Trei firme implicate în refacerea căii ferate Galați - Bârlad

Miercuri, 10 Decembrie 2025 17:00 | Publicat în ECONOMIE
Trei firme de construcții, două din Galați și una din București, sunt angrenate în lucrările de refacere a liniei de cale ferată Galați - Bârlad, grav afectată de inundațiile din 14-15 septembrie 2024. Lucrările vor fi executate în două etape, dar finalizarea lor depinde și de bugetul care va fi aprobat la începutul anului viitor. Inundațiile devastatoare din septembrie 2024 au distrus calea ferată Galați - Bârlad pe o lungime totală de circa zece kilometri, pe porțiunea ...
Despre Galaţi şi dezvoltarea lui, despre banii pentru investiţii şi lucrările afectate, despre locurile de muncă şi infrastructura de care avem nevoie, am discutat cu primarul municipiului, Ionuţ Pucheanu. Vă propunem astăzi prima parte a interviului pe care l-am realizat. - Domnule primar, Galaţiul a pierdut aproximativ 16 milioane de lei - sumă certă la începutul anului! - în urma rectificării bugetare făcute de Guvern. Fondurile guvernamentale și cele europene întârzie pe ...
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Prut-Bârlad a anunțat că a finalizat și recepționat lucrările de igienizare, salubrizare, deblocare și decolmatare pe râurile afectate de inundațiile din luna septembrie 2024. Lucrările au avut ca scop refacerea capacității de scurgere și limitarea efectelor fenomenelor produse. S-au realizat și recepționat lucrări de acest tip pe o lungime totală de 135,6 km, din care 101,5 km în județul Galați și 34,10 km în județul Vaslui. Lucră ...
Începută în august 2018, când Primăria Galaţi a predat amplasamentul către constructor, modernizarea unor străzi din Valea Oraşului a ajuns la final, după cum afirmă autorităţile locale. Vineri, 21 noiembrie 2025, pe strada Olteniţei, se efectuau remedieri la cablurile care alimentează reţeaua de iluminat public. „Execuție lucrări pentru obiectivul «Modernizare străzi Valea Orașului Etapa VI – strada Olteniței» – Alimentare cu energie electrică” a fost contractul, ...

Pozele zilei. Imersiunea carosabilului pe strada Argeșului (FOTO)

Sâmbătă, 22 Noiembrie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
O experiență oarecum „imersivă” – dar nu în sensul fascinant, de cufundare într-o realitate virtuală, ci de afundare în luciul bălților – le oferă locuitorilor zonei strada Argeșului. Și nu numai la intersecția cu strada Oltului, unde au fost realizate „Pozele zilei”! După cum ne-au sesizat locatarii zonei, de curând s-au executat niște lucrări de înlocuire țevi pe strada Argeșului din Micro 17. Oamenii consideră că au fost finalizate și se întreabă când va ...
În lumina proiectoarelor special instalate, pe şantierul Palatului „Simion Gheorghiu” se lucrează şi după apusul soarelui. Dincolo de paravanul de protecţie, în spatele faţadelor istorice protejate de o „armură”, noua construcţie a ajuns deja la etajul unu. Încă se mai demontează elementele originale, din fosta structură realizată în 1923. Se „croiesc” stâlpi care vor integra „vechiul şi noul” într-un tot unitar, astfel încât arhitectura exterioară a Palatul ...
”Am verificat stadiul lucrărilor la noul Muzeu de Artă Vizuală. În prezent, constructorii sunt concentrați pe închiderea exterioară a imobilului, astfel încât, odată cu venirea sezonului rece, să poată continua lucrările la interior. Au fost finalizate termoizolarea și hidroizolarea tuturor corpurilor de clădire care compun ansamblul muzeal. Totodată, după montarea structurii suport, a început și instalarea plăcilor decorative HPL, elemente care vor accentua caracterul arh ...
A fost emis ordinul de începere pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani - Brăila, startul acestei etape fiind pe 2 decembrie, informează Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Noul drum expres va fi cel mai lung tronson de drum de mare viteză construit printr-un singur contract în România. Constructorul este o asociere care include, printre alții, atât firma care este văzută de mulți gălățeni drept un posibil salvator al combi ...

