Bologna, oraşul veşnic tânăr

Bologna, oraşul veşnic tânăr
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

În ziua în care paşii vă vor purta către Italia, rezervaţi-vă zile de vacanţă pentru a vizita un oraş uimitor - oraşul turnurilor medievale şi al porticurilor. Un oraş în care Dante şi Copernic au urmat cursurile aceleiaşi universităţi, un loc ce şi-a clădit măreţia prin artă şi ştiinţă. Este destinaţia perfecta pentru city-break si locul potrivit pentru plimbari romantice indiferent de anotimp.

Capitală a regiunii Emilia-Romagna, Bologna este un oraş de tradiţie antică, recunoscut pentru viaţa sa culturală variată şi mediul universitar de excepţie, cărora li se adaugă, pentru savoare, gustul unic al gastronomiei locale. Cămin al celei mai vechi universităţi din Europa - "Alma Mater Studiorum" (fondată în anul 1088), Bologna se numără în prezent printre cele mai dezvolate oraşe ale Italiei, universitatea detinand o moştenire unică de artă şi manuscrise medievale, precum şi o minunată grădină botanică - Orto Botanico dell’Universita di Bologna (fondată în 1568). Poarta acestei instituţii a fost trecută pe rând de Dante, Thomas Becket, Erasmus de Rotterdam sau Copernic, iar astăzi mii de studenţi din toată lumea aleg să urmeze cursurile aici. În fapt, Bologna este un oraş universitar. Ritmul său de viaţă este construit în jurul acestei realităţi şi trebuie admis faptul că atmosfera este una plină de dinamism. Însă acest loc este construit şi pentru plimbări, cel mai bun mod de a cunoaşte străzile sale frumoase şi clădirile pline de istorie.

Mână în mână sub porticuri

Deşi traversat de mii de turişti, aici nu veţi întâlni înghesuiala specifică altor oraşe italiene. Este o libertate ce vă permite să vă plimbaţi mână în mână admirând frumuseţea tavanelor pictate ale porticurilor boloneze. Oraşul este renumit pentru ele, iar elegantele arcade se înşiră de-a lungul străduţelor (pe o distanţă de circa 38 de kilometri), străbătând întreg centrul istoric. Dacă sunteţi norocoşi îndeajuns, veţi descoperi farmecul Bolognei într-o după-amiază ploioasă. Desenele medievale ale porticurilor şi jocul picăturilor de apă vă vor aduce în prezent puţin din spiritul romantic al generaţiilor trecute. Ploaia îmbrăţişează bisericile şi clădirile măreţe, oferind răgazul necesar de a savura panorama cotidiană la o ceaşcă de cafea, în una din multele cafenele din oraş. Mergeţi către Portico of San Luca, cel mai lung din lume (3,5 km), care are nu mai puţin de 666 de arcade, unind Porta Saragozza (una dintre cele 12 porţi străvechi ale aşezării) cu Sanctuarul Sfântul Luca, aflat pe Colle della Guardia, la 289 de metri deasupra oraşului. 

La o plimbare pe alei pietruite

Odată luată hotărârea de a explora oraşul, este greu de ţinut în frâu entuziasmul care te cuprinde atunci când fiecare colţ de stradă îţi înfăţişează un crâmpei din spiritul generaţiilor trecute. Sunt multe de văzut în Bologna: Piazza Maggiore, cele două turnuri - Asinelli (98 m) şi Garisenda (47 m) - construite de familii nobiliare rivale, strada Via Zamboni cu încântătoarele sale cladiri ce alcătuiesc un mix fantastic de magazine pentru shopping sau palatul regelui Enzo, pentru o incursiune în istorie.

Fondat de etrusci, sub numele de Felsina (cca. 534 î.Hr.), oraşul a cunoscut epoci înfloritoare şi ani teribili de declin, ajungând astăzi un loc cosmopolit ce îşi poartă numele cu mândrie. Singurul loc din Italia în timpul Renaşterii unde femeile puteau excela în orice meserie sau puteau urma cursurile facultăţilor, Bologna este astăzi un adevărat motor industrial şi economic. Fiera District este aria expoziţională comercială a doua ca mărime din Italia şi a patra ca mărime din Europa. De la cele mai faimoase mărci de motociclete la cosmetice, bijuterii şi haine, aici veţi descoperi unul dintre cele mai dinamice centre de modă mereu în căutare de noi tendinţe.

Citit 3053 ori Ultima modificare Duminică, 21 Martie 2021 00:29

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.