* Concerte. În seara Ajunului de Crăciun, „Steaua Nordului” ne va lumina inimile! Este darul muzical pe care ni-l oferă Paula Seling - un spectacol născut din iubire pentru tradiție și din dorința de redescoperi emoția pură a sărbătorilor, bucuria de a fi împreună. Spectacolul va fi difuzat în două părți, pe 24 și 25 decembrie, de la ora 18,20 la TVR 1 și de la 18,45 la TVR Internațional.
Și tot în seara de Ajun, de la de la ora 22,50, avem șansa de a urmări în premieră, la TVR 1, un spectacol maiestuos! În decorul cu totul special al uneia dintre cele mai cunoscute catedrale britanice - Durham - celebrul interpret şi compozitor Sting, împreună cu invitații săi, ne aduc în case melodii tradiționale de Crăciun. Unele sunt la fel de vechi precum catedrala! Cântece folclorice, sacre, seculare, clasice și câteva compoziții proprii.
Prima seară de Crăciun este dedicată unei legende a folclorului românesc! Joi, 25 decembrie, de la ora 21,00, ediția specială „Petrecere… cu cântec” marchează 60 de ani de carieră ai Irinei Loghin. Artista este sărbătorită alături de mari nume ale muzicii populare - Maria Dragomiroiu, Daniela Condurache și Gelu Voicu - dar și de tineri interpreți: Zorina Bălan, Oana Font și Ilie Caraș.
Sâmbătă, 27 decembrie, de la ora 16,00, TVR 2 difuzează Gala de Excelență „Artiști de Platină ai României!”, ediție în care este omagiată soprana Felicia Filip, alături de invitați de marcă ai scenei culturale românești!

