Supravieţuitori la "Chefi la cuţite"
Foto: Antena 1

Supravieţuitori la "Chefi la cuţite"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

* Vânători de celebritate. "M-am dus să muncesc, pentru că mi-am dorit nişte lucruri pe care mama n-a putut să mi le ofere. Dacă vă vine să credeţi, am început să muncesc pentru un telefon. În timp ce prietenii mei mergeau la club şi se distrau, eu eram ajutor de barman, la vârsta de 17 ani. Chiar dacă mama prefera să mi dea bani decât să mă vadă în spatele unui bar, ulterior a văzut cum am evoluat", mărturisea Blvckmatias, concurent la "Chefi la cuţite". Tânărul nu venise de capul lui, ci însoţit de "tovarăşii" lui, Alex Velea şi Zanni. Da, pare că anteniştii au făcut un parteneriat cu Kanal D, ca să-i mai poată aduce în platou şi pe câţiva dintre "faimoşii" din jungla dominicană. După Jador şi mama lui, care au gătit acum câteva săptămâni la "Chefi la cuţite", iată-l acum pe Zanni. "Ţi-ai adus pilele aici?", l-au întrebat chefii. "Am fost ca o familie!", a încercat să riposteze Zanidache, dar chef Florin Dumitrescu i-a retezat avântul resentimentelor: "Cel mai bun lucru care ţi s-a întâmplat a fost că ai ajuns în echipă, indiferent de echipă!". Adevărul este că fără celebritatea asigurată de show-ul culinar al Antenei 1, probabil că Zanni ar fi ajuns cel mult în echipa "Războinicilor". În fond, nu contează ce ştii cu adevărat să faci, important este să arăţi pitoresc, să provoci controverse şi scandal!

Citit 1022 ori Ultima modificare Marți, 13 Aprilie 2021 22:23

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.