Cât costă o vacanță de Paște, în afara țării

Cât costă o vacanță de Paște, în afara țării
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Mai este puțin până la Paște, iar reprezentanții agențiilor de turism au pregătit deja pachete pentru turiștii care optează pentru vacanțe în afara țării. Dacă te numeri printre cei care nu îşi doresc să petreacă sărbătorile în România, trebuie să știi că există câteva destinații extrem de populare.

Valul de scumpiri a cuprins toate domeniile, afectând inclusiv costul vacanțelor. Cu toate acestea, tot mai mulți români optează pentru un sejur în afara țării, căci agențiile de turism vin cu mai multe pachete pentru cei amatori. În acest an, „la modă” sunt vacanțele în destinații precum Iordania, Egipt ori Grecia.

Dacă nu ai ales încă unde vei petrece vacanța de Paște, trebuie să știi că există mai multe oferte last minute, pentru că, în general, oamenii tind să creadă că sunt mai ieftine. Spre exemplu, un sejur în Iordania, de 9 zile, cu zbor inclus, pentru o persoană, costă 1.125 de euro. În acest preț intră vizitarea principalelor obiective turistice, cina din seara de Paște și plimbarea într-unul din cele mai cunoscute deșerturi. Un preț asemănător îl plătește un turist care alege să își petreacă Paștele în Egipt, mai exact 1.199 de euro. Pachetele sunt făcute pentru două persoane și includ vizita la principalele obiective turistice, împreună cu masa din seara de Paște.

Grecia rămâne cea mai căutată destinație

Dacă, în schimb, nu te atrag destinațiile din Asia sau Africa și preferi Europa, trebuie să știi că Grecia este și în acest an la mare căutare, asta pentru că tot mai mulți turiști își doresc să ajungă pe o insulă despre care se spune că seamănă mult cu Maldive. Este vorba despre Elafonisos, situată între regiunea Peloponez și insula Kythira, un loc încărcat de istorie. Cu toate că este departe de aglomerație, puțini își doresc să ajungă în Elafonisos, pentru că destinațiile preferate rămân variantele clasice precum Santorini, Mykonos, Creta ori Lefkada. Insula Elafonisos a devenit cunoscută pentru cele două plaje, Simos și Panagia, dar și pentru prețurile avantajoase.

Sursa: spynews.ro

Citit 4810 ori Ultima modificare Sâmbătă, 08 Aprilie 2023 08:53

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.