mi-i dor de MAMA cum nu mi-a mai fost, ori cum mi-a fost din/totdeauna, poate-i mai bine să-nvăţ moartea pe de rost şi să mă duc plângând, să-i spun şi TATEI că ŢĂRNA lor CURATĂ a rămas ACOLO, pe un DEAL şi pe o VALE, într-un CĂTUN tăcut şi într-un CEAS încremenit în LUTURI CATEDRALE – mi-i dor de AMÂNDOI, în fiecare TRECUT PREZENT AL CLIPEI VIITOARE   mi-i dor de CEI care m-au dat la DRUM, care mi-au zis că moartea NU EXISTĂ, că-i doar un trist ATUNCI ajuns ACUM ...
Te rog să-mi aduci o scrisoare acum,/ de-acolo, de-atuncea, de când mă jucam cu şotronul pe drum,/ cu zmeul şi crucea!!!   Te rog să-mi aduci o scrisoare, te rog,/ de-atunci, de la MAMA, să văd cât mai am şi mai dau (ne)noroc,/ şi poate-mi iau sama ce mult am pierdut prin plecare aici,/ n-acest strâmb departe, în care nu-s greieri, nu-s nici licurici,/ iar viile-s moarte şi viii sunt morţi – şi toţi parcă sunt daţi/ să sfarme pământul, să zvârle-n uitare şi MAME și T ...
Motto: „şi vine cerşetorul de fântâni:/ daţi-mi, vă rog, şi mie, o fântână, să beau puţin şi să mă spăl pe mâni/ – vin de departe, tocmai de la stână!!! am un izvor în buzunarul stâng/ – vi-l las oricând, să nu vă fie sete – mi-i sete, însă pot să vă mai ning/ cu MIORIŢA – Opere Secrete!!! vă las un fluier ostenit de dor,/ mă duc departe, ca să dau la câni – ca un lipan mă pregătesc să mor/ – şi pleacă cerşetorul de fântâni”!!!      ...
dacă nu mai vine toamna,/ am s-o strig şi am s-o caut în adâncul unei lacrimi/ din mâhnirea unui flaut !!! a venit întotdeauna/ şi a stat cât stă o toamnă, m-a-nvăţat cum cade frunza/ şi plecarea ce înseamnă !!! m-anvăţat cum bate vântul/ printre păsări călătoare, cum începe-ndepărtarea/ şi tăcerea ta cum doare !!! m-a-nvăţat despre vecia/ aşteptării într-o gară, unde nu mai vine trenul/ nici măcar ultima oară !!! dacă nu mai vine toamna,/ am să-mi iau crucea- ...
te-am căutat cu Carul Mare,/ dar tu fugeai cu Carul Mic – erai frumoasă şi răbdare/ – eu te strigam, şi te mai strig!!! doamne, şi ce îndepărtare,/ ce cai pursânge, şi ce roţi mai mari decât la carul mare/ te ajutau să fugi de toţi!!! ce mici erau roţile mele/ – mai mici decât la carul mic – nicicând să nu te pot ajunge,/ să fiu nimic supra nimic!!! şi, dacă nu va fi să fie/ tot ce mă bântuie prin gând, în carul meu pun păpădie/ şi umblu singur pe pământ! ...
cuvântul a venit cu vântul/ şi s-a oprit pentru hodină în lutul meu fără suflare,/ fără ferestre, fără frică – apoi – în jurul lui, cu grijă,/ cu drag şi lacrimi şi lumină – maica mi-a dat viu, chip şi nume/ – să văd, s-aud, să ştiu ce strigă şi să pricep că-n astă viaţă/ sunt rodul ei până la moarte, că până când şi până unde/ nu-i nici aproape, nici departe   din când în când, din unde-n unde,/ din dor în dor, din frică-n frică – sunt ...
naiv...am intrat în oglindă, demult/ – era lună nouă şi numai tăcere, morminte şi cruci/ şi greieri şi rouă şi-o presură-n zbor – poate ultimul zbor/ spre locuri mai calde – şi eu întrebându-mă unde or fi/ rămas celelalte!!!   am stat...şi am stat năucit şi stingher/ – era lună plină şi numai găteală de nuntă şi dor.../ şi-o tristă lumină pe deal şi pe vale şi-n suflet şi-n gând/ şi-n visuri şi-n toate acestea şi-acelea ce-au vrut loc de veci/ în s ...
alb orbitor înmărmurit în vreme,/ albă orbire mărmurită-n timp – unul şi una gata să mă cheme/ la dansul cel din urmă, fără nimb   gata să-mi (s)pună ultima-ntrebare/ şi să mă-nveţe starea de nimic – un fel de ne/văzută contra/stare/ scumpă la cald şi ieftină la frig   şi gata să-mi arate cât de mare-i/ deşertăciunea cestui alb tăcut şi-nveşnicit cu sufletul vioarei/ în dansul ultim chiar de la-nceput   ce frumuseţe singură şi lungă/ până la capăt ...
Şi uită-te n-urmă ş-aşteaptă şi taci:/ sunt umbrele noastre uscate şi goale, amare şi reci/ de-atâtea dezastre! Sunt zilele tale rămase pe drum,/ cu zilele mele murdare, curate, mai scurte, mai lungi,/ uşoare sau grele! Sunt nopţile mele cu suflet adânc/ şi linişte naltă cât nopţile tale, în care a fost/ să fim laolaltă! Şi uită-te n-urmă: acolo mai sunt/ icoanele noastre rămase-n fântâna din care-am băut/ globule albastre! Şi unde-am văzut ce frumoasă erai – ...
te mai aştept şi te mai strig şi te mai ştiu într-un aproape-ncă departe de pustiu, încă te văd cum vii sub măr,/ să (re)muşcăm într-adevăr şi să murim...cât încă nu e prea târziu!   cred că aşa-i cel mai frumos, cel mai curat – cum spune şarpele-nţelept şi blestemat, cum se aude din adânc:/ tu să nu plângi, eu să nu plâng, nimic n-ar fi, dacă n-ar fi nici un păcat!   tu vezi ce vis? tu vezi ce gând ispititor creşte-n grădina celor care (nu) mai mor decâ ...
Pagina 4 din 273