”Nu ne mai gândim la profit, ci la supravieţuire”

”Nu ne mai gândim la profit, ci la supravieţuire”
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Confesiuni. „Denisa Nechifor îşi creşte fetiţa on-line după ce a fost nevoită să intre în izolare. Cât de greu este să fii mamă pe internet”, aşa începea ştirea Antenei Stars care m-a făcut să ciulesc urechile. Ei bine, lucrurile nu stăteau chiar aşa, Denisa Nechifor încheiase perioada de izolare, în care a fost nevoită să intre la întoarcerea din vacanţă, şi se afla acasă, alături de mama şi de fetiţa ei. Ba mai mult, cele trei aşteptau cu nerăbdare să se răcească o cremă de zahăr ars, ca să guste din ea. „Trebuie să ne adaptăm şi nu îmi fac multe griji. Eu cred că avem foarte multe lucruri de făcut şi acasă. Ne tot plângeam că nu avem timp de stat cu copiii, nu avem timp de avut grijă de casă. Ia, poftim, că avem tot timpul din lume!”, a spus Denisa.

Aceasta a vorbit şi despre afacerea ei cu bijuterii, desfăşurată acum on-line. „În această perioadă, am lăsat foarte mult din preţuri. Şi eu fac discounturi de până la 50 la sută, dacă trebuie. Toţi oamenii de business care-şi permit aceste obiecte nu se mai gândesc acum la un foarte mare profit, ci la faptul că trebuie să supravieţuim. Că oamenii pe care îi avem angajaţi trebuie să fie bine, trebuie să fie plătiţi”, a spus Denisa.

Citit 1633 ori Ultima modificare Miercuri, 08 Aprilie 2020 20:01

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.