Filozofia păsăricii: de la vultur pleşuv la pitulice

Filozofia păsăricii: de la vultur pleşuv la pitulice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Suleymane, Suleymane, băgaşi divorţul-n cucoane! În loc să le înveţe supunerea necondiţionată şi manipularea cu mare graţie şi artă a bărbaţilor, serialul turcesc „Suleyman Magnificul sub domnia iubirii” a vârât divorţul în casa româncelor. Şi asta nu pentru că vreunui sultănel mic de apartament confort doi sporit i s-a năzărit să-şi aducă vreo două, trei cadâne mai tinere şi mai trupeşe, ca să-şi facă harem în debara! Ci pentru că, enervată de soţul care nu voia să-i respecte ora de vizionare a serialului preferat, o româncă a băgat divorţ! Acu’ tot e bine că nevasta a vârât divorţ şi n-a rezolvat problema punând doi osmanlâi să-i ia capul nefericiului care a avut tupeul să i se facă foame şi să vrea mâncare taman la al doilea leşin prelungit în familia imperială a Înaltei Porţi. Nasol moment! Rahat, împăcare!

* Păsări-lăţi-lungilă. Agentul VIP Cristi Brancu a vrut să facă băşcălie, ieri seară, de „celebrul filozof al păsăricii”, pe numele lui Liviu Vârciu, care a susţinut ferm şi sus că: „Păsărica e identică la toate femeile şi e bine să nu cauţi alta dacă e una liniştită lângă tine”. O fi vrut Brancu să-l combată ori să-l ironizeze, cert este că i-a ieşit o analiză filozofică, zoologică şi comportamentală a femeii, de toată frumuseţea: „Eu, din câte ştiu, sunt păsărici şi păsărici pe lumea asta! Adică sunt rândunici care vin, ciugulesc şi le ajunge! Sunt vulturii care te ha-halesc cu cap cu tot! Sigur, mai există şi păsărica supersonic, care te lasă-n fundul gol! Şi mai e aia mică, pitulicea. Da, pitulicea care face: pit-pit-pit, aşa, vine-pleacă, vine-pleacă, când ai caşcaval! Când nu mai ai, a plecat!”, a comentat Agentul Păsăric, ptiu, VIP. Eu aş zice că, în cazul înaripatelor nu e vorba de caşcaval, ci de mălai. Şi dacă nu-l ai, nici măcar coada nu le-o vezi, ca să nu mai vorbim de restul! Totul e să n-ai minte de păsărică! Ştia el, marele povestitor Ion Creangă, ce ştia cu Păsări-lăţi-lungilă!

Citit 1492 ori Ultima modificare Joi, 18 Aprilie 2013 14:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.