Finalizarea Drumului Expres dintre Galați și Brăila se află sub semnul incertitudinii, potrivit unei analize publicate la începutul săptămânii de HotNews.ro. Site-ul de știri pune la îndoială respectarea termenului anunțat pentru decembrie 2025, după ce a consultat un specialist din Ministerul Transporturilor.
„Porțiunea de drum expres de lângă Galați «are șanse zero» să fie terminată până la finalul lui 2025, deși termenul era decembrie 2024, iar oficiali precum Sorin Grindeanu o promiteau încă din 2023”, dezvăluie HotNews.ro, după ce a consultat un specialist din Ministerul Transporturilor. Expertul este la curent cu stadiul lucrării, dar a solicitat să nu fie citat cu nume, datorită sensibilității subiectului.
Potrivit platformei de știri, de vină pentru întârziere este megalucrarea de la capătul dinspre Galați: o succesiune impresionantă și complexă de poduri și viaducte, pe o distanță de circa 2 kilometri, printre care și un pod hobanat - pod al cărui tablier metalic, calea de rulare, este susținut de cabluri (hobane) prinse de piloni înalți.
„Termenul de finalizare a fost mutat anul acesta, noi încă sperăm că va fi gata. Mai sunt lucrări de executat la pod, la hobane, ține și de condițiile meteorologice. Practic, lucrările la drum s-au cam finalizat, a rămas doar podul, iar lucrarea de ridicare a tablierului, de prindere și tensionare a hobanelor este mai delicată, nu are rost să grăbim ceva. Ține și de vreme foarte mult. Deocamdată, constructorul nu ne-a notificat că nu va respecta termenul. Desigur, pot exista întârzieri, unele pot fi justificate, vom vedea la final. Pentru întârzierile care nu vor fi justificate se vor aplica penalizări”, a declarat, pentru HotNews, Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Investiții Rutiere.
Inclusiv Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructura (API), una din cele mai active organizații civice care urmărește implementarea marilor proiecte din România, și-a exprimat îndoiala că s-ar putea petrece o minune într-o lună și jumătate, cât a mai rămas până la finele lui 2025.
Drumul expres, care conform Master Planului general de Transport, va avea indicativul DEx6, se va racorda în zona de nord a municipiului Brăila cu noul pod peste Dunăre.

