„Astăzi, iar/ La «Telejurnal»/ Astăzi, iar/ La «Telejurnal»/ Am văzut caşcaval!/ Mâine, iar/ La «Telejurnal»/ Am să văd caş-ca-val”, aşa începuse să-mi fredoneze mintea, la ceas târziu de seară de duminică, după anunţarea rezultatelor exit-poll la alegerile prezidenţiale din 4 mai 2025.
Pentru cei care s-au născut mai… târziu decât mine, precizez că este un cântec tare vioi al lui Alexandru Andrieş. Merită ascultat, pentru că începe fix cu melodia de generic de la „Telejurnal”, principalul grupaj informativ al zilei înainte de decembrie 1989.
De ce s-a apucat mintea mea să cânte cu „caşcavalul şi «Telejurnalul»”? Pentru că de fostul „Telejurnal” mi-a adus aminte apariţia pe ecran, înregistrată, a lui George Simion, candidatul AUR şi întâiul ales al votanţilor din 4 mai. Recunosc cinstit, ştiindu-l om de acţiune, m-aş fi aşteptat ca Simion să fie prezent în faţa partidului şi a susţinătorilor „live”, nu în variantă filmată şi înregistrată. „Hologramă” cum l-au numit unii jurnalişti din presa naţională.
Mie mi s-a părut că nu era nici Simion însuşi prea confortabil cu această postură, inspirată mai degrabă din modul de comunicare şi interacţiune al lui Călin Georgescu. O fi băut apă după dânsul? Pardon, informaţie!
Între noi fie vorba, parcă era mesajul prezidenţial transmis în noaptea de Anul Nou în vremuri de care nu vrem să ne amintim… unii dintre noi. În rest, toate bune şi la vară cald! Noi să fim sănătoşi, că belelele curg.