Prostituate minore pentru Il Cavaliere

Prostituate minore pentru Il Cavaliere
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Să (ne) castrăm pedofilii! Pleosc-pleosc, aşa m-au lovit peste ochi, la ceas de seară, la România Tv două ştiri oarecum complementare. Prima relata mărturiile unui înalt prelat catolic care povestea cum erau racolaţi băieţei minori, flămânzi şi sărmani, şi închiriaţi cu ora, contra cost – 150-500 de euro – ca să facă sex cu înaltele feţe catolice şi perverse din Vatican. Cealaltă ştire care mi-a întors, dar nu în sens biblic, obrazul celălalt o avea ca promotor pe Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, în postura ei de politiciană PSD şi de iniţiatoare a unui proiect de lege privind castrarea chimică a violatorilor şi a pedofililor. Sincer, când am auzit de castrare m-am gândit la scopirea aceea din „Răscoala” lui Liviu Rebreanu, executată nu neapărat pe viu, deşi ar fi preferabil şi pe care aş fi votat-o cu ambele mâini în cazul unui viol dovedit sau al unui copil abuzat de un satir cu chip de om. Ei bine, explicaţiile care au urmat, mi-au mai tăiat elanul: „Castrarea e un tratament hormonal reversibil, care se face în decurs de trei ani. În timpul acestui tratament, se poate face şi tratamentul psihiatric şi psihologic”, explicau iniţiatorii. Pe bune? Deci violatorul sau perversul care a ciopârţit copilăria unui prunc e consiliat şi ajutat. Dar VICTIMA? Cu ea ce facem? E vreun tratament pentru trauma ei ireversibilă? Ştiu că am mai spus-o, dar eu văd castrarea după metoda domnitorului Nicolae Mavrocordat: „Cel ce prinsu va fi cu ştromeleagul învârtosat tăiatu-i-s-a scârbavnicul mădular, întru veşnica lui nefolosinţă”!

* Cine-a stins lumina? Ruby. Zău dacă nu-i dau dreptate Agentului VIP Cristi Brancu. Dedicaţie mai bună nu găseşti pentru Silvio Berlusconi condamnat la şapte ani de pârnaie cu executare în dosarul ”Rubygate”, după ce a fost găsit vinovat de trafic de influenţă şi sex cu adolescenta Karima El Maghroug pe care presa a numit-o Ruby. În plus, Berlusconi nu va mai avea dreptul să deţină funcţii publice niciodată. Doar atât?

Citit 1605 ori Ultima modificare Vineri, 28 Iunie 2013 18:53

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.