Cupa României după eșecul categoric, scor 1-5, suferit pe terenul Concordiei Chiajn ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Pro sau contra schimbării metodologiei de admitere la liceu? Ce spune directoarea unui colegiu de top din municipiul Galaţi

Cu doar trei săptămâni înainte de revenirea elevilor în bănci, Ministerul Educaţiei a lansat în cons ...

Bacalaureatul de toamnă. Care sunt cele mai mari trei medii pe judeţ

Nu mai puţin de 8,38 este cea mai mare medie obţinută în judeţul Galaţi la sesiunea de toamnă a exam ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Accidentele din Galați cu vehicule pe două roți, tot mai multe. Poliția intensifică acțiunile

În luna august, când bicicletele, trotinetele, mopedele și motocicletele sunt tot mai prezente pe st ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

S-a stins din viaţă actriţa Corina Căpățână. A jucat 15 ani pe scena Dramaticului gălăţean

A încetat din viaţă actrița Corina Căpățână, care a jucat pe scena Teatrului Dramatic „Fani Tardini” ...

Poza zilei: „Jos schelele! Sus cortina!”

Recunoaştem cinstit, acesta a fost primul nostru gând la vederea constructorilor care demontau schel ...

Folk la Dunăre, ediţia a XII-a: seri de poveste şi de nostalgii la Grădina de Vară „Leonard”

Cu puţin noroc - dacă vă grăbiţi! - mai puteţi găsi abonamente la Festivalul Folk la Dunăre, evenime ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

În arest preventiv, după ce ar fi încercat să omoare patru oameni cu un cuțit

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi încercat să omoare patru persoan ...

Bărbatul acuzat că a încercat să-și omoare soția cu mașina, arestat preventiv pentru 30 de zile

Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit intenționat soția cu mașina pe o trecere de pietoni de pe ...

Trei gălățeni s-au ales cu dosare penale după ce au condus fără permis

Trei gălățeni au ajuns în vizorul polițiștilor, într-o singură zi, pe 17 august, după ce au fost pri ...

Scandal într-o parcare din Galați. Un bărbat a refuzat atât etilotestul, cât și recoltarea probelor de sânge

Un șofer de 40 de ani, din Brăila, este cercetat penal după ce a fost găsit la volan, într-o parcare ...

Observațiile astronomice de noapte, „poluate luminos” de Festivalul de Folclor

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați a anunțat, pe pagina de Facebook, că ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Mai puțină birocrație pentru permisul auto. Ce document nu mai trebuie dus la ghișeu

Gălățenii care se înscriu la examenul pentru permisul de conducere au un drum mai puțin de făcut. Ca ...

Ce diferențiază un brand profesionist de unul care improvizează

Un brand profesionist nu este definit doar de un logo bine realizat sau de un website modern. Difere ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...