Mulţumescu-ţi, doamne, că mi-ai dat ceastă jucărie minunată...!... Cred că-i începutul unui drum şi sfârşitul altui, deodată...   cred că-i tot ce poate mai frumos fi-n această lume cu păcate, cu iertări şi cu-ntâmplări de rând printre-adânci nălţimi nenumărate...   printre lacrimi vreau să-ţi mulţumesc... altfel, nu-i curat şi nu se poate!   Mulţumescu-ţi, doamne, că mi-ai dat cânt de leagăn, dor de legănare...!... Am să-ţi scriu de câte ori mi-o fi ne/ ...

Mă duc la şcoala 7. În Ţiglina a doua. Caut o învăţătoare. Şi o găsesc. Seamănă cu domnişoara Ruth, un personaj straniu şi răscolitor (şi cu vioara) din opera lui Laurenţiu Fulga. Îi dăruiesc trei cărţi. Înconjurată de şcolari şi şcolăriţe, mă face să cred că-i elevă...şi s-o invidiez frumos...şi să-mi umplu memoria cu timpurile şi vremurile de odinioară, când eram în clasa a doua şi când totul era minunat şi curat ca o zăpodie cu grâu şi cu maci, dup ...

Tramvaiul cu tanti Maria (din ziarul de ieri) dispare într-o curbă aproape dulce, dacă n-ar fi altfel.  Încerc să-mi iau gândul de la ea, de la nebunia ei. Încerc să nu-mi mai aduc aminte nici un vers din textul pe care mi l-a dat să i-l cetesc. Şi încerc să mă îndepărtez de tragediile şi de dramele care se produc şi se consumă în jurul mic şi-n jurul mare, zilnic, milimetric, într-o sarabandă nimicitoare, fără posibilităţi de oprire în următoarele veacuri de veacuri ...

Foaie verde, foaie verde.../ doar fântâni cu gura-n jos, şi doar păsări talentate,/ şi doar fluturi în zigzag...      stele perpendiculare,/ fără sud şi fără nord... ouă de privighetoare-n/ zori de cântec majestos... prâslea şi ileana-n poartă,/ zmeul sobru şi pribeag... traistă-n băţ, haihui şi tandri,/ „după vorbă, după port”!   Vine moartea şi începe:/ bună ziua! ce mai faci? merge treaba? văd că merge!/ nu te doare vro ceva? nu ţi-i foame? nu ţi-i ...

Se uită-n stânga şi-n dreapta. Parcă-i lipseşte ceva, cineva. Are ochi uzi. Şi zice: „Mă cheamă Maria, am cincizeci de ani, vin de la gara cea cu trenuri şi vreau să ajung la spitalul judeţean cel mare!”...N-o aude nimeni. Mai zice o dată. Însă iar n-o aude nimeni. O femeie tânără şi ştiutoare se repede s-o ajute pe tanti Maria. Dă din mâini şi din cuvinte: „Autobuzul ăsta merge la cimitir, nu la spital! Dacă nu vrei la cimitir, cobori la prima, o iei încolo, faci ...

!stau într-un fel de nicăieri.../ pe care-l are fiecare în eu-l strâmt, în eu-l larg,/ în jurul mic şi-n jurul mare, unde se-ntrec morfologii/ în ritmuri abracadabrante, cu declinări şi conjugări/ din supra-plin, din sub-cuante, într-o sintaxă cu adânci/ şi nalte provocări divine, fără-ntrebare şi răspuns,/ fără „de ce”, fără „de cine”!   !plec într-un fel de nicăieri...pe care nimenea nu-l crede a fi acuma şi aici,/ a fi perete în perete cu celălalt...cesta ...

Stau de vorbă cu doamna Maria. Doamna Maria stă peste drum. Stă frumos. Şi aşteaptă. În aşteptare, să nu aibă impresia că pierde timpul şi sâcâie vremea, mă iscodeşte. Frumoasă iscoadă! Trăsături fine! Contur de amazoană! Şi ce ochi de sirenă! Veşminte elegante! Picioare lungi până la capătul celălalt al răbdării! Şi mâini lungi, lungi, lungi...până la mine! Şi ce sâni hapsâni şi căpietori, dacă nu vrei să nu fie vorba despre altceva în discuţia cu doam ...

Tu ai înflorit salcâmii şi mi-ai s/pus paşii pe cale, înspre unde mi-i trecutul fabulos...fost viitor, fost nădejde şi credinţă că voi prinde orizontul ş-oi atinge curcubeul îngâmfat, triumfător,   strâmb şi drept deopotrivă, după cum cade lumina şi arată cum se-nşeală ochiul meu ne/vinovat că nu poate să pătrundă-n prima taină...şi rămâne să se-nchidă într-un capăt de ispită şi păcat!   De ispita şi păcatul depărtării...care-mi ţine doru-n frâu şi-a ...

Aceasta-i scara cea mai tristă:/ e scara cu analfabeţi... analfabeţi cu poartă-n casă,/ cu diplomă de proşti, cu ştaif... cu mură-n gură, cu orgoliu,/ cu iz de mulţi şi mari şi tari... experţi în urlet şi-n dărmare/ şi-n (prea)greţosul „laif is laif!”   Nu au ce face...toată ziua/ se învârtesc prin dezacord, prin pleonasme, prin cartoafe/ şi prin mocirla lui facebook... fumează, cască pe tânjală,/ apreciază cu prost-gust, umbresc pământul într-aiurea,/ se-ntr ...

Ce simplă e înfrângerea în toate: văd şi aud că nu mai am nimic… şi nu mai socotesc una şi alta... nu scad, n-adun, nu pierd şi nu câştig!   Nu mai răsare nici o îndoială, totuna mi-i dacă trăiesc sau mor, totu-i frumos şi clar ca bună ziua, ca bună seara şi ca somn uşor!   Deşertăciunea-i floare la ureche şi nici un vis nu-(mi) poate fi urât, nimica toată-mi pare veşnicia şi limita fricosului „atât”!   Şi nu mă mai tentează nici o scară, nici o himer ...