Politica omoară și fairplay-ul

Politica omoară și fairplay-ul
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Sportul și politica. Nici nu a început campania electorală că au și apărut problemele. Unii acuză că au primit amenințări cu moartea, alții că au fost loviți sau că li s-au distrus panourile electorale. Lucruri pe care, deși obișnuite în campanile electorale de la noi, am sperat să nu le mai vedem în această campanie. De ce? Pentru că mai toți candidații și-au făcut echipe de consilieri, mulți dintre candidați provenind din lumea sportului. Anghel Iordănescu, Dorinel Munteanu, Cătălin Moroșanu, Cornel Dinu sau Elisabeta Lipă sunt doar câteva dintre numele care se regăsesc pe listele electorale. Sportul și politica nu se prea pupă, dar, cu așa nume pe liste, fair-play-ul ar trebui să fie cuvântul de ordine în campanie. Asta dacă cei care au ales să atragă votați folosindu-se de numele sportivilor care au făcut performanță, fiecare în domeniul lui, ar ar dori să învețe și să pună în aplicare fair-play-ul de care aceştia au dat dovadă în cariera pe care au avut-o. Sau până și sportivii au uitat de fair-play atunci când și-au dat acordul să intre în politică?

Citit 1491 ori Ultima modificare Miercuri, 19 August 2020 18:13

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.