desprind numai frumos din orişicând/ ş-apoi îl dau pe tot, la totdeauna -
nici nu mă tem şi nici nu-mi pare rău/ că iau din toate şi răstorn într-una
scot pur şi simplu din uitare, scot/ cu inima la cine mă aşteaptă
şi mă primeşte-n suflet şi în vis.../ şi mă ascunde-n lacrimă şi-n şoaptă
nimic mai cald şi blând nu poate fi/ decât chemarea clipei pentru care
culeg şi-mpart frumos, apoi mă pierd/ în fulgerarea ei mântuitoare
nimic mai trist şi mai scăldat în dor/ decât un ochi cu lacrimile goale
când l-a uitat amarul şi l-a plâns/ pe cel plecat n-adâncurile sale
desprind frumos, mai este... încă nu-i/ timpul şi vremea notelor de plată -
când, uneori, mai dau şi de urât,/ îl smulg pe tot... şi-l dau la niciodată.
