A murit electrocutat în zona serelor de la Matca

Duminică, 23 Martie 2025 13:00 | Publicat în Regional
Moartea tragică a unui tânăr de 33 de ani din județul Galați a zguduit liniștea weekendului locuitorilor comunei gălățene Matca. Bărbatul a fost găsit fără suflare sâmbătă seara în locuința sa din Matca, în zona serelor. Se pare că acesta s-ar fi electrocutat la centrala din propria gospodărie. Deși la fața locului a fost chemat de urgență un echipaj al Serviciului de Ambulanță, cadrele medicale nu au mai putut decât să declare decesul bărbatului de 33 de ani. Poli ...

Remember. Lys Assia, prima câştigătoare a Eurovisionului

Luni, 24 Martie 2025 10:30 | Publicat în MAGAZIN
Elvețianca Lys Assia (Rosa Mina Schärer) s-a născut pe 3 martie 1924, la Rupperswil. A fost prima câștigătoare a concursului Eurovision, organizat la Lugano, în 1956. Lys Assia este singura concurentă elvețiană care a câștigat vreodată Eurovision, întrucât cealaltă câștigătoare din Elveția, Céline Dion, este franco-canadiană. Și-a început cariera de artistă ca dansatoare, înainte de a se dedica cântatului, în 1940. După ce s-a calificat la preselecția națională ...

Oameni de seamă. Dimitrie Cuclin, academicianul uitat

Luni, 24 Martie 2025 08:30 | Publicat în MAGAZIN
Dimitrie Cuclin, compozitor, muzicolog, filosof, scriitor și traducător, s-a născut pe 24 martie 1885, la Galați, în familia unui profesor de muzicǎ, care i-a oferit primele noțiuni teoretice. După școala primară, a urmat cele șapte clase ale Liceului “Vasile Alecsandri”, din perioada căruia datează primele sale încercări (drama “Ad majorem feminae gloriam”). Una dintre aceste compoziții, un menuet pentru cvartet de coarde, trimisă lui Dumitru Kiriac Georgescu, l-a dete ...

Filmul zilei la tv: Surogate

Luni, 24 Martie 2025 11:30 | Publicat în UTILE
Pro Cinema, ora 20,30SUA, 2009, acţiune, SF, thriller Cu: Bruce Willis, Radha Mitchell, Rosamund Pike Titlul original: Surrogates În viitor, ființele umane trăiesc izolate, folosind roboți înlocuitori (surogatele din titlu), cu un aspect asemănător, dar îmbunătățit în comparație cu originalul uman, pentru activitățile sociale. Când roboții încep să fie distruși printr-o metodă care duce și la uciderea "operatorului" uman, un detectiv (Willis) ajunge să descopere o adev ...
Expoziţii Muzeul de Artă Vizuală - Expoziţia "Salonul anual al filialei UAPR Galaţi 2024" - in memoriam Silviu Catargiu.Sala "Nicolae Mantu" a Galeriilor de Artă - Expoziția "Eterogen 5", care reunește creațiile membrilor grupului "Eterogen": Bogdan Mosorescu, Daniel-Mihai Nistor, Ciprian Petre, Cristian Radu, Dennis Teodorescu, Traian Tsamuris și artistul invitat Tudor Șerban.Casa Artelor - Expoziţia "Şoaptele portretelor", a artistului fotograf Teodora Codreanu.Muzeul de Isto ...

S-a întâmplat pe 24 martie

Luni, 24 Martie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
1879 - Se naşte I. GR. PERIEŢEANU (m. 1959), poet, traducător. 1882 - Medicul şi microbiologul german Robert Koch a anunţat descoperirea bacilului tuberculozei.1884 - Se naşte PETER JOSEPH WILLIAM DEBYE (m. 1966), fizician, chimist olandez, laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie (1936).1905 - Încetează din viaţă JULES VERNE (n. 1828), scriitor francez.1911 - Încetează din viaţă NICOLAE DENSUŞIANU (n. 1846), istoric, folclorist, membru corespondent al Academiei Române.1917 - ...

Medic de familie: „Nu pot să consult grăbit”

Duminică, 23 Martie 2025 19:30 | Publicat în TV MANIA
* Doctor la ţară. „Nu pot să consult grăbit. Pacientul vrea să vorbească, cere să fie ascultat, să fii mai atent cu el. Colegii mei spun că am succes la pacienţii în vârstă. Mă apropii repede de ei. Pur şi simplu am sentimentul ăla că vorbesc cu mama sau cu bunica. Unii mă consideră ca pe fiul lor. La țară, oamenii au nevoie de iubire și de respect”, mărturisea, în emisiunea „Brilliant”, de la TVR Info, medicul Tageldin Hisham. A venit în România din Sudan, acum ...

Handbalistele junioare, calificate la turneul semifinal

Luni, 24 Martie 2025 09:30 | Publicat în SPORT
HANDBAL. Echipele de handbal junioare I au participat la turneul semifinal al Campionatului Naţional. Junioarele de la CSM Galaţi au jucat în turneul de la Plopeni, înregistrând rezultatele: 41-30 cu LPS Brăila, 24-28 cu CSM Bucureşti şi 34-24 cu CSS1 Constanţa. Echipa noastră s-a clasat pe locul 2 şi va participa la turneul semifinal II - Valoare. RUGBY. Echipele de juniori participante în Campionatul Național de rugby în 7 au disputat deja meciurile a două etape (se joacă sub ...

CSM Arcada, victorie la Baia Mare

Duminică, 23 Martie 2025 16:50 | Publicat în SPORT
Meciul al doilea pentru turneul locurilor 5-8, disputat sâmbătă, la Baia Mare,s-a încheiat cu un scor favorabil pentru echipa gălățeană: Știința Explorări – CSM Arcada 0-3 (20-25, 23-25, 18-25). Echipa aliniată: Constantin, Rață, Butnaru, Aldea, Marshall, Kavogo, Cristudor. Au mai intrat: Freimanis, Bakonji, Bala. După ce a reușit două victorii cu echipa din Baia Mare, CSM Arcada va avea de jucat pentru locurile 5-6 cu Steaua București (care a trecut de Rapid). Primul meci, l ...

România, cu șanse diminuate pentru Cupa Mondială

Duminică, 23 Martie 2025 17:30 | Publicat în SPORT
Startul campaniei de calificare la Cupa Mondială a fost cum nu se putea mai rău pentru naționala României. Formația condusă de Mircea Lucescu a cedat, vineri seară, în prima etapă a calificărilor, scor 0-1, cu Bosnia, chiar la București. Acest eșec îngreunează cu mult misiunea de calificare la turneul final american de la anul, mai ales că Bosnia este una dintre contracandidatele reale ale tricolorilor din Grupa F, alături de Austria (cap de serie). În celălalt meci al grupei s ...
Pagina 225 din 2514