Satul Vurpăr se află cam la 30 de km de Sibiu, înspre Agnita. Singurul lucru care atrage privirea este o biserică falnică, aflată pe un deal. Accesul către ea se face printr-un pasaj al scărilor asemănător celui de la Sighişoara sau pe nişte alei frumos amenajate, unde urcarea este mai blândă.
Îi găsim cu greu pe cei care au cheile bisericii. Un domn în vârstă ne însoţeşte şi ne arată mândru toate frumuseţile. Biserica a fost recent spartă de nişte copilandri puşi pe rele. Din fericire, nu au reuşit să strice prea multe.
Intrarea în cetate se face pe sub o poartă arcuită aflată în vecinătatea unei case, care probabil i-a aparţinut paznicului cetăţii. În prezent, această casă pare devastată.
O adevărată operă de artă
Interiorul cetăţii este invadat de linişte şi ordine. Ce mult contează să existe câţiva oameni de bună credinţă, care să aibă grijă de un astfel de monument. Chiar dacă răufăcătorii nu pot fi opriţi întotdeauna, e important ca locul să aibă un stăpân.
Intrăm pe o uşă solidă, deasupra căreia se află o veche sculptură: pomul vieţii este încadrat de un animal ciudat, cu trup de leu şi cap de peşte, iar de cealaltă parte se află de asemenea un prădător cu corp de felină. Biserica în sine este o adevărată operă de artă care este întreţinută foarte bine.
Păşim pe un culoar aflat între băncuţele simple din lemn, până ce ajungem spre altar. Accesul în cor se face pe sub un arc mare de piatră. Pe una din laturile acestui arc se află amvonul, frumos decorat şi datat 1876.
Pe părţile laterale se află două galerii de piatră susţinute de stâlpi. Galeriile sunt dominate de o nuanţă plăcută de verde, casetat şi decorat cu elemente aurii şi sunt datate 1870. Prin spatele orgii se face accesul către turnul-clopotniţă.
Tavanul este decorat cu linii curbe.
La balconul aflat deasupra intrării a fost instalată orga, încă funcţională, având o carcasă de culoare galbenă, care se integrează de minune în acest spaţiu.
Urcăm mai multe rânduri de scări de lemn, fiind atenţi să nu ne lovim la cap şi ajungem cu bine în locul cel mai înalt. Panorama asupra satului este încântătoare.
Cercetăm îndeaproape şi vechile clopote şi mergem la ferestre, pentru a privi satul de sus.
Coborâm şi îi mulţumim însoţitorului nostru, domnul Hans, şi mai dăm o roată bisericii, pe exterior. Vechiul zid al cetăţii a fost pe alocuri invadat de vegetaţie, dar cu toate acestea se încăpăţânează încă să stea în picioare.
Vurpăr este locul de origine al medicului, avocatului şi scriitorului Ion Banea (1905-1939), prigonit şi apoi asasinat de regimul carlist, din cauza simpatiilor sale profund legionare.
Cum se ajunge la Vurpăr
De la Sibiu, urmăm drumul catre Agnita, până la indicatorul spre satul Daia. Străbatem apoi satele Daia şi Roşia, după care ajungem la Vurpăr.
Vestigii din epoca bronzului
Datele istorice legate de cetatea şi biserica de la Vurpăr sunt din păcate reduse. În ciuda faptului că am scotocit internetul, inclusiv pe site-uri de limba germană, căutând date despre biserica-cetate de la Vurpăr, a trebuit să mă mulţumesc doar cu câteva date succinte.
Localitatea are o istorie extrem de bogată, cu numeroase vestigii datând din epoca bronzului şi din neolitic. Astfel, în apropiere de sat, în "Pădurea copiilor", a fost descoperit un topor neolitic de piatră, lustruit şi neperforat, în formă triunghiulară.
În locul numit "Radeburg" s-au descoperit în 1877 trei seceri de bronz cu cârlig precum şi două cercuri de butuci de roţi din acelaşi metal. Tot în vatra satului au mai fost găsite o secure plată de aramă, un ac de bronz alături de nouă brăţări, un vârf de lance şi o sabie de fier.
Cel mai important obiectiv turistic al aşezării este de departe Biserica Evangelică, una dintre cele mai vechi bazilici romanice din Transilvania. Atestată documentar la 1296, sub numele de "Villa Heoholm", biserica păstrează cele trei nave romanice şi corul, doar absida fiind înlocuită în secolul al XV-lea cu un altar poligonal. Ulterior, în 1750, a fost construit în partea de vest şi turnul.
Luneta portalului de nord este decorată în relief cu pomul vieţii, încadrat de un leopard în dreapta şi de o fiinţă fantastică, având cap de leu şi corp de peşte, în stânga. Împreună cu relieful apropiat ca formă de la Ocna Sibiului, sunt singurele reprezentări de acest fel ale stilului romanic de la noi.
Din vechea fortificaţie se mai păstrează doar un bastion pe latura de nord, precum şi unele porţiuni ale incintei de apărare.
