Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 8 și 15 ani au ocazia să descopere arta populară, tradiţiile şi meşteşugurile româneşti. Să înveţe olăritul, pictura icoanelor pe sticlă, arta de a coase în punct românesc, ţesutul sau cum se fac împletiturile cu sfoară. Centrul Cultural „Dunărea de Jos” a anunţat că organizează în perioada 13-17 iulie și 20-24 iulie 2026, la Muzeul Satului de la Gârboavele, o tabără de creaţie. „Fiecare participant va avea posib ...

Ministrul Economiei cere investiții accelerate în Moldova

Duminică, 07 Iunie 2026 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a declarat, în urma unei vizite efectuate în județul Botoșani, că dezvoltarea regiunii Moldovei trebuie privită ca o prioritate strategică la nivel național, nu doar ca o problemă regională, scrie Digi24. Oficialul a subliniat necesitatea unor politici care să reducă decalajele economice dintre regiunile țării și să asigure o dezvoltare echilibrată. Potrivit acestuia, România are nevoie de investiții în infrastructura de trans ...
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, miercuri, 22 aprilie, după consultările de la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că își asumă în continuare mandatul și că Partidul Național Liberal (PNL) va susține activitatea Guvernului atât în plan executiv, cât și parlamentar. Declarațiile vin într-un context politic tensionat, după ce Partidul Social Democrat (PSD) și-a retras sprijinul pentru actualul Executiv, relatează Mediafax. „Această poziție reflectă deciziil ...
Apă Canal vrea să poată determina și localiza cu precizie pierderile de apă pe rețelele hidroedilitare situate în pământ. În condițiile în care avem destule conducte cu durată de viață depășită, care prezintă riscuri în exploatare și generează pierderi semnificative, limitarea pagubelor este foarte importantă. Pentru aceste obiective, compania a pus la bătaie un contract în valoare estimată de 3.020.000 de lei fără TVA. „Dezvoltarea unui sistem de reducere a pierde ...
Bugetul alocat medicamentelor compensate prin programele naționale de sănătate va fi suplimentat cu 400 milioane de lei în 2026, a anunțat joi ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Această majorare reprezintă o creștere semnificativă față de anul precedent și vizează îmbunătățirea accesului pacienților la tratamente esențiale. Potrivit ministrului, bugetul pentru medicamentele compensate din schemele naționale va ajunge în 2026 la aproximativ 1,8 miliarde de lei, com ...

Mașină de poliţie în misiune, acroșată în intersecție

Sâmbătă, 24 Ianuarie 2026 17:00 | Publicat în AUTO
Deși avea semnalele acustice și luminoase în funcțiune, fiind în misiune, o mașină de poliție a fost acroșată de un alt autoturism care nu i-a acordat prioritate. Evenimentul rutier s-a produs sâmbătă, după prânz, la intersecția străzilor Traian şi Basarabiei, ambele mașini fiind serios avariate. Din fericire, nici unul dintre șoferi nu a fost rănit. Poliția Rutieră a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier ...
„Aventură cu obstacole”, asta înseamnă pentru locuitorii bulevardului George Coșbuc o plimbare pe trotuarele arterei intrate în modernizare în mai 2024. Finalizarea acestei investiții în 2026 trebuie să fie o prioritate pentru Primăria Galați, numai că bugetul local va trebui să suplinească fondurile din Programul „Anghel Saligny”. „Ulița” George Coșbuc, așa a ajuns să fie „dezmierdată” de locuitorii zonei care se modernizează de aproape doi ani. În opinia g ...
Vestea bună ar fi că la Casa Județeană de Pensii Galați se primesc în continuare dosare pentru „mica recalculare” și că se lucrează la foc continuu. Vestea mai puțin bună ar fi că, până acum, s-au rezolvat doar puțin mai mult de jumătate dintre dosarele depuse. „Am depus dosarul de pensionare împreună cu adeverința de venituri nepermanente în ianuarie 2025, am primit decizia de pensionare, dar nu s-au luat în calcul și acele venituri. Deci, din ianuarie 2025 și pân ...

Acuzații de incompetență la Spitalul de Copii din Galaţi

Duminică, 02 Noiembrie 2025 17:00 | Publicat în SOCIETATE
O sesizare primită pe adresa redacției „Viața liberă” ne-a semnalat faptul că aparatul RMN care se află în custodia Spitalului de Copii din Galați este folosit și de adulți, medicii fiind adesea nevoiți să dea prioritate adulților în defavoarea copiilor. Gălățeanul care ne-a sesizat susține că este vorba despre "incompetență și lipsă de prioritizare", menționând că "un copil care ratează ziua alocată secției lui pentru RMN poate aștepta ulterior zeci de zile p ...

Accident cu victimă, în traficul infernal de la Bănci

Vineri, 31 Octombrie 2025 15:30 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat a fost rănit după ce mașina în care se afla a fost lovită de o alta, al cărei șofer nu a acordat prioritate. S-a întâmplat în miezul zilei, pe strada Brăilei, în intersecția de la Bănci. Un șofer în vârstă de 54 de ani, care ieșea de pe strada Alexandru Cernat, nu s-ar fi asigurat la STOP și a tăiat calea unui autoturism care urca pe Brăilei. Șoferul mașinii care circula pe drumul cu prioritate, un bărbat de 48 de ani, din Smârdan, nu a avut vreme să opreas ...
Pagina 1 din 2

26 de noi polițiști la IPJ Galați, pregătiți pentru intervențiile din stradă

Cei 26 de agenți de poliție încadrați recent la Inspectoratul de Poliție Județean Galați au trecut d ...

