(!) sunt prea înalt să cred c-au fost o întâmplare
acestea toate şi ne/toate - acest tot,
dar şi ne/tot, vibrează-n sine, muşcă, doare,
stârneşte pricini între pot şi nu mai pot,
azvârle zero din adâncuri spre înaltul
care-l azvârle din înalturi spre adânc -
sigur că da, dinspre nimic porneşte caldul
şi cată rece - strâng ce pierd şi pierd ce strâng (!)
(!) sunt prea mărunt să cred c-a fost o întâmplare
tot cest văzut şi nevăzut - foarte urât,
foarte frumos - cum vrea şi crede fiecare -
pân-la genunchi, pân-la buric, până la gât,
chiar până unde încă nu-i tot ce se poate,
chiar până unde nu-i tot ce s-a mai putut -
goluri imense, pline cu singurătate -
punct definit, şi punct defunct, şi punct pierdut (!)
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii rămase tablou" BALET (dosarele XYZ) Scris de Ion Zimbru
Etichetat cu
Mai multe din această categorie:
