Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” NOBILI de ALTĂDATĂ (dosarele XYZ)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

MOTTO:

„tot mai adânc, tot mai adânc/ îndes iluzii în oblânc, tot mai târziu şi mai la deal:/ cruce şi linişte şi cal!// Şi mai demult, tot mai demult/ mă tot gătesc de început:/ eram pe unde nici n-am fost,/ ştiu toată moartea pe de rost!” – [IOLANDA CREMENE]

 

aud şi văd pe zare: mulţi şi trişti

şi osteniţi s-apropie încoace –

ei sunt, cei aşteptaţi de-atâta timp

ucis în glumă şi-n război şi-n pace (!)

 

ei sunt – pot a le zice „dumnealor”,

pot a le zice „nobili de-altădată” –

pot a vă spune: hai, acuma, toţi,

să-ntâmpinăm această cavalcadă (!)

 

zvârliţi uitarea – încă nu-i târziu

pentru această sfântă întâmplare –

şi hai să-i aşteptăm, vin toţi...şi vin

cu tot TRECUTUL GLORIEI călare (!)

 

hai să ieşim: şi eu, şi tu, şi el –

de-acuma să ieşim, dacă ne pasă –

cu lacrămi, cu jeratec şi ovăz:

VIN CAII DIN ISTORIE, ACASĂ (!)

Citit 5915 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.