Prima fântână cu vin gratuit. Este deschisă non-stop

Prima fântână cu vin gratuit. Este deschisă non-stop
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Prima fântână din care curge vin şi de unde te poţi aproviziona non-stop a fost inaugurată recent în Abruzzo, Italia, a relatat gustarte.ro. Podgoria The Dora Sarchese din Abruzzo este cea care asigură vinul gratuit pentru toată lumea.

Aflată în Cammimo di San Tommaso, pe drumul de legătură dintre Roma şi Ortona, fântâna oferă constat vin roşu local de Abruzzo, obţinut din strugurii indigeni Montepulciano.

Funcţionând 7 zile din 7, 24 de ore din 24, fântâna a fost ”deschisă” la 9 octombrie şi are rolul de a-i răcori pe pelerinii catolici sau pe simpli trecători care vin pe un drum de 310 km spre Saint-Thomas, care leagă Roma de Ortona.

”Acesta nu este un loc pentru cei care beau mult şi nici un truc de marketing, însă este un loc de a reflecta şi de a vă ruga, un spaţiu de relaxare şi repaos pentru pelerini, de poezie şi apicultură pentru turişti”, au explicat Dina Cespa şi Luigi Narcisi, creatorii proiectului.

Fântâna mai puţin obişnuită este adăpostită de un butoi fals gigantic. La fel ca apa de izvor oferită gratuit în staţiile termale, vinul curge de la un orificiu situat deasupra unei chiuvete de piatră.

Fântâna a fost inspirată dintr-un concept similar gândit în Camino de Santiago, Spania. Cea din Abruzzo este însă prima deschisă 24/7.

Citit 7149 ori Ultima modificare Vineri, 30 Decembrie 2016 11:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.