Peţitor pentru al şaselea ”Burlac”

Peţitor pentru al şaselea ”Burlac”
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Promisiuni. „Până în secunda asta, am năşit câteva familii, am şi botezat mulţi copii, deci sunt un naş expert. Dar pe lângă asta, în tinereţe mi-am bătut foarte mult capul cu a combina oameni, am vreo patru-cinci cupluri căsătorite din mâna mea”, mărturisea, într-un interviu, Răzvan Fodor, prezentatorul celui de-al șaselea sezon al emisiunii „Burlacul”, pe care Antena 1 o tot anunţă.

Familist convins, Fodor recunoaşte că a fost unul dintre burlacii de top, şi, cu toate că era măgulitor, nu era tocmai ceea ce îşi dorea: „Aş fi vrut să termine perioada aia cât mai repede, dar aşa m-a dus viaţa. Până la 33 de ani, da, am fost burlac. Nu mă simţeam foarte bine în pielea aia. Eu îmi doream familie”, spune acum, după zece ani de căsnicie şi de relaţie.

Despre viitorul "Burlac" nu are decât vorbe bune: cică e sănătos la cap şi chiar îşi doreşte să cunoască o fată şi să se însoare, pentru că vrea tare mult o familie. Iar Fodor se poate implica în emisiune, să-l tragă de mânecă, să-l ghideze. „Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ține cont și trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba”, a spus Răzvan Fodor.

Daţi-mi voie să fiu sceptică. Burlacii anteriori, la fel ca burlăciţele, nu şi-au dorit decât faimă. Greu de crezut că se va schimba tradiţia tocmai acum.

Citit 1471 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iulie 2020 00:06

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.