* Circ şi politică. "Diana Şoşoacă nu a părut incomodată de botniţă, deşi refuză mereu să poarte masca de protecţie, indiferent de cât de multe ori este apostrofată", au comentat maliţios jurnaliştii "Observator", la Antena 1, cu privire la apariţia senatoarei la şedinţa solemnă de luni, 6 decembrie 2021, din Parlamentul României. Probabil că numai la posturile cu desene animate nu a fost difuzată imaginea Dianei Şoşoacă, în port popular de sărbătoare, cu basma pe cap şi botniţă la gură, răcnind de la tribuna Parlamentului, la şedinţa de aniversare a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei. Da, o Constituţie care a făcut ca ea să ajungă acum în Parlament, să facă legi. Recunosc, am urmărit imaginile şi cu, şi fără sonor, şi m-am gândit că circ am mai avut în Casa Poporului! Dar nu la un asemenea nivel! Spectacole de circ au făcut, la vremea lor, şi dr. Nicolae Bacalbaşa, deputat ales de gălăţeni, şi Anca Constantinescu, zisă şi "Ciocu’ mic, acum noi suntem la putere", şi tribunul Corneliu Vadim Tudor! Dar comparativ cu manifestările şoşociste, Bacalbaşa sau Vadim par mici teribilişti nevinovaţi. Mă întreb cu groază ce urmează din 2024… Cu ce-om fi greşit noi să avem asemenea aleşi şi până unde va coborî derdeluşul pe care alunecăm fără oprire?
Parlamentul nostru, de la Bacalbaşa la Şoşoacă Scris de Anca Melinte

Etichetat cu
1 comentariu
-
postat de REPUBLICANULMiercuri, 08 Decembrie 2021 11:375.13.129.***SINCER,si simpaticul nostru concetatean facea circ,dar spre deosebire de cucoana asta vulgara cu pretentii de mare doamna a politicii romanesti,DOMNUL DOCTOR AVEA SI MULT SPIRIT,CHIAR DACA MAI SAREA CALUL,AVAND IN SPATE MII DE ORA DE LECTURA DE CALITATE! DESPRE aceasta CHIRITOAIE ce face circ ieftin si atat de vulgar si penibil in PARLAMENTUL TARII,ma abtin sa comentez mai mult,de teama de a nu-mi pierde cumpatul.....SANATATE SI NUMAI BINE LA TOATA LUMEA!AVETI CE ATI ALES ,STIMATI SI DRAGI ROMANI!06