Eşti de acord ca Gigel şi Dorel să se...?

Eşti de acord ca Gigel şi Dorel să se...?
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* N-a mai rămas mult şi românii vor fi chemaţi la urne, ca să voteze în cadrul referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Fâs! Adică vor fi chemaţi să bifeze fie căsuţa cu DA, fie pe cea cu NU, după ce vor citi o întrebare pe care încă nu o ştim. Totul pentru ca în Constituţie să scrie clar că familia este musai formată din uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. Că până acum, doamne fereşte, erau numai LGBT-işti din ăştia prin familii.

* Partea proastă a referendumului este că ne costă destul de mult, iar gurile rele, care nu au încredere în conducătorul cu mustaţă al partidului, spun că mai bine se făcea un spital sau, de ce nu, încă vreo 500 de metri de autostradă din banii ăştia. Dar nu, e mai important să stabilim ceva ce oricum ştim cu toţii.

* Apropo, dacă trece treaba asta, se bagă în constituţie şi treaba aia cu 300 de parlamentari şi parlament unicameral? Întreb pentru un prieten! Tot cu mustaţă!

Citit 1205 ori Ultima modificare Vineri, 14 Septembrie 2018 16:32

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.