Ori la bal, ori la spital

Ori la bal, ori la spital
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

*Ovidiu, băiatul din Oneşti care credea, până deunăzi, că a avut o relaţie lungă cu o fată (1 an), deşi nu a ţinut-o de mână şi nici nu a sărutat-o, a ajuns cu mama lui şi fetele de la „Mă însoară mama” în Cipru. Pentru că aşa e formatul, cei patru au ajuns direct la o tavernă unde, ce să vezi, echilibristica era punctul forte. Mai exact, un ospătar dansa de nu mai putea cu vreo 5 pahare ţinute în echilibru perfect pe creştetul capului. Ba chiar a încercat şi Ovidiu, numai că s-a bucurat degeaba. Deşi tânărul credea că ţine pe cap cinci pahare, ţinea, de fapt, un pahar şi vreo patru suporturi de pahar.

*Mai ghinioniste au fost fetele, care au adus mult belşug în familie. Pe rând, acestea au scăpat de pe cap şi au spart paharele. Chiar, oare au fost puşi cei de la ProTV să plătească şi paharele sau doar mâncarea? „Mi-a alunecat pe păr, că altfel am forma capului bună”, a zis, ţanţoşă, una dintre fete. Eh, după câteva pahare de tequila, şi eu mă cred balerin, dar realitatea e complet diferită.

* Episodul de luni a adus şi o premieră. Toţi băieţii înscrişi au rămas cu câte două fete, ceea ce mă face să cred că în maxim două săptămâni se termină emisiunea. Şi aşa nu mai au rating, că i-au mutat de la 20,30 la 22,45.

Citit 1920 ori Ultima modificare Marți, 24 Aprilie 2018 20:27

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.