Când copiii îşi cântă suferinţa provocată de părinţi

Când copiii îşi cântă suferinţa provocată de părinţi
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Alinare. „Mamă-mi pare rău,/ da’ mi-e din ce în ce mai frică/ să nu ajung ca tine/ ziua cu alcoolul sticlă/ Spune-mi tată,/ tu ce ţi-ai dorit să fiu/ un om fără lumină ce trăieşte în trecut?/ Şi mă doare tată,/ că te strig şi nu m-auzi/ din cauza ta mi-am pus pe inimă scut”… răsuna, pe scena „Românii au talent”, copila care venise pentru a glas suferinţei tuturor copiilor cu părinţi divorţaţi.

„După ce au divorţat părinţii mei, mă închideam în cameră şi scriam. Mă simţeam renegată, singură. Relaţia dintre mine şi maică-mea se stricase înainte să divorţeze, pentru că luase un viciu, alcoolul, şi nu o mai recunoşteam. Ştiam că e maică-mea, dar nu-mi venea să cred că e maică-mea”, mărturisea fata, în culisele emisiunii de la Pro Tv. Chiar dacă vocea şi emoţiile nu o prea ajutau, versurile ei te frigeau la suflet.

„80 la sută dintre copii cântă aşa. E o poveste pe care o tot auzim, legată de dramele copiilor din ziua de azi”, a constatat, cu tristeţe, juriul. Care nu i-a putut spune decât să continue să compună şi să nu o ia, vreodată, pe calea părinţilor ei. Oare suferinţa copilei va ajunge vreodată la inima şi mintea părinţilor ei? Şi îi va trezi la realitate înainte de a fi prea târziu?

Citit 1660 ori Ultima modificare Luni, 11 Mai 2020 22:03

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.