Ori cineva îl sfătuieşte prost pe premier, iar acel cineva probabil e ministrul Educaţiei însuşi, ori Ilie Bolojan ştie că minte, iar asta e chiar grav... Eu sunt prima care spun că sunt în sistemul educativ multe persoane care nu ar trebui să fie acolo, dar, în acelaşi timp, sunt şi mulţi oameni dedicaţi, învăţaţi, empatici, OAMENI BUNI, care nu merită să li se facă viaţa un calvar şi să se mai şi mintă despre asta.
Mama mea, profesoară, care a plecat dintre noi acum aproape 10 ani, nu avea decât vreo doi ani de pensie mizeră la activ, tocmai fiindcă Boc le tăiase bugetarilor 25 la sută din salarii. Legea pensiilor calcula atunci suma doar pornind de la ultimii cinci ani cotizaţi, aşa că cei 25 la sută în minus au săpat mult în suma şi aşa foarte mică din care dascălii se presupunea că trebuie să trăiască demn, după 40 de ani de chinuit creierii cu generaţii întregi de copii. Profesorii, sătui să fie ciuca bătăilor, au făcut greve, pe urmă s-au dus în instanţă şi şi-au recâştigat drepturile. Atenţie, însă! Nu au primit toţi banii furaţi grămadă, ci în rate, ca să zic aşa, iar pentru unii dintre ei banii au venit după ce deja nu mai erau în viaţă. Prea puţin şi prea târziu.
Să vii acum, ca premier, şi să minţi că s-au tăiat normele didactice şi acum se măresc la loc, mi se pare cinic. Ca să nu mai vorbim de povestea că Educaţia face găuri în buget, când se ştie clar că, anual, din 2011 încoace, se taie câte jumătate din cei 6 la sută din PIB pe care sectorul ar trebui să îi primească, potrivit legii făcute tot de politicieni. Pe principiul "Divide et impera", se învrăjbesc acum părinţii contra profesorilor, iar cei care vor pierde sunt, evident, copiii. Este clar pentru oricine are copii de şcoală că, de 10-15 ani încoace, aceste două categorii au acoperit găurile dintr-un sistem educativ sărăcit şi lăsat în urmă.
Degeaba investesc autorităţile locale în renovări de şcoli şi în dotări, dacă dascălilor li se tot promit chestiuni care nu se rezolvă niciodată, iar, între timp, sunt obligaţi să se descurce din propriul buzunar sau să le ceară părinţilor. Şi da, profesorii au cerut constant şi modificarea programelor învechite, şi discernământ în realizarea manualelor şi flexibilitate în alegerea materiilor opţionale. Părinţii, cealaltă categorie de susţinători financiari ai sistemului, care, în principiu, nu sunt obligaţi să dea bani la şcoli, în realitate s-au constituit în asociaţii şi dotează clasele copiilor lor, cumpără imprimante şi consumabile, scaune, catedre, perdele şi aparate de aer condiţionat, ce mai, de toate.
În aceste condiţii, ce se întâmplă acum este jignitor. Pentru profesori, elevi, studenţi şi pentru noi toţi. O naţie fără educaţie nu are viitor. Poate se aude şi la Palatul Victoria.