Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

DEALUL cu FLORI de CÂMP (dosarele XYZ)

Joi, 27 Februarie 2025 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

DEALUL cu FLORI de CÂMP (dosarele XYZ)
Pe dealul învelit cu flori de câmp/ aştept să se întoarcă şi să-mi spună:zadarnic stai, zadarnic mă visezi/ fără să ştii că-s umbră, că-s minciună,fără să ai habar cum că nimic/ te are la cherem şi stă la pândă,şi-n clipa următoare-ţi va şopti/ câte himere oarbe te frământă!Pe dealul învelit cu flori de câmp/ rog (însetat) izvoarele din vale:staţi liniştite, sap, nu mă opresc,/ n-am altă stare-n gând, n-am altă caledecât să-mi port osânda la sfârşi ...

Unde sunt amplasate radarele

Joi, 27 Februarie 2025 00:00 | Publicat în UTILE

Aveţi grijă cu ce viteză circulaţi, atât pe arterele din municipiul reşedinţă de judeţ, cât şi în mediul rural. Astăzi, 27 februarie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Basarabiei, Combinatului și George Coșbuc. În județ, șoferii vor fi monitorizați pe DN 25, la Braniștea și Liești, iar pe DJ 251, radare se vor afla la Pechea și Slobozia Conachi. Pe DN 26, radare se vor afla la Tătarca și Frumușița, iar pe DE 581, un r ...

Meteo 27 februarie 2025

Joi, 27 Februarie 2025 00:00 | Publicat în UTILE

Astăzi, cerul va fi înnorat. Temperatura aerului va atinge valoarea maximă de 7 grade Celsius, iar pe timpul nopții minima va coborî până la circa -2 grade Celsius. Sunt șanse de ploaie uşoară şi ceaţă, în anumite intervale orare. Vântul va atinge o viteză de până la 26 kilometri pe oră, în rafale. Presiunea atmosferică va oscila în jurul valorii de 760 mm coloană de mercur, iar umiditatea relativă va ajunge temporar la 99 la sută. ...

Întoarcerea lui ISU din Arafet

Joi, 27 Februarie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cunoscut și sub numele de profet mincinos de ISU din Arafet, a revenit la programul de alarmare, atenționare și înspăimântare a populației majoritare, cu ajutorul sirenelor. Programul a primit și un nume: "Sirenele de miercuri". Ocazie cu care unul dintre cei mai populari medici de scufiță de la Obregia a dezmințit informația conform căreia Raed Arafat ar fi trecut pe la cabinetul său. * Zgomotul matinal provocat de sirenele de alarma ...
Cum alegi bluza și tricoul ideale pentru ciclism pentru sezonul de primăvară-vară
Cum alegi bluza și tricoul ideale pentru ciclism pentru sezonul de primăvară-vară   Cum alegi bluza și tricoul ideale pentru ciclism pentru sezonul de primăvară-vară Ah, primăvara! Vremea perfectă pentru a scoate bicicleta la plimbare, să simți vântul cald pe față și să explorezi noi trasee. Însă, pentru a te bucura la maximum de fiecare ieșire, ai nevoie de echipamentul potrivit. Și nu, nu trebuie să fii un ciclist profesionist pentru a înțelege cât de mult conteaz ...

Concert extraordinar al Corului Madrigal, transmis în direct

Miercuri, 26 Februarie 2025 20:30 | Publicat în TV MANIA

* Centenar. Concertul extraordinar al Corului Madrigal, susținut la împlinirea a 100 de ani de la nașterea fondatorului său, dirijorul Marin Constantin, va fi transmis de la Senatul României, în direct, joi, 27 februarie, de la ora 19,00, de către postul cultural al Televiziunii Naționale - TVR Cultural. „Corul Madrigal a fost și este un reper de marcă al artei corale, născut dintr-o dorință acerbă, o idee transformatoare și dintr-un vis al unui vizionar, dirijorul Marin Const ...
Treptele discordiei. O familie rămâne fără acces pentru tatăl cu handicap
O situaţie care dăinuie de ceva vreme în Galaţi ne-a fost readusă recent în atenţie de o familie care se luptă să-i asigure tatălui, persoană cu handicap, o calitate cât mai bună a vieţii. Supăraţi că şi-au amenajat o ieşire din balcon în grădina blocului, vecinii i-au reclamat, se pare, la poliţie. Ion Maimascu are 84 de ani şi este încadrat în grad de handicap grav, permanent, cu însoţitor, suferind de Alzheimer şi Parkinson. Fiica sa, Cristina, care îl îngrijeş ...

Peste un an, euro ar putea ajunge la 5,16 lei

Miercuri, 26 Februarie 2025 19:30 | Publicat în ECONOMIE

Sondajul CFA România realizat luna aceasta arată o creștere a indicatorului de încredere macroeconomică de la 38,1 la 40,4 puncte. Afirmația recentă a guvernatorului BNR, conform căreia nu ştie ce se va întâmpla cu cursul valutar în perioada următoare, dar, pe măsură ce tensiunea politică internă se diminuează şi lucrurile încep să intre în normal, atunci va fi dată mai multă flexibilitate cursului valutar, a ridicat așteptările analiștilor în ceea ce privește nivel ...
Pe 13 februarie, magistrații Curții de Apel Galați au dat verdictul final în dosarul în care Doru Adrian Nica, fost șef al Serviciului Marketing-Editură din cadrul Centrului Cultural "Dunărea de Jos", a fost judecat pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului. Condamnat cu executare, inculpatul a atacat sentința Judecătoriei, la fel ca și rudele victimei, total nemulțumite și de pedeapsa aplicată șoferului, și de despăgubirile acordate. 9 octombrie 2023 a ...

Ce trebuie să știi despre serviciul de închiriere stivuitoare

Miercuri, 26 Februarie 2025 18:55 | Publicat în UTILE

Ce trebuie să știi despre serviciul de închiriere stivuitoare
Ce trebuie să știi despre serviciul de închiriere stivuitoare Ce trebuie să știi despre serviciul de închiriere stivuitoare În lumea logisticii, eficiența și flexibilitatea sunt fundamentale pentru succesul afacerii. Închirierea stivuitoarelor reprezintă o soluție inteligentă atunci când ai nevoie de echipamente suplimentare fără a bloca resurse financiare semnificative. Această opțiune îți oferă libertatea de a adapta flota în funcție de cerințele sezoniere, evitând i ...
Pagina 509 din 18220