Se opreşte apa în jumătate de oraş

Luni, 17 Noiembrie 2025 12:00 | Publicat în EVENIMENT
Apa Canal anunță lucrări de mare amploare la Uzina de Apă în data de 18 noiembrie, operațiuni care necesită oprirea stației de tratare și pompare. Întreruperea va duce la sistarea alimentării cu apă potabilă în mai multe cartiere ale municipiului: Micro 16, Micro 17, Micro 18, Micro 19, Micro 20, Micro 21, Dimitrie Cantemir, Siderurgiștilor Vest (tronson Inel Rocada - str. Gh. Doja), precum și zona IVAS-Trecere Bac, afectând blocuri, locuințe, agenți economici, instituții, ș ...
Finalizarea Drumului Expres dintre Galați și Brăila se află sub semnul incertitudinii, potrivit unei analize publicate la începutul săptămânii de HotNews.ro. Site-ul de știri pune la îndoială respectarea termenului anunțat pentru decembrie 2025, după ce a consultat un specialist din Ministerul Transporturilor. „Porțiunea de drum expres de lângă Galați «are șanse zero» să fie terminată până la finalul lui 2025, deși termenul era decembrie 2024, iar oficiali precum Sori ...
Pagina 9 din 44

A doua sesiune a bacalaureatului. Peste 800 de absolvenţi gălăţeni intră, de luni, în examene

Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru susţinerea celei de-a doua sesiuni a examenului naț ...

Suflă vântul la Galaţi. Cod galben instituit de meteorologi

După arşiţă şi instabilitate atmosferică, judeţul Galaţi a intrat sub un alt Cod galben, instituit d ...

CNAIR schimbă sistemul de tarifare rutieră. De când se aplică noile reguli

Șoferii care circulă pe autostrăzile, drumurile expres și drumurile naționale din România vor avea p ...

Avertizare hidrologică imediată: Cod portocaliu la Galaţi

Galaţiul se află sub Cod portocaliu - o avertizare hidrologică imediată, valabilă până pe 8 august, ...

Peste 100 de jandarmi vor fi mobilizați la Iarmarocul Moldovenesc din Tecuci

Peste 100 de jandarmi din Galați, sprijiniți de colegi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, vor ...

CNAIR avertizează șoferii asupra unui portal neautorizat de vânzare a rovinietei

Șoferii care cumpără rovinieta online trebuie să fie atenți la site-urile prin care fac plata. CNAIR ...

Almira Urban Village, oază de lux în inima Galațiului

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

O gospodărie din Cerțești a fost distrusă de flăcări după un scurtcircuit

O gospodărie din comuna gălățeană Cerțești a fost cuprinsă de flăcări, miercuri seară, după ce un sc ...

Şase cluburi sportive gălăţene ar putea primi bani de la bugetul local

Cum se împart 5 milioane de lei la şase cluburi sportive vor stabili consilierii locali ai Galaţiulu ...

UPDATE. A venit Garda la Primăria Galaţi, pentru Faleza Dunării. Povestea conferinţei de presă a primarului Ionuţ Pucheanu

De aproape o săptămână, nemulţumirile, temerile şi acuzaţiile gălăţenilor cu privire la modernizarea ...

Până unde (mai) este deschisă Faleza Inferioară a Dunării. Continuă mobilizarea pentru salvarea arborilor

„Vor să taie copacii!”, „… taie copacii!”, acestea au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des ...

Autoritățile gălățene nu au identificat sursa mirosului neplăcut semnalat în mai multe cartiere din oraș

„Comisia mirosului” înființată de Prefectura Galațiului, așa cum am numit-o într-un articol publicat ...

ANALIZĂ. Piața locală este prudentă înainte de decizia Moody's

Vineri seară, agenția de evaluare Moody's urmează să anunțe decizia sa în privința ratingului Români ...

UPDATE. Tren blocat pe raza Regionalei CFR Galați, după ce un cablu rupt a căzut peste linia de contact

Circulația trenului IR 1661 București Nord – Iași este temporar întreruptă în stația Mizil, pe raza ...

Piața auto pierde teren. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu aproape 30% în iulie față de anul trecut

Românii au cumpărat mai puține autoturisme noi în luna iulie a acestui an, comparativ cu aceeași per ...

ANALIZĂ. Euro a urcat la 5,25 lei

O tendință de apreciere a monedelor față de euro s-a manifestat, marți, la nivel regional. BNR a an ...

Baschetbaliștii de la CSM Galați și-au aflat programul din Liga Națională

Formația masculină de baschet CSM Galați și-a aflat programul pentru ediția 2026-2027 a Ligii Națion ...

Alți doi foști jucători ai Oțelului și-au găsit echipe

Doi dintre fotbaliștii care s-au despărțit în această vară de Oțelul și-au găsit noi angajamente, du ...

Djordje Pejici, antrenor secund la echipa de volei CSM Galați

Djordje Pejici se alătură proiectului CSM Arcada Galați, în calitate de secund al noului antrenor pr ...

Derbi adjudecat de Sporting Liești. Meci cu 6 goluri în Cupa României

Mijlocul acestei săptămâni a programat o nouă etapă în populara competiție națională „Cupa României“ ...

