Electroşocuri sexuale

Electroşocuri sexuale
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Despodobeşte, mamă, bradul!”. Mda, ştiu, ar cam fi cazul. Dar nici în coşmarurile mele televizionistice nu mi-l puteam imagina pe focosul Pepe văicărindu-se „Împodobeşte mamă bradul”, precum un Fuego cu flacăra stinsă şi gazul pe terminate. A făcut-o pentru Pro Tv, dar, părerea mea, l-a ajutat şi Antena 1, mai precis Dan Negru. I-a tuflit pe cap un castron de tablă, i-a prins deş'tele cu-n cleşte legat de tabloul electric şi i-a aplicat nişte şocuri zdravene să-i piară zăvorancei toate gândurile sinucigaşe. Zău, m-am temut c-o să i se pârlească Păstrămioara când o ajunge acasă. Şi Pepe n-a fost singurul care şi-a luat şocuri electrice. I-au ţinut companie prinţesa Brianna Caradja (arătaţi-mi şi mie o prinţesă din lumea asta mare care apare în circoteci ieftine la televizor), Clejanca a mică, siliconată şi „bacaloriată”, şi Andreea Tonciu. Nu, şocurile electrice nu i-au modificat cunoscuta formă a nasului ori a silicoanelor, dar au făcut-o să chirăie mai abitir ca niciodată. Unii s-au temut că o să i se amestece creierii capului şi, cine ştie, poate îi vine şi mintea la loc, dar, fiţi fără griji, n-a păţit nimic. Eu însă da, m-am ales cu sechele după ce l-am văzut pe cel mai spilcuit şi decent manelist - Jean de la Craiova, arâtând ca Raj Kapoor, dar cântând ca Bănică Jr. în rolul lui Elvis. Până deunăzi n-aş fi crezut că se poate dansa din buric după „Danseez peeentru tine danseeez!”, dar Jenel mi-a schimbat părerea.

* Stridenţe. Asta a fost nota generală a emisiunilor cu care televiziunile s-au străduit să ne amuze de-a lungul sărbătorilor de iarnă. Stridenţe menite să şocheze, să oripileze, freak-show, bâlci din care nu lipseau cel mai păros bărbat din lume, femeia cu barbă sau… identificarea unei prezentatoare de ştiri sportive după… buric. Ah, da, şi avocata Paula Iacob cântând şi dansând live „Maricico, Maricico, mon amour!”. Măcar cu o descoperire m-am ales! De ce şi-a pus Margherita de la Clejani silicoane? Ca să-i încapă şomoiugul de bani în decolteu!

Citit 2039 ori Ultima modificare Joi, 04 Ianuarie 2024 00:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.