Prostituţio in integrum şi Măru(n)ţii de Tv

Prostituţio in integrum şi Măru(n)ţii de Tv
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Ori sus, ori jos! „Auăleu, e-n chiloţei!?” - „Iaca fâs! Ce să-ţi zic? Bine că-i are şi pe ăştia!”, aşa se conversau dis-de-dimineaţă doi dintre neuronii mei care nu reuşeau să se pună de acord dacă matinala Roxana Vancea e aproape îmbrăcată sau aproape dezbrăcată. Cert este că fliu-fiu-ul roşu aprins care îi garnisea bustul generos şi se oprea deasupra chiloţilor de culoare neagră mă trimitea cu gândul la o vestimentaţie nostimă de budoar, cu eficienţă maximă la „impresionarea” iubitului. Nu-i bai, că şi luni Roxănica era la fel de „decoltată” inferior şi superior, de se întrebau pe rând tabloidele dacă şi-a uitat fusta acasă. Ieri dimineaţă, producătorii matinalului au decis însă că e suficient de frig cât să-i dea o fustă pe dânsa, o fi având şi ea dureri femeieşti, dar au plusat la decolteu: sânii Roxanei, sufocaţi într-un maiou urlau după o gură de aer, şi am o vagă bănuială că până la urmă tot şi-au scos „capul”, scăpând în libertate.

* Dileme rezolvate. În vreme ce pe mine mă chinuiau dilemele vestimentare ale vecinei, titularii dimineţilor anteniste, Răzvan şi Dani, aveau altă preocupare: „Întrebarea nu e de ce se prostituează Ioana Tufaru. Ci, cum?”. Ei bine, avea să le răspundă, cu detalii, vârf şi îndesat, colega lor, Simona Gherghe, cu acces direct la intimităţile fiicei Andei Călugăreanu, şi Dan Capatos, cu păcatele lui cu tot. Viaţa personală a celei rămase „să dea sama” în urma celebrilor ei părinţi se crăcăna (la propriu) pe canapeaua lui Măruţă, cu un picior la Antena 1 şi cu unul la Pro Tv. Bolovăniş de acuzaţii se rostogolea de o parte şi de alta, îngropând la mijloc în gunoiul păcatelor umane două nume mari ale scenei româneşti, Anda Călugăreanu şi Dan Tufaru. Şi peste toate, imaginea Ioanei, în chiloţi şi sutien, cu pieile revărsate şi zâmbetul lăbărţat, spălând la stop, parbrizul maşinilor pentru câţiva leuţi. Nici cât să răscumpere o secundă din preţul ratingului pentru care Măru(n)ţii de zi şi de noapte fac prostituţio in integrum.

Citit 1745 ori Ultima modificare Joi, 04 Ianuarie 2024 01:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.