”ByteForce”, în semifinalele unei competiții internaționale de robotică

La doar câteva săptămâni după câștigarea celei mai prestigioase distincții din cadrul FIRST Tech Cha ...

CATEDRA. Premiul I și mențiune pentru Colegiul Național „Costache Negri” la Boovie 2026

Boovie 2026, Ediția a XI-a, a adus Colegiului Național „Costache Negri” (CNCN) din Galați premiul I, ...

Săptămâna tainelor marinărești, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

Copiii și adolescenții din Galați sunt așteptați, între 3 și 7 august, la Biblioteca Estivală din Gr ...

Preşedintele României, Nicuşor Dan, deplânge moartea unui matematician gălăţean – profesorul universitar Florian Luca

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a publicat, sâmbătă seară, pe pagina sa de Facebook, un mesaj em ...

Jurământul lui Hipocrate, pe 430 de voci. Ceremonia absolvenţilor Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi - promoţia 2026

Emoții mari, dar şi bucuria reuşitei, a unor speranțe și visuri împlinite! Asta au trăit din plin ab ...

Spital duhovnicesc, oază de pace și de liniște. Mănăstirea din staţiunea Lacu Sărat, după 30 de ani

Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din stațiunea Lacu Sărat, judeţul Brăila, a primit,  în ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Posibile întârzieri în circulația mijloacelor de transport public

Societatea Transurb îşi informează călătorii despre posibile întârzieri temporare în circulaţia mijl ...

UPDATE. Codul portocaliu de caniculă care vizează și Galațiul, prelungit până vineri

UPDATE. Galațiul va rămâne în zilele de miercuri, joi și vineri (5, 6 și 7 august) sub cod portocali ...

Mănăstirea din Toflea susţine sute de familii defavorizate. Hrană, îmbrăcăminte și medicamente oferite săptămânal

De doi ani, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din localitatea Tof ...

Ministerul Sănătății activează măsurile pentru caniculă. Recomandări pentru populație

Județul Galați se află sub avertizare Cod galben de caniculă, iar Ministerul Sănătății a activat măs ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Clubul umoriștilor gălățeni, în „VERVĂ” la 50 de ani. Antologie umoristică aniversară, lansată la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Recent, sub egida Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Galați și a Clubului Umoriștilor „VERVA” ...

Clubul de vacanță al Bibliotecii „V. A. Urechia” revine în august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați organizează, în perioada ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

Un gălățean a fost jefuit de soțul prostituatei pe care o vizitase pentru servicii sexuale

Ceea ce trebuia să fie o întâlnire cu o prostituată s-a transformat într-un coșmar pentru un gălățea ...

O gălățeancă a ajuns la închisoare într-un dosar de grup infracțional organizat

O femeie de 38 de ani din Galați a fost găsită de polițiști și dusă la închisoare, după ce Tribunalu ...

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Șofer cu un permis prea „mic” pentru un ansamblu rutier atât de mare

Marți dimineață, 28 iulie, în jurul orei 9.00, un echipaj al poliției de frontieră de la Foltești, a ...

Brăila Plaza. Un nou mall se construiește în orașul vecin

Grupul imobiliar românesc NestPlus, prin divizia NestPlus Plaza, a semnat cu Exim Banca Românească u ...

O gălăţeancă a câştigat „Trofeul Tinereții” la Amara

Gălăţeanca Briana-Ioana Gușu este marea câştigătoare a Festivalului „Trofeul Tinereții” Amara 2026. ...

Caravană de screening pulmonar gratuit în Galați. Numărul cazurilor de tuberculoză din județul nostru, peste media națională

Începând de marți, 4 august, locuitorii din mai multe comunități ale județului Galați vor avea acces ...

Scurtmetraje româneşti premiate, la Teatru pe Ţeavă

O seară dedicată cinematografiei românești contemporane va fi găzduită vineri, 7 august, începând cu ...

„Hidratare pentru pacienții seniori”, toată luna august, în farmaciile Dona

Lanțul de farmacii Dona prelungește până pe 31 august inițiativa „Hidratare pentru pacienții seniori ...

Spider Solitair – un joc de cărți relaxant care îți pune mintea la contribuție

Spider Solitair este varianta cea mai populară a jocurilor de solitaire. Este favorita oamenilor car ...

Ce se întâmplă în casă când afară sunt 38 de grade și tu setezi aerul la 18

August e luna în care aerul condiționat trece de la „moft" la „necesitate". Temperaturile depășesc f ...

Rutina de styling care chiar economisește timp și păstrează părul îngrijit

Când programul devine aglomerat, iar oglinda cere soluții rapide, rutina de coafat trebuie să fie ma ...