Să vedem, în primul rând, care este sensul acestei expresii. Dicţionarul ne spune că o „braşoavă” este o minciună, o vorbă lipsită de temei sau o palavră, adică o afirmaţie neadevărată. Printre sinonimele braşoavei se numără, conform dicţionarului, cuvinte ca: invenţie, născoceală, plăsmuire, poveste, balivernă sau scorneală. În consecinţă, „a spune braşoave” înseamnă pur şi simplu „a minţi” sau „a spune minciuni”.
Sensul de astăzi al expresiei s-a îndepărtat totuşi destul de mult de sensul iniţial. Dacă astăzi braşoava este o afirmaţie opusă adevărului, adică un neadevăr sau o minciună, la început ea a însemnat o exagerare a adevărului, o lăudare excesivă a unui anumit lucru, o prezentare a lui în culori mai frumoase decât s-ar fi cuvenit.
Şi totuşi, de ce braşoave? De ce nu suceve, reşiţe, mangalii sau mediaşuri? Explicaţia e simplă şi se leagă, bineînţeles, de oraşul Braşov. Mai precis, de importanţa comercială pe care o are acest oraş încă din perioada medievală, când denumirea lui germană era Kronstadt („oraşul coroanei”). E interesant de ştiut că Braşovul primeşte, încă din anul 1364, aşa-numitul „drept de târg”, ceea ce înseamnă dreptul de-a organiza două târguri pe an, la care vin peste 300.000 de oameni. Optzeci de ani mai târziu, în 1424, blănarii întocmesc primul statut al unei bresle. Apropo de bresle, numite şi ghilde, ele erau „asociaţii de meşteşugari din aceeaşi branşă, create pentru apărarea unor interese comune”. În Braşovul anului 1798, de exemplu, existau 43 de bresle, din care făceau parte 1227 de meşteri blănari, cizmari, curelari, fierari, aurari, tăbăcari, olari, pălărieri, franzelari, lăcătuşi, ţesători etc.
Dat fiind că devenise un centru comercial de anvergură, Braşovul se însufleţea cu precădere în zilele de târg. Atunci pieţele se umpleau de glasurile negustorilor din oraş, dar şi de ale celor veniţi din alte locuri, care îşi strigau mărfurile cu voce tare şi aveau grijă să le prezinte drept cele mai bune lucruri din câte se află. Această tehnică de lăudare zgomotoasă şi repetată a mărfurilor scoase pe tarabă atrăgea mulţi clienţi curioşi şi chiar dornici să cumpere. Unii se lăsau convinşi mai uşor, alţii mai greu. Cert este însă că, până la urmă, munca de convingere pe care o desfăşurau negustorii avea succes. Marfa era vândută mai rapid decât cea a negustorilor mai discreţi sau mai puţin vocali, iar cine vindea repede nu numai că se îmbogăţea pe măsură, ci îşi şi asigura un prestigiu de bun producător.
Cu vremea, a ajuns să se spună despre negustorii care, cu o expresie contemporană, îşi făceau o reclamă agresivă că „spun braşoave” sau „înfloresc realitatea”, asta însemnând că îşi lăudau mărfurile mai mult decât era cazul. Afirmaţia era valabilă, ne spune profesorul de istorie Irina Duduian, citat de ziarul „Adevărul” într-un articol apărut în 2015 sub semnătura Simonei Suciu, în primul rând pentru bijutierii braşoveni. Aceştia se pricepeau să folosească materiale fără valoare şi să le transforme în bijuterii care le imitau foarte bine pe cele scumpe, pe care oamenii de rând nu şi le permiteau. Reclama fiind încă de pe atunci sufletul comerţului, felul cum îşi prezentau bijutierii produsele, adică „spusul braşoavelor”, le aducea o mulţime de cumpărători, mai cu seamă că preţurile nu erau foarte mari. Dintr-o formă de snobism tipică vremii, cumpărătorii erau dispuşi să plătească pentru a purta podoabe care imitau creaţiile de mare artă şi pentru a se făli cu ele în faţa cunoscuţilor.
„A spune braşoave”, care, cum ziceam, înseamnă „a spune minciuni” are o serie de expresii sinonime, în care apare cuvântul „gogoşi”: „a turna gogoşi”, „a vinde gogoşi” sau „a înşira la gogoşi”. Sensul acestor expresii este acelaşi: a prezenta o minciună pe post de adevăr, a o aduce la masa vieţii şi a-i îmbia pe naivi să se înfrupte din ea. Bineînţeles, nu trebuie să fii din Braşov ca să spui braşoave. O poţi face la fel de bine la Reghin, Buziaş, Gura Humorului sau Bucureşti.
Sursa: Radu Paraschivescu - "Pastila de Limbă"