Trei alerte aeriene în județul Tulcea, în mai puțin de 24 de ore. Spania vine la Baza 86 Borcea cu avioane F-18 pentru misiunea NATO

Trei alerte aeriene au fost gestionate de autorități în mai puțin de 24 de ore în zona graniței fluv ...

Poziționarea pompierilor români în Grecia

În perioada 1 august – 15 septembrie, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerul ...

Modificări în programul de transport pentru suporterii echipei Oţelul Galaţi

Pentru că astăzi, 31 iulie, începând cu ora 21:30, se va disputa meciul de fotbal dintre Oțelul Gala ...

Creierul e o prioritate. Paturi ATI cu funcții inteligente pentru îngrijirea pacienților cu AVC, la Spitalul Județean Galați

Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Județean Galați a fost dotată cu 8 paturi pentru terapie i ...

UPDATE. Sanitas anunţă că a suspendat greva, dar nu a închis conflictul de muncă

„Greva din sănătate a fost suspendată, însă conflictul colectiv de muncă nu a încetat” - este mesaju ...

„Cartierul celor 10” devine Almira Urban Village. Cum a evoluat proiectul în doar două săptămâni

„Cartierul celor 10” – propunerea de proiect pe care „Viața liberă” a lansat-o atât în cotidianul on ...

Modernizarea Falezei Dunării înseamnă mai mult verde

Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă prezintă o componentă foarte importantă. ...

Plaja „Dunărea”, în criză de clienţi. Tarifele pentru luna august, pe masa aleşilor locali

„Diferențele de tarif dintre zilele lucrătoare şi zilele de weekend descurajează vizita la Plaja «Du ...

Licitaţii. Interes scăzut, concurenţă mică pentru locuri de parcare

„Jumătate dintre cererile pentru locuri de parcare rezidenţiale au fost, din nou, respinse”, aflaţi ...

Faleza Dunării, „debarasată” de bănci şi coşuri de gunoi. Lucrări pregătitoare pentru viitorul şantier

Faleza Inferioară a Dunării va deveni, în curând, şantier. Pregătirile pentru începerea lucrărilor d ...

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

Amenzi de la inspectorii de muncă gălățeni, după controale în unități alimentare din județ

În perioada 20-24 iulie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a derulat acțiuni de control ...

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

„Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligația să acționeze”. Ce face ANAF

Statul începe să se uite mai atent la profiturile care se fac în România, dar ajung să fie raportate ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

Fanii Oțelului, invitați să vină îmbrăcați în alb la duelul cu Dinamo

Oțelul revine pe teren propriu pentru unul dintre cele mai atractive şi importante meciuri ale încep ...

Șahiști gălățeni la Brașov și Alba Iulia

O parte dintre șahiștii CSM Galați se află la concursul ce se desfășoară la Brașov. Este un turneu i ...

Asociația Suporter Club Oțelul, aceeași conducere și pentru următorii doi ani

Asociația Suporter Club Oțelul Galați va avea aceeași conducere și în următorii doi ani, după ce pro ...

A păcălit-o Luan Campos pe Oțelul? A marcat deja pentru noua echipă

Brazilianul Luan Campos și-a găsit rapid echipă după despărțirea de Oțelul, semnând cu Hapoel Ramat ...

Cât valorează o diplomă

Tânărul cu diplomă care livrează mâncare sau conduce pe Uber a devenit o figură atât de obișnuită în ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Rochii de poveste, printre opere de artă din patrimoniul gălăţean

Veritabile opere de artă – materializate în rochii – au putut fi admirate printre valoroase lucrări ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

Continuă protestele în spitale

Reprezentanții Uniunii Sindicale Sanitas Galați anunță că, deși două dintre doleanțele lor par să se ...

Pregătiri de şantier. Şi Faleza Superioară va rămâne fără bănci

Faleza Inferioară a Dunării a fost „debarasată” de bănci, coşuri de gunoi şi de aparatele de fitness ...

Reducere de 50% la transport pentru pensionari. Cum se folosesc taloanele de călătorie

Pensionarii din România au dreptul, în fiecare an, la șase călătorii interne cu reducere de 50% la t ...

Ziua Imnului Național va fi marcată în Piața Tricolorului din Galați

Gălățenii sunt invitați miercuri, 29 iulie, de la ora 10,00, în Piața Tricolorului din Grădina Publi ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Primele arestări în dosarul fraudelor cu pensii care a vizat și Galațiul. Gaură de peste 12 milioane de lei în banii publici

Trei dintre inculpații din dosarul în care ani de muncă ar fi fost „fabricați” pe hârtie pentru pens ...

30 de ani de închisoare pentru criminalul care a ucis o gălățeancă pentru banii de înmormântare

Tânărul care a ucis cu o secure o femeie de 80 de ani din Băleni, după care i-a furat banii puși deo ...

UPDATE: Gălățeanul care și-a împușcat rivalul după un scandal la bar a fost arestat preventiv

UPDATE: Tânărul de 22 de ani care a împușcat un bărbat cu o armă cu aer comprimat a fost arestat pre ...

8 ani de închisoare pentru soțul piroman care a terorizat două localități. Mașini lovite și incendiate după un conflict în familie

Bărbatul din Barcea care, în ianuarie 2024, a declanșat un adevărat scandal în două localități din j ...

Când Viena câştigă în faţa Las Vegasului. La numai 7 ani, gălăţeanca Iliana Ioana Stanciu cucereşte lumea cu acorduri de pian

La numai 7 ani, Iliana Ioana Stanciu, elevă în clasa a II-a la Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați, ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...