Atenţie, se paraşutează vaci!

Atenţie, se paraşutează vaci!
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

*Ştirea sfârşitului de săptămână vine din Hunedoara, unde un indicator rutier le-a dat mari bătăi de cap şoferilor. Astfel, deasupra unei vaci a fost desenată o parapantă, motiv numai bun pentru ai noştri să creadă că e locul în care din avioane se paraşutează bovine. Că doar aşa e la noi. Unde nu plouă cu bani, plouă cu vaci!

*Poliţia a făcut repede lumină şi a spus că la mijloc e o mână criminală, menită să facă miştouri pe seama şoferilor. Aşa că i-au pus pe cei de la drumuri să şteargă repede desenul de pe indicator. Oricum, talentat desenatorul. Apropo, cu ce credeţi că au şters? Cu vopsea sau cu diluant?

*Cert e că în ţara în care politicienii străini reuşesc să se exprime mai bine în limba română decât ai noştri, astfel de indicatoare nu ar trebui să ne mire. Ele sunt cam singura formă de eliberare rămasă. Umorul! Că dacă n-am râde, ar fi de plâns. Nu de alta, dar la ce drumuri avem, până şi vacile aleg mai degrabă să se paraşuteze pe imaş, decât să meargă până acolo!

Citit 1534 ori Ultima modificare Duminică, 13 Ianuarie 2019 19:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.