„Scos din sărite” cu Serghei

„Scos din sărite” cu Serghei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Umor. „Oameni dragi, e oficial! Începând din 4 aprilie, ne vedem la Digi24, în fiecare sâmbătă, de la ora 23,00, cu un late night de satiră politică despre vremurile pe care le trăim!”, a anunțat comediantul Serghei, pe pagina sa de Facebook.

Serghei e doar o poreclă devenită brand, numele din buletin este Florin, după cum aveam să aflu din matinalul DigiFM, cu Oana Zamfir și Vlad Craioveanu.

„Eu aș vrea să nu fac mișto de nimeni, dar dacă politicienii îmi dau atât de mult material, ce pot să fac?”, s-a „apărat” Serghei. A oferit și câteva nominalizări. Evident, favoritul este premierul Ilie Bolojan, care „a tăiat de peste tot, numai din propria (mono)sprânceană, nu. Ocazie cu care am aflat de ce nimeni nu l-a „pensat” până acum pe Bolojan: sprânceana este „trademark”. Brand, dacă vă sună mai clar. „Dacă am încerca cu toții în viață să muncim la visul nostru cum muncește George Simion la imaginea sa politică, am fi o lume mai bună!”, a lansat Serghei o glumă și către cealaltă extremă a eșichierului politic.

„Am pornit de la premisa că Digi24 are o audiență educată, care apreciază umorul politic de care avem atât de multă nevoie în ultima vreme. Pentru mine, televiziunea este un upgrade, o validare în plus a satirei pe care o propun urmăritorilor mei“, a declarat Serghei, pentru Digi 24. O voce distinctă în peisajul media, Serghei ne reamintește că viața bate gluma și că până și cele mai rigide subiecte pot fi explorate cu zâmbetul pe buze și cu o doză de optimism ironic.

Citit 266 ori Ultima modificare Miercuri, 01 Aprilie 2026 14:30

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro