Doi preoţi (odă în milimetru antic)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ochii mei... doi preoţi singuri în altarul

trist al poeziei... şi cântând în sus

oda dezlegării marilor păcate

pentru mântuirea celor care nu-s

încă zei de treflă ai deşertăciunii,

încă sclavi daţi hrană morilor de vânt...

nu ştiu dac-aude cel care nu vede

cum nici în biserici taine nu mai sânt!

Singuri... şi lumina-şi fură prin vitralii

peste care colbul se aşterne sfânt

şi pe unde pururi nu or să mai treacă

linişti către apă, aer şi pământ,

către focul/rege scump al re/vederii

celor din păcate fericiţi... şi goi

duşi la jur şi samă-n marea socoteală

când ce-i înainte-i plin cu înapoi!

Samă... dinspre cerul întrerupt de boltă

parcă-i vin răspunsuri strigătului meu,

parcă nişte păsări lungi, începătoare,

bat şi vor să cadă pe altarul greu

de atâta lipsă, jertfă nestemată,

care se sfărâmă şi notează plus

peste ochi... doi preoţi ultimi în altarul

trist al poeziei... şi tăcând în sus!

Citit 7785 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Iunie 2013 14:